A lucrat toată viaţa în aceeaşi companie, acum americanii l-au pus şef peste cinci ţări

Autor: Ioana Matei Postat la 12 mai 2014 3236 afişări

În timp ce Marsh activează doar pe piaţa corporate, segmentul de retail şi IMM-uri este acoperit de Insia, o altă companie aflată tot sub umbrela Marsh and McLennan Companies, compania mamă, împreună cu care ţintesc o cotă de piaţă de 10% în următorii trei ani. În portofoliul corporate primează asigurările auto (47%) şi asigurările tip property (27%), acestea fiind urmate de  asigurările de răspundere (10%), asigurările pentru angajaţi – sănătate, viaţă, accidente (10%), un procent de 6% fiind reprezentat de alte tipuri de asigurări. „Între liniile acestea mari probabil nu vor fi modificări majore, la auto de pildă, deşi volumul propriu-zis de bunuri asigurate a scăzut din cauza daunalităţii, frecvenţelor mari, cotele de primă mai cresc şi se compensează cumva.„ În ce priveşte creşterile, pe primul loc s-ar afla asigurările de sănătate, „care ar putea să crească destul de mult„, urmate de asigurările pe proiecte pe infrastructură, pe construcţii, cele din domeniul energiei verzi (fotovoltaice şi eoliene), răspunderi profesionale sau asigurarea creditului comercial.

Importanţa proiectelor este dată, potrivit lui Fugaciu, de două criterii – dimensiunea primei şi a businessului cu care lucrează, în care riscul este ridicat, iar primele sunt de ordinul milioanelor de euro, precum şi de complexitatea proiectului, exemple în acest sens fiind proiectele din zona consumer, cu zeci de mii de clienţi finali care cumpără un produs standardizat. Printre cele mai cunoscute din această categorie sunt asigurarea telefoanelor mobile de la Vodafone şi Orange, asigurarea cobrand CASCO pentru clienţii Dacia Renault şi Nissan, dar şi protecţia laptopurilor şi tabletelor comercializate în cadrul retailerului PC Garage.

„Suntem în contact cu foarte mulţi retaileri şi plănuim multe proiecte de genul acesta„, spune Fugaciu. Cea mai mare poliţă plasată de brokerul Marsh vine însă din zona industrială şi acoperă daune cu o valoare maximă de 5 miliarde de euro, aceasta fiind şi una dintre cele mai mari poliţe de asigurare încheiate pe piaţa românească. „Este vorba de un obiectiv foarte mare şi poliţa acoperă clădirile, echipamentele, stocurile, dar şi pierderile financiare generate de întreruperea temporară a businessului. Cotaţia de primă este mai mică de 0,1% deoarece suma asigurată este foarte mare„, a declarat într-un interviu anterior acordat ZF Cristian Fugaciu, directorul general al Marsh. Clauzele de confidenţialitate din contract nu permit divulgarea asigurătorului şi a companiei, dar surse din piaţă spun că de un contract atât de mare ar putea avea nevoie o companie din energie precum Nuclearelectrica, compania care operează centrala nucleară de la Cernavodă.

Următoarea etapă în cariera lui Fugaciu va fi legată, în continuare, de evoluţia companiei, ţinând cont că „a fost întotdeauna ceva nou de făcut, a fost şi este în continuare interesant„, iar „aici atât structura companiei, cât şi organizarea acesteia pe regiuni este în schimbare, se fac achiziţii noi, apar servicii noi„.

Chiar dacă se află în fruntea conducerii filierei balcanice a liderului global în domeniu, a conştientizat că este loc de creştere într-o vizită la birourile centrale ale Marsh din New York: „Eram turist, iar un paznic m-a sfătuit să plec, deoarece acela nu era un loc public; m-a lăsat să stau câteva momente după ce i-am explicat cu ce mă ocup„.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/lideri/a-lucrat-toata-viata-in-aceeasi-companie-acum-americanii-l-au-pus-sef-peste-cinci-tari-12619255
12619255
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.