Grosso modo vorbind, la un preţ actual de 100 de lei, care include interchange fee-ul de 1,2%, eliminarea sa ar însemna atingerea ipotetică a unui preţ de 98,8 lei, iar reducerea lui la 0,3%, cum se mai discuta, ar duce la un alt preţ ipotetic de 99,7 lei. Calculele ar fi corecte dacă 100% din tranzacţii ar fi plătite cu cardul şi dacă acest comision s-ar aplica, evident, la toate tranzacţiile. Dar cum ele sunt doar 6% din total, „câştigurile„ consumatorului la raft, din presupusele reduceri ale preţurilor, ar fi, evident, nule.

Reduceri ale unor taxe şi costuri mult mai semnificative (TVA) şi aplicabile tuturor plăţilor fără excepţie nu au dus în trecut, aşa cum ne arată experienţa directă, la reduceri ale preţurilor la raft. Iar pentru bănci, pierderea unei surse de venit dintr-o taxă achitată de comerciant poate fi rapid compensată prin eventuala creştere a taxelor de emitere sau de administrare a cardurilor, caz în care posesorul de card plăteşte direct, clar, şi în plus faţă de ce plăteşte acum.

Interchange-ul are o menire simplă: de compensare a costurilor unei tranzacţii - inclusiv a riscurilor financiare, foarte frecvente în ultimii ani – şi, foarte important, are o destinaţie clară: dezvoltarea sistemului de plată cu cardul prin investiţii în infrastructura de plată. Exemplele din alte ţări ale Uniunii Europene, în care autorităţile au impus reducerea sa, nu ţin cont nici de nivelul de dezvoltare a pieţelor respective şi nici de ponderea plăţilor cu cardul. De fapt, aici posesorii de carduri au ajuns să plătească mai mult pentru cardurile lor (de exemplu, prin comisioane anuale mai mari) şi nu au văzut reduceri de preţuri în magazine.

Într-o economie în care fiscalizarea şi colectarea taxelor sunt subiecte fierbinţi, care revin frecvent în discuţia publică, extinderea folosirii cardurilor e o cale de a descuraja economia neagră şi evaziunea fiscală, printr-un mijloc care nu e nici coercitiv, nici atât de costisitor pe cât ar vrea unii să dea de înţeles. Şi reprezintă, desigur, un pas înainte către comerţul modern, electronic, mobil, convenabil, pe care, în sinea noastră, cu toţii ni-l dorim.

Evident, putem continua să strigăm „lupul„ şi să amestecăm deliberat interchange-ul cu taxele şi comisioanele şi birurile de care consumatorul român se simte împovărat. E, la urma urmei, un scenariu clasic de „comunicare„. Dar, dacă tăiem resursele de dezvoltare a pieţei de carduri, aşa fragilă cum este ea acum, şi dacă demontăm obiceiurile de plată cu cardul construite în ani de educaţie financiară, riscăm să pierdem mult mai mult decât ne dorim să câştigăm.