Este crucial, spune Odierno, ca "irakienii sa simta ca alegerile sunt credibile si legitime" si ca procesul democratic functioneaza. "Nu vreau sa vad cum campania electorala duce la o noua diviziune sectara", spune el. "Ma tem ca unele elemente se vor simti izolate din punct de vedere politic si nu vor avea posibilitatea sa influenteze si sa participe la treburile tarii." La ce s-ar putea ajunge? Scenariul ideal, dar cel mai putin plauzibil este sa asistam la aparitia unui Nelson Mandela irakian siit. {iitii, multa vreme oprimati de minoritatea sunnita grupata in partidul Baas, sunt acum majoritatea aflata la guvernare in Irak. Ar putea Irakul produce un politician siit care, ca Mandela, sa fie un vindecator national - cineva care isi va folosi puterea ca sa conduca la o reconciliere reala, in loc sa creeze doar un dominion siit? Pana acum nu e niciun semn ca s-ar putea.

Chiar si fara un Mandela, Irakul ar putea avansa si ramane unit daca toate comunitatile rivale, siita, sunnita si kurda, ar recunoaste atat balanta puterii - anume ca siitii sunt acum comunitatea dominanta si, in ultima instanta, au cel mai greu cuvant -, cat si noile limite ale puterii. Nicio comunitate nu-si poate impune dorinta prin forta si, prin urmare, disputele sectare trebuie rezolvate pe cale politica.