100 cele mai puternice femei din business - Astăzi: Anca Gabriela Vizireanu, Metro Cash & Carry România

Autor: Ioana Mihai Postat la 06 august 2012 239 afişări

Anca Gabriela Vizireanu lucrează în cadrul Metro Group de 15 ani, fiind acum membru al consiliului de administraţie al Metro Cash & Carry România. Este responsabilă de comercializarea produselor alimentare, care reprezintă cea mai mare parte din cifra de afaceri a companiei.

Este doctor în Ştiinţa Calculatoarelor, fiind absolventă a Facultăţii de Informatică a Universităţii din Bucureşti. Anca Vizireanu spune că reuşitele şi regretele sunt dificil de ierarhizat. Printre cele mai remarcabile reuşite, menţionează ea, se află deschiderea de ţară a companiei Real. "Regretul cel mare este legat de timpul uneori prea scurt alocat familiei şi, în special, fiului meu."

BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?

Anca Gabriela Vizireanu, Metro Cash & Carry România: În general, drumul se croieşte cu mult efort, cu multă pasiune şi dedicare. Uneori, pot exista, situaţii în care e nevoie să renunţi la anumite idei sau acţiuni, tocmai pentru a te asigura că rezultatul final este cel corect şi aşteptat. Cred că, din acest punct de vedere, mai puţină importanţă prezintă sexul, cel mai important aspect fiind să ştii să iei decizii şi să îţi asumi potenţialele consecinţe.

BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?

Anca Gabriela Vizireanu, Metro Cash & Carry România: Femeile, în general, sunt mai calde şi mai apropiate de membrii echipei, fiind astfel mai simplu să te faci urmată. Pe de altă parte, pot exista şi situaţii în care este mai dificil să fii considerat suficient de credibil în a lua decizii clare şi determinate, dacă este cazul.


Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

Catalogul "100 Cele Mai Puternice Femei Din Business" - prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).

Urmărește Business Magazin

/lideri/100-cele-mai-puternice-femei-din-business-astazi-anca-gabriela-vizireanu-metro-cash-carry-romania-9890979
9890979
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.