Oricum, cred că este momentul să vorbesc despre echipă, despre oamenii care au făcut, în timp, ca numele Business Magazin să însemne ceva: merite au în primul rând redactorii-şefi Laurenţiu Ispir, Mona Dârţu şi Ionuţ Bonoiu, dar şi editorii şi redactorii Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu şi Adriana Moscu. În egală măsură trebuie să spun că art directorii Olga Petroff şi Camelia Iliescu, alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă şi Claudiu Ciofiac, care s-au ocupat de imagini şi paginare, au făcut ca Business Magazin să arate aşa cum trebuie să arate o revistă modernă.

Despre anii premergători crizei din 2008 am doar amintiri bune; în primul rând numărul mare de nopţi nedormite, nu musai ale mele, sau şedinţele acelea grozave de redacţie, care au născut o sumedenie de subiecte despre modul în care ni se schimba viaţa: „România non-stop“, „Cum şi când se vinde o afacere“, „Copilul meu, afacerea altuia“, poveştile antreprenorilor din IT, istoriile despre oligarhii ruşi, afacerile fotbaliştilor sau mersul companiilor, brandingul de ţară sau expansiunea economică a provinciei. Au tot fost idei mai bune sau mai rele (cele bune le bat la scor pe cele rele), realizări şi frustrări (şi aici primele conduc detaşat), căutări asidue şi scormoneli degeaba (n-are sens să mai detaliez).

Cu totul Business Magazin a fost şi este, am tot repetat-o, un produs ce cultivă normalitatea. Business Magazin a pus în discuţie temele actualităţii şi a găzduit opiniile comunităţii de afaceri. A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele de pământ. A fost o sursă de inspiraţie pentru cei ce vor să realizeze ceva şi să se realizeze. A scris despre cariere, învăţătură, energie, chimie, bănci, afaceri imobiliare, despre aviatori şi metalurgişti, despre medici şi despre comercianţi. A anunţat criza într-o perioadă în care ochelarii tuturor erau aburiţi. A scris despre cum tehnologia ne modifică viaţa şi îi schimbă pe cei tineri. A scris despre tineri antreprenori care au pornit afaceri şi au câştigat bani buni. A scris despre români care conduc afaceri din străinătate şi a scris despre lideri din provincie. A emis previziuni despre cursul leului şi am scris despre bani şi stăpânii acestora.

În context, dacă e să privesc cei zece ani şi să încerc să-mi amintesc România de atunci şi cea de acum, sunt tentat să spun că România de acum pierde. Cea de acum zece ani era poate mai săracă, dar mai optimistă, mai deschisă, mai entuziastă. Astăzi pare că am ales conformismul, resemnarea şi inerţia, şi trebuie şocuri din ce în ce mai mari pentru a trezi o sclipire de ceva, de orice. Cel mai trist mi se pare faptul că oamenii nu mai înţeleg metafore, şi aici intrăm în esenţa jurnalismului. Jurnalismul nu este pe hârtie sau online, aceasta este o falsă dispută, ci este despre ce scrii, despre cum scrii, despre cum îţi respecţi interlocutorul şi cititorul, despre normalitatea unei societăţi.

Business Magazin a plătit, în ultimii ani, obolul trecerii în noua lume, a crizei, a noii realităţi economice şi a informaţiei online. Şi am încercat să ne adaptăm cum am ştiut noi mai bine, respectându-ne, repet, în primul rând cititorii.

Lumea mea începe în continuare, în 2014, cu ecranul monitorului, la fel ca în 2004. Pe el curg ştiri, materiale, idei mai bune sau mai rele; au dispărut filmuleţele haioase, iar mailurile în sine s-au mai corporatizat. Şi dezordinea este aceeaşi, chiar dacă între timp am schimbat trei sedii şi birourile aferente; au dispărut ţigările, monedele au altă valoare, iar hârtiile pe care notezi totdeauna ceva important şi pe care nu le mai citeşti niciodată sunt mai multe ca niciodată; nu, nu este o marcă, este sigur zodia.

Dacă privesc peste monitor prind privirea Ioanei Mihai, zisă şi „Ioana Mare“, care nu mai are inimioara roşie pe care nu mai ştiu ce scria; acum are în schimb băiat mare, care a început să meargă la şcoală. Lângă Ioana Mare este Ioana Mică; are o cană cu o formă ciudată şi un globuleţ de fundiţă roşie şi mereu rătăceşte câte ceva, cheile, reportofonul sau telefonul. Ioana Mică face parte din echipa Topliţa, un loz câştigător pentru mine şi Business Magazin şi din care mai face parte Răzvan. El este aproximativ la fel de dezordonat, dar amândoi sunt printre cei mai talentaţi oameni cu care am lucrat, impetuoşi şi puternici. Între Ioana Mică şi Răzvan stă Bogdan, junele redacţiei, zis, nu ştiu de ce, şi Banderas. Urmează George, editorul foto, cu care poţi vorbi despre orice film sau serial, noi sau vechi. La capătul şirului stă Roxana, cea care paginează revista, care este un sprijin real pentru mine şi unul dintre motoarele redacţiei, la propriu; dovadă este faptul că lucrează la două Mac-uri. În stânga mea stau Iuliana şi Crenguţa, din vechea gardă, cărora le sunt pur şi simplu recunoscător. Este aceasta a doua poză cu suflet din acest text.

Recunoscător le sunt şi colegilor mei din Mediafax, de la vânzări sau marketing, dar şi clienţilor şi tuturor celor care direct sau indirect, prin munca lor sau prin grija lor, fac posibil mersul înainte al Business Magazin.