Cum au profitat agentiile de publicitate de cresterea TVA

Postat la 12 iulie 2010 44 afişări

Nu au fost foarte multe situatiile in care statul a luat o masura pe care agentiile de publicitate sa nu o poata traduce imediat intr-o campanie sau reclama adaptata. Cand s-a anuntat programul Rabla, televizoarele si panourile au fost acaparate de reclamele dealerilor auto care anuntau noile preturi de la masini.

"Neincrederea si scepticismul consumatorilor sunt in crestere de mai bine de zece luni, iar aceste masuri de austeritate nu vor face decat sa agraveze problema. Vanzarile au inceput sa scada imediat dupa Paste in mai toate categoriile, iar actualele masuri vor eroda si mai mult puterea de cumparare, mai ales la nivelul clasei de mijloc, cea mai afectata", apreciaza si Steve Dallas, managing director la Initiative Media.

In timp ce unii publicitari au apreciat faptul ca au fost si jucatori din afara zonei de retail care au facut astfel de campanii de reactie, altii cred ca doar acestia din urma ar putea beneficia in mod real de o crestere, fie si doar temporara, a vanzarilor. "In ceea ce priveste bancile, vorbim de produse si servicii care nu sunt de impuls, iar decizia de inlocuire nu se ia chiar atat de usor. Drept urmare, s-ar putea sa nu se vada schimbari aici", crede Stefan Iordache.

De altfel, probabil nici retailerii nu vor putea sa sustina aceste oferte pentru prea mult timp, intrucat cei care nu au crescut preturile o vor face imediat ce vor termina stocurile vechi si vor primi de la furnizori marfa la un pret nou. In urma deciziei de a majora TVA, pana acum, peste 68% dintre comercianti au marit preturile, in timp ce aproape 32% au declarat ca le mentin nemodificate, potrivit unui studiu realizat de firma Soft Mentor. De asemenea, 78% dintre cei care nu au crescut preturile incepand cu 1 iulie spun ca o majorarea a acestora este inevitabila odata ce vor incepe sa primeasca marfa mai scumpa de la furnizori.

Chiar daca acest impuls timid de pe piata de publicitate nu schimba previziunile inca pesimiste ale agentiilor referitor la evolutia pietei, raportul anual Global Entertainment and Media Outlook, realizat de PricewaterhouseCoopers, sustine ipoteze mult mai imbucuratoare. Astfel, potrivit acestui raport, piata locala de media si divertisment are printre cele mai bune premise de crestere din regiune pentru urmatorii patru ani. Rata medie anuala de crestere este estimata la 9,1% in intervalul 2010-2014, urmand sa ajunga pana la 3,5 miliarde de dolari la nivelul anului 2014, cu circa 60% mai mare fata de valoarea de 2,3 miliarde de dolari din 2009.

Acelasi raport arata ca piata locala va fi cea de-a treia cea mai dinamica din regiunea Europei Centrale si de Est, dupa cea a Turciei (cu o rata medie anuala de crestere de 13%) si a Rusiei, care va creste cu 9,3%.

Asa cum sustin de mai bine de un an toti publicitarii, cel mai dinamic segment de piata va fi cel al accesului la internet, cheltuielile in acest scop urmând sa se dubleze pana in 2014, de la 810 milioane de dolari in 2009 la 1,6 miliarde de dolari. Si pentru publicitatea propriu-zisa se va cheltui mai mult - de la 417 milioane de dolari in 2009 la 747 de milioane de dolari in 2014. Este, intr-adevar, vorba de cresteri mari care se vor face intr-un ritm rapid, dar abia incepand cu 2011, pentru ca acest an va fi unul greu pentru clientii agentiilor de publicitate, amenintati de scaderea consumului.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
media,
reclama,
statul,
rabla,
TVA,
oferte
/media-marketing/cum-au-profitat-agentiile-de-publicitate-de-cresterea-tva-6530720
6530720
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.