Vom trăi mai bine în 2012?

Autor: Ioana Mihai Postat la 10 ianuarie 2012 51 afişări

Oricât de impredictibil, strâns legat de evoluţia economiei mondiale, mersul României pentru anul care a debutat nu va fi, ca şi până acum, o apă şi un pământ pentru toată lumea. în mod evident, unii vor trăi mai bine, iar alţii mai prost. dar nota generală de ansamblu este pesimistă.

Oricât de neprielnice ar fi premisele, viitorul nu este scris, prin urmare, iar orice individ, companie şi (de ce nu?) ţară îşi poate trasa propriul drum. "O societate mai bună, în felul în care ne-a învăţat Aristotel să credem în ea, este suma felului în care trăim fiecare şi construim împreună", declară Mihaela Nicola, CEO al The Group. Din perspectiva economică, crede ea, probabil "vom fi la fel de neliniştiţi ca în ultimii ani, căci au dispărut toate certitudinile în care ştiam să credem". Din punct de vedere social, am putea fi şi mai segmentaţi, pentru că se vor acutiza frustrările oamenilor din păturile cele mai afectate de reaşezarea economică, se vor perpetua tensiunile, se va adânci tristeţea celor mai mulţi. Cu toate acestea, zarurile nu sunt aruncate, punctează alţi manageri, oricât de dificil ar fi contextul. Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, susţine că "dacă vom munci mai bine, cu certitudine că vom şi trăi mai bine". Idee care se regăseşte şi în răspunsurile lui Iulian Stanciu, director general al eMAG ("cred că vom trăi mai bine, însă va trebui să se muncească eficient") sau Marian Popa, Central and Eastern Europe managing director al Endava ("cine doreşte să trăiască mai bine se va strădui şi probabil va reuşi.

Cine va prefera să se plângă în continuare fără a face nimic probabil nu va trăi mai bine"). În acelaşi curent de opinie se înscrie şi Vasile Iuga, care spune că, pe termen lung, vom trăi mai bine dacă vom munci mai mult şi mai eficient şi "dacă vom economisi mai mult în aşa fel încât să putem să ne susţinem din surse locale sistemul bancar". Pe lângă predispoziţia de muncă, un rol important îl are şi optimismul, este de părere Ileana Nicolae, director general al Sika România. Ea crede că e posibil ca în 2012 să trăim mai bine, pentru că este an electoral, dar "depinde foarte mult de categoria socială". Dar şi paşii făcuţi până acum sunt importanţi.

Punctual, vor exista companii şi persoane care vor înregistra o creştere a veniturilor. Este, de pildă, cazul companiilor care s-au adaptat corect la piaţă, care au implementat strategii realiste de supravieţuire şi dezvoltare în actualele condiţii, susţine Mirela Raicu, managing partner al Esop. Tot ea crede că în 2011 s-a făcut simţită o tendinţă încurajatoare: aceea de reluare a investiţiilor şi a consumului din partea populaţiei. Construcţia şi achiziţia de locuinţe au fost unele dintre domeniile ce au avut de câştigat, după aproape doi ani de inerţie care, dacă ar fi continuat, ar fi putut însemna finalul multor afaceri (de la dezvoltatori imobiliari, firme de arhitectură, firme de construcţii etc.), spune Raicu. "Nu preţurile semnificativ mai mici pun afacerile în pericol, ci lipsa tranzacţiilor, chiar şi a celor cu preţuri mici", adaugă reprezentanta Esop. Prin urmare, în acest an nu ar trebui să ne aşteptăm la o creştere a nivelului de trai. "Este important să conştientizăm faptul că simpla nedeteriorare a condiţiilor actuale este un prim aspect pozitiv", spune Mirela Raicu.

Revenind la nivel personal, Luminiţa Macsim, acţionar al Little London International School and Nursery School, spune că în 2012 vom trăi după cum dictează cursul euro-leu. Astfel, ratele pe care le au de plătit românii, facturile la utilităţi vor depinde de evoluţia monedei europene. Acelaşi raport euro-leu, dar şi nivelul de încredere al românilor vor influenţa puterea de cumpărare şi comportamentul de consum. "Tind să cred că în 2012 vom fi mai prudenţi", sumarizează Luminiţa Macsim.

Cu alte cuvinte, "pentru unii va fi mai bine, dar nu pentru toată lumea, ci în funcţie de cum şi-a <aşternut>", spune Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution. Acum ar fi un moment foarte bun pentru mulţi să înţeleagă că "în loc să aşteptăm să vedem ce ne pregăteşte guvernul sau UE sau orice alt organism de la care aşteptăm salvarea, ar fi mult mai bine să încercăm să ne construim, fiecare dintre noi, un viitor mai bun", declară Ghenea. Poate cel mai important aspect în această ecuaţie ţine de iniţiativa antreprenorială, care în opinia lui Ghenea este singura care ne poate aduce (ca oameni şi ca societate) un progres economic real: inovaţie transpusă în creşterea productivităţii, crearea de noi locuri de muncă, prosperitate. "Pe scurt, în 2012 vor trăi mai bine doar cei care îşi vor lua destinul în propriile mâini şi vor încerca să dezvolte activităţi antreprenoriale", spune preşedintele Fit Distribution.

La fel de hotărât să-şi croiască propriul drum este şi Dragoş Dinu, managing partner al Link Resources, care spune că filosofia lui este simplă şi sunt destui cei care gândesc la fel. "După ce din '67 şi până acum opt-nouă ani am trăit într-o permanentă criză, e greu să mai fiu impacientat de efectele celei actuale", adaugă Dinu, care se declară mult mai interesat să trăiască schimbarea acestor zile şi "să încerc să influenţez în sens pozitiv ceea ce trăiesc împreună cu cei care mă înconjoară". Tot în acelaşi curent de opinie se înscrie Adrian Olteanu, CEO al Flanco, care spune că în acest an "putem alege să trăim mai bine, de vreme ce varianta <mai rău> nu este una prea atrăgătoare". Or, dacă la nivel individual mulţi oameni aleg să se străduiască să trăiască mai bine şi fac ceva în acest sens, atunci există toate şansele ca această stare de spirit să fie transpusă la nivelul întregii ţări sau regiuni. Trăgând linie şi adunând, mari speranţe de îmbunătăţire a nivelului de trai nu există, în sensul că nu vom fi purtaţi de curent, aşa cum s-a întâmplat în perioada de boom economic. Cei care vor trăi mai bine nu vor primi acest lucru pe tavă, ci va trebui să se lupte cu înverşunare pentru asta.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/vom-trai-mai-bine-in-2012-9130552
9130552
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.