Alianta de Centru Dreapta o fi ea, in credinta presedintelui PNL Crin Antonescu, o stea inca nesesizabila cu instrumentele pe care le avem in prezent, dar la fundamentarea teoretica nu sta prea bine. Dovada cea mai buna e atitudinea lui Antonescu, pe care l-au parasit brusc si inspiratia si retorica cand a fost sa le explice colegilor de ce PNL a decis sa usureze umerii social-democratilor si a luat asupra deltoizilor liberali povara de a mai cara odata pe Dan Voiculescu si PC-ul in Parlament.

Si nu va lasati induiosati de cvasi-unanimitatea cu care Delegatia Permanenta a PNL a adoptat propunerea de unificare cu conservatorii: putini dintre cei care sunt acolo - ca si la alte partide - au o coloana vertebrala pe care o si folosesc si, dintre acestia, si mai putini au considerat necesar sa faca asta chiar cu prilejul acestui vot. Asteptati-va sa-i gasiti pe lista de sanctiuni a PNL in perioada urmatoare, indiferent ca ii cheama Luca, Saftoiu, Orban sau, de ce nu, Ionescu-Quintus, pentru ca stilul cazon pe care acest tot-mai-mult "celalalt Antonescu" il impune in PNL imi pare abia la inceput.

Totusi, nu plang de mila PNL pentru ca soarta partidului a fost pecetluita public inca din campania electorala din 2009, de la episodul cu celebrul filmulet in care candidatul Traian Basescu era prezentat ca lovind un copil. Real sau trucat, filmuletul respectiv nu a putut ascunde regizorii aparitiei sale, uniti conjunctural - pentru ca altfel nu se dau in vant de dragul celuilalt - in jurul sampaniei deschise inainte de infrangerea lui Basescu. Da, pana la urma tot despre moguli e vorba. Doar ca mai putin malefici decat i-a prezentat Basescu ca sa sperie poporul spre urnele de vot, mai putin inteligenti decat le place sa se creada si, evident, mult mai putin priceputi la politica decat ar fi nevoie.

Desi s-a creat mitul ca Mircea Geoana a pierdut alegerile prezidentiale odata cu balbaielile din dezbaterea finala cu Traian Basescu, realitatea sociologica e putin diferita: filmuletul pe care Dinu Patriciu l-a anuntat cu voce tremurand de emotie si televiziunea lui Sorin Ovidiu Vantu l-a difuzat cu febrilitate a fost balonul care l-a ridicat pe actualul presedinte din agonie. Si acum, imi pare, alianta dintre PNL si PC Dan Voiculescu a vrut-o si Dinu Patriciu (din motive care imi scapa si nu cred ca sunt singurul) a acceptat-o. Iar Crin Antonescu, pentru ca oricum nu avea argumente solide ca sa puna in practica mutarea venita in plic, a gasit ca e mai bine sa injure trecutul securist al lui Basescu si al lui Silvian Ionescu ca sa inteleaga toata lumea cine si de ce ii contesta lui deciziile. Un alt fel de Ion (nu Antonescu, ci al Glanetasului), violent si fara scrupule, care e nevoit sa se insoare cu cine nu-i place pentru ca altfel se trezeste din nou sarac si dat afara de la masa celor mari.

Principalul argument al conducerii liberale pentru alianta cu PC nu este expunerea mediatica, de care oricum ar fi beneficiat in continuare fara conditii. Ci obtinerea unei paritati pe liste cu PSD-ul in viitoarea alianta politica pe care cele doua parti o vor inregistra in justitie. Daca mai e cineva care, chiar cu sondajele cele mai recente in fata, crede ca PC-ul poate fi altceva decat o cantitate neglijabila in calculele politice, il invit cu caldura sa studieze rezultatele pe care conservatorii/umanistii le-au obtinut cu propriile organizatii si capacitati din teritoriu la scrutinele, cele aproape doua, la care au participat singuri.

Ultimul exemplu de esec e la europarlamentarele din 2006, cand Dan Voiculescu si-a jurat in barba de fata cu consultantii sai politici ca se va lasa de partid daca intr-un an nu reuseste sa-l faca sa conteze pe scena politica.

Dar cum in viata nu poti sa-ti tii chiar toate juramintele (cel de aparare a RSR de dusmanii economici externi face exceptie, evident), e explicabil ce cauta Dan Voiculescu de mana cu Daniel Constantin (presedintele in acte al PC) si cu PNL la negocierile pentru formarea viitoarei aliante juridice anti-Basescu.

Crin Antonescu a fost un lider al PNL doar inainte de a ajunge presedinte al partidului. Ca un dictator roman, a cerut apoi sa i se puna la picioare partidul ca sa se poata ocupa de ascensiunea sa politica. A obtinut rezultate bune (un scor slab la europarlamentarele din 2009 i-a tras in jos bilantul), desi nu extraordinare. Oricum, nu suficiente incat sa-i dea dreptul sa se proclame maresal si sa-si scoata cu atata emfaza bastonul din ranita.