Al treilea mandat al lui George W. Bush

Postat la 29 noiembrie 2005 1 afişăre

Presedintele George W. Bush tocmai a intrat in cel de-al treilea mandat. Da, e adevarat. George W. Bush e un presedinte "de trei mandate".

Presedintele George W. Bush tocmai a intrat in cel de-al treilea mandat. Da, e adevarat. George W. Bush e un presedinte "de trei mandate".


Primul mandat al lui Bush s-a desfasurat intre 2001 si 2004 si a fost dominat de 11 septembrie; Bush a folosit cu abilitate acest mandat pentru a-si propulsa radicala agenda de dreapta privitoare la impozite si la razboiul din Irak - o agenda care n-avea nici o directie pe 10 septembrie, dar careia a reusit sa-i faca loc in epoca inceputa pe 12 septembrie. Al doilea sau mandat a fost foarte scurt. A durat de la realegerea sa in noiembrie 2004 si pana la aniversarea alegerilor, in 2005 - un mandat pe care l-a irosit intr-o maniera sublima. Scurtul mandat a fost dominat de o tentativa de privatizare a asigurarilor sociale, pe care natiunea a respins-o, de scandaluri politice in care au fost implicati I. Lewis Libby Jr., Tom DeLay si Bill Frist (membri ai administratiei Bush - n.r.), de o reactie de mamaliga la uraganul Katrina si de atatea erori in Irak, incat multi democrati si republicani au inceput sa dea un vot de neincredere performantei de razboi a echipei Bush-Cheney. Daca am fi avut o republica parlamentara, Bush ar fi trebuit sa fi demisionat pana acum.


Asa ca acum incepe cel de-al treilea mandat al lui Bush. Ce va face cu el? Ultima data cand a fost la podea - pe atunci din cauza ca a baut prea mult - l-a regasit pe Dumnezeu si si-a schimbat radical viata. Acum e la podea din nou - de data aceasta pentru ca a baut prea mult Karl Rove (strategul administratiei Bush - n.r.) - si intrebarea e daca poate regasi America pentru a-si schimba radical presedintia.


Dar cand ma uit, in aceste zile, la Bush, imi apare ca un om care si-ar fi dorit sa existe un al 28-lea amendament in Constitutie - unul intitulat "As putea sa ma retrag acum?". Bush are aerul ca ar prefera acum sa-si faca bagajele si sa se intoarca acasa, la ferma din Texas. Nu numai ca nu pare sa-i mai placa ce face, dar pare ca nu i-a mai ramas nici o idee relevanta pentru viitorul natiunii. Si de vreme ce un astfel de amendament nu exista, Bush are doua variante. Una ar fi sa continue sa guverneze ca si cum inca ar candida impotriva lui John McCain* in Carolina de Sud. Asta inseamna sa impinga in fata o strategie de dreapta prin divizarea tarii, astfel incat sa obtina cele 50,1 procente de care are nevoie pentru noi reduceri de impozite, dar ignorand adevaratele noastre probleme: deficitul, sistemul de sanatate, energia, schimbarile de clima si Irakul.

Continuarea unei asemenea politici de reduceri drastice ar fi un dezastru. Intr-adevar, intr-un moment in care un rezultat decent in Irak inca e posibil si traversam cel mai important moment politic in Bagdad - primele alegeri nationale bazate pe o Constitutie scrisa de irakieni - e scandalos sa-i vezi pe Bush si pe Dick Cheney folosindu-si platformele pentru a actiona ca doi caini de atac in numele lui Rove, acuzandu-i pe democrati ca s-au dovedit nepatrioti in Irak. Pentru doi oameni care au dus dezamagitor acest razboi, punand politica de partid deasupra politicilor de stat, fara nici un fel de planuri pentru "dimineata de dupa" si fara sa traga la socoteala subordonatii care gresisera - Donald Rumsfeld trebuia demis cu mult timp in urma - a acuza pe altcineva ca nu priveste Irakul cu destula seriozitate e dezgustator. Da, trebuie sa ne pastram directia deocamdata in Irak, dar nu ne-o putem pastra nici singuri, nici dezbinati. Asta-i ideea.


Suntem pe punctul de a produce cel mai legitim guvern produs vreodata in lumea araba, iar echipa Bush-Cheney ce face, in loc sa-si recunoasca greselile in privinta armelor de distrugere in masa, sa-si ceara iertare si sa cheme natiunea la unitate pentru a sustine efortul esential intru infrangerea nebuniei jihadiste din Irak? Incepe sa arunce cu noroi in democrati. Sigur, unii democrati i-au gratulat cu remarce brutale - dar nu ei sunt cei care au puterea. Unde ne sunt adultii? Nu ne putem permite un asemenea nonsens, ignorand in acelasi timp criza energetica, deficitul, sistemul de sanatate, schimbarile climaterice si asigurarile sociale.


"Intram intr-o epoca de alegeri dificile pentru Statele Unite - o epoca in care nu ne putem baza intotdeauna ca macar trei tari asiatice ne vor scrie cecuri pentru a compensa incapacitatea de a ne pregati pentru uragan sau pentru a duce cum se cuvine un razboi", spunea David Rothkopf, autorul volumului "A conduce lumea: din culisele Consiliului National de Securitate si ale arhitectilor puterii americane".


"Daca presedintele Bush nu face fata acestei provocari, copiii si nepotii nostri se vor uita la povara pe care el le-a pus-o pe umeri si vor privi acest moment ca pe punctul de trecere de la secolul american la secolul chinezesc". Intr-adevar, sper ca Bush va face fata provocarii. Nu ne mai permitem trei ani pierduti. Pentru a face asta, deci, ar trebui ca Bush sa fie un presedinte diferit in acest al treilea mandat, cu o agenda mai centrista si cu mai mult stil. Daca va fi, inca mai are timp sa ridice un pod spre viitor. Daca nu, resursele pe care le-a irosit si amploarea problemelor pe care le va fi ignorat il vor face candidat la unul dintre cei mai slabi presedinti pe care i-am avut vreodata.

Thomas Friedman este comentator la The New York Times si detinator al trei premii Pulitzer; urmatorul sau articol va aparea in numarul din 14 decembrie al BUSINESS Magazin.

 

 
*Senatorul John McCain a fost In 2000 unul dintre competitorii lui George W. Bush pentru nominalizarea drept candidat al Partidului Republican la alegerile prezidentiale din 2000.

 

Urmărește Business Magazin

/opinii/al-treilea-mandat-al-lui-george-w-bush-1005098
1005098
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.