Prin predarea acestei discipline, noi considerăm că se vor crea premisele pentru a avea consumatori de produse şi servicii bancare informaţi şi educaţi.

După terminarea primului an de introducere a Educaţiei financiare ca disciplină opţională la nivelul învăţământului pri-mar, am elaborat nişte chestionare atât pentru elevi, cât şi pentru părinţii şi pentru dascălii acestora. Cu toţii au insistat pe necesitatea şi oportunitatea continuării studiului Educaţiei financiare şi la gimnaziu.

Unii dintre aceştia erau conştienţi că, deşi îndatorarea în lei sau în valută la bănci (sau alte instituţii financiare) le-a satisfăcut unele nevoi imediate, în cele din urmă, depăşindu-le capacităţile financiare reale, i-a împiedicat să se mai gândească la viitorul pe termen mediu şi lung. Am întâlnit mai mulţi dascăli care mi-au spus că au ales să predea aceste noţiuni din dorinţa ca elevii lor să nu mai facă aceleaşi greşeli pe care le făcuseră ei, în sensul de a se îndatora în aşa măsură încât să-şi piardă şi proprietăţile cu care garantaseră împrumutul.

În opinia mea, cele mai importante minusuri ale tinerilor în materie financiară le constituie necunoaşterea unor noţiuni precum rata de actualizare a dobânzii folosită la calcului costului total al creditelor (DAE) şi al randamentelor la depozite bancare - necesare pentru a putea calcula cele mai bune oferte disponibile pe piaţa financiară; riscul valutar (media, mediana, dispersia, volatilitatea cursului de schimb valutar) şi riscul de credit (venitul disponibil pentru acoperirea ratei şi stabilitatea acestuia) - importante din punctul de vedere al construirii bugetului personal; nevoia de economisire pentru a constitui averea personală necesară acoperirii unor nevoi urgente sau a celor pentru spaţiu locativ, educaţia copiilor, pen-sionarea, moştenirea lăsată copiilor; conflictele de interese existente în cadrul serviciilor financiare oferite clienţilor, pre-cum şi cunoştinţe de finanţe comportamentale - pentru a distinge tehnici de marketing care pun accentul pe influenţarea clienţilor pentru a cumpăra produse mai scumpe sau care nu sunt necesare clientului.