La Unităţile 3 şi 4, un proiect care poate depăşi 5 miliarde de euro, negocierile continuă. Daniela Lulache speră să rămână în calendarul pe care echipa de management şi l-a propus, iar părţile implicate să ajungă la o decizie finală până la sfârşitul anului. „Din punctul meu de vedere acest proiect a avut o neşansă, şi anume că a fost stucturat la un moment dat într-un anume fel, după care a fost lăsat din mână, deşi a continuat să se vorbească despre el în permanenţă, iar proiectul a devenit un soi de zgomot de fond, fără ca acolo să se întâmple ceva. Astăzi se întâmplă. Dacă vrem să devină un proiect vandabil, poate că structura sa trebuie regândită„. Într-o variantă optimistă, Unităţile 3 şi 4 s-ar putea face în opt ani, pentru că doar structurarea finanţării poate dura şi doi ani.

Pe de altă parte, un astfel de proiect de investiţii nu poate fi judecat pe datele de astăzi, „trebuie evaluat în termenii pe care ţi-i imaginezi că îi va avea piaţa peste 10 - 20 de ani. Putem să ne imaginăm cum vor arăta capacităţile de producţie a energiei peste 10 sau 20 de ani, că multe sunt învechite, trebuie să stabilim care au nevoie de retehnologizare, care pot fi retehnologizate şi care nu. Consider că Unităţile 3 şi 4 au loc pe piaţă pentru că ştiu care sunt ţintele de reducere a emisiilor de carbon pe care şi le-a asumat România şi care nu pot fi atinse numai cu energie regenerabilă„. Crede, în acelaşi timp, că este nerealistă dimensionarea oricărui proiect de investiţii în energie cu preţurile actuale. „Cred că preţurile vor creşte şi nu este vorba doar de România, este vorba de Europa şi de lume în general.„

LECŢIA 6: DESPRE FRICĂ

O întrebare vine firesc, şi unul dintre invitaţii la „Meet the CEO„ a rostit-o: care este diferenţa între o companie privată şi una de stat? „Frica. La Nuclearelectrica mi-am propus să fac astfel încât să nu se mai vorbească despre o companie de stat cu ruşine, stânjeneală şi cu ideea că acolo e ceva în neregulă. Cred că se poate. Diferenţa majoră este în frică. Oamenii din companiile de stat sunt mai mult dominaţi de frică decât cei de la privat, care au mai multă îndrăzneală în a propune proiecte. Aici frica de şef, de control, de Curtea de Conturi, de DIICOT, de Parchet este mult mai mare.„ În materie de competenţe, nu crede că o împărţire de genul «cei buni lucrează în privat, cei răi lucrează la stat» este corectă. Sunt oameni capabili şi într-o parte şi în cealaltă„.

Compania se confruntă cu două probleme: prima, atragerea de oameni tineri, pentru că nu au mai fost formaţi şi pentru că nu au existat mecanisme de atragere în industrie, şi a doua - retenţia angajaţilor înalt calificaţi. „În principiu un angajat care lucrează la Cernavodă poate să lucreze oriunde în lume. Am dezvoltat un mecanism prin care să atragem tineri, să-i formăm, să le oferim burse sau internshipuri. Din perspectiva retenţiei, este necesară o evaluare profesionistă pentru funcţiile suport, care să ne permită un sistem de recompensare pentru a-i reţine.„ Daniela Lulache crede că tinerii ar putea alege să vină la Cernavodă, pentru că salariile sunt mai mici decât în Occident, dar mai mari decât cele din România. În plus, calificarea obţinută poate fi un atu favorabil pentru oricine, iar respectivul ar putea lucra în orice centrală nucleară din lume.

Este de părere că România se confruntă cu o problemă a generaţiilor tinere, pe de o parte pentru că tinerii nu au fost ajutaţi să se formeze, iar pe de altă parte pentru că au fost lăsaţi „să se şi răsfeţe şi să-şi imagineze că atunci când termină facultatea vor găsi rapid un job bine plătit, conform cu ceea ce ei şi-au proiectat atunci când au intrat la facultate. La începutul carierei, tinerii ar trebui să accepte orice job. Să aştepţi la 20 de ani să ţi se ofere jobul vieţii este o greşeală. Acceptă-l pe primul care ţi se oferă şi învaţă acolo ce ai de învăţat„.