In spatiile deschise de pe Caja Magica, forfotesc sute de oameni in orice moment al zilei. Bronzat si bine dispus, Ion Tiriac se plimba printre ei nestingherit, ca niciodata la Bucuresti. Se mai opreste langa vreunul din paznici, romani care muncesc in Spania si care tin sa il salute. Mai intra la cate un meci (“nu mai am rabdare sa ma bucur de un meci, calculez mereu traiectoria mingii si numarul de pasi, a devenit obositor”), verifica saloanele, in special cel VIP (“stiu cat costa si o cafea aici, si apa; nu stiu si cat se fura, doar cat costa; cat se fura voi vedea la sfarsit”) si isi imparte timpul intre discutii cu oamenii sai, cu sportivi si cu oficiali (“ieri - marti, 12 mai - n.red. - am avut onoarea sa fiu invitat trei ore la masa de catre Regele Spaniei; il cunosc de la vanatoare, dar el ma stie pe mine de mult, de cand am castigat la Roland Garros”). Ion Tiriac se cunoaste cu toata lumea care conteaza; e convins ca asta se intampla din cauza ca nu a facut niciodata pauza si nu a lasat sa se risipeasca faima sa ca sportiv inainte de a intra in afaceri: “Eu nu m-am oprit niciodata, fiecare sportiv are un capital de imagine imens, pe care il poate folosi cu mai mult sau mai putin cap cand se retrage din competitii, dar imediat dupa ce se retrage din competitii”.

 

“In 1990, ATP (Association of Tennis Professionals) s-a schimbat esential ca organizare si au facut niste licitatii in care au dat diferite categorii de turnee: Masters 1000, Masters 500 si alte turnee in circuit, cum ar fi BCR Open, cu premii de mai putin de 500.000 de euro”, povesteste Ion Tiriac. La inceputul anilor ‘90, Tiriac a pornit cu o licenta la Stuttgart si o licenta la Kitzbuhel, in Austria (unde omul de afaceri a facut un turneu 30 de ani, pana anul trecut cand l-a vandut). “M-au ocolit insa si mi-au dat licenta de a doua categorie la Stuttgart si de a treia categorie la Kitzbuhel”; in anul urmator, Ion Tiriac a cumparat de la Stockholm o licenta de categoria intai si a dus-o la Stuttgart, unde a organizat Stuttgart Masters pana in 2002. “Odata cu disparitia lui Papa Becker si a lui Graf (Boris Becker si Steffi Graf – n.red.), tenisul in Germania s-a dus; Germania e o tara curioasa, cand e pe varf, nu e o alta tara mai in regula, dar cand se duce, se duce rau; si cand s-au pierdut interesele, nu mai aveam ce sa fac la Stuttgart”, rememoreaza Ion Tiriac anii 2001-2002, cand a decis sa mute turneul la Madrid, capitala tarii care incepuse deja de cativa ani sa fabrice “pe cale rulanta” campioni. “Era logic pentru mine sa aleg Spania deoarece Spania are in ultimii ani mai multi campioni mondiali la tenis decat toate celelalte tari la un loc; ii trage undeva la xeroxul asta, nu stiu cum ii face, dar mereu iese cate unul.” Ion Tiriac a ales Madrid, deoarece a putut face un acord cu primaria. “Primaria m-a ascultat cu mare placere, doar ca nu avea o sala unde sa faca un eveniment de asemenea amploare; din mai pana in octombrie a fost gata sala, o sala ca la carte.”

 

Dupa primii ani de organizare a turneului, lobby-ul lui Tiriac pentru constructia unei arene mai mari nici nu a mai prea fost necesar: “Primaria a inteles ca poate iesi ceva fenomenal din turneul asta si s-a apucat de treaba; ei spun ca au cheltuit 200 de milioane de euro pentru constructia Caja Magica, dar eu cred ca au cheltuit mai mult”. Odata cu constructia Caja Magica, cel mai mare complex de acest gen din lume (cu trei terenuri cu acoperis retractabil si intins pe 5 hectare), toti organizatorii de turnee de tenis din lume au inceput sa emita diverse pareri: “Au fost o gramada de frictiuni, pentru ca toata lumea a inceput sa spuna ca nebunul face inca un Grand Slam. Eu nu vreau Grand Slam, nu ma intereseaza sa aduc laolalta 128 de fete si 128 de baieti. Eu as vrea sa fac turneu cu 32 de baieti si 32 de fete, dar ATP insista sa fac cu 56”.

 

Sportul s-a schimbat. Ion Tiriac tine mult la aceasta idee. “Nu mai e ca pe vremea lui Tiriac si Nastase, care au castigat Grand Slam si au primit cate 100 de dolari; eu am aici premii de 8 milioane de euro pentru 112 jucatori, pe care probabil le voi majora, iar un Grand Slam are premii de 14 milioane de euro pentru 256 de jucatori. Deci oricum sunt peste un Grand Slam, si ca premii per jucator, dar mai ales calitativ.” Dar nu e nimic, continua Tiriac, care vrea ca din 2010 sa puna in joc premii egale sau chiar mai mari decat la turneele Grand Slam. “Vreau doar ca ATP sa imi dea si punctele aferente – cine joaca aici le merita, deoarece aici joaca numai cei mai buni cu cei mai buni.”

 

In 2002, primul an de organizare a turneului la Madrid, Ion Tiriac a fost nevoit sa aduca de acasa trei milioane de euro. Le-a considerat o investitie. In al doilea an, a adus un milion. In al treilea a intrat pe break-even, iar din al patrulea an Madrid Open a devenit profitabil. “Dupa trei ani, turneul asta a devenit cel mai important eveniment social din Madrid”, spune Ion Tiriac. E drept, pentru 2009 criza a taiat din estimari; omul de afaceri afirma ca lojele nu s-au vandut in totalitate (pretul unei loje cu servicii VIP incluse fiind de 40.000 de euro, vanzarea tuturor ar fi putut insemna venituri de 14 de milioane de euro), dar cu toate acestea este optimist pentru anii urmatori: “Eu vand aici exclusivitate ieftina; la Roland Garros am in fiecare an doua loje (platesc 55.000 de dolari loja), dar nu primesc nici macar o cafea. Aici cumperi o loja si intra si acest serviciu VIP – cu catering de lux; acest standard se va impune si va aduce profit mult mai mare.” Cu alte cuvinte, omul de afaceri spune ca sistemul pe care il creeaza va incepe sa aduca bani din ce in ce mai multi in doar cativa ani. Tinta e de 30 de milioane de euro profit net in cinci ani. “Cred ca se poate din doua motive: turneul asta va deveni atat de elitist incat cine vrea sa vada tenis va veni aici si apoi se va mai gandi, iar in al doilea rand sunt acoperit deoarece am noroc ca am facut contractele pe termen mediu - lung, mai am patru ani din cele mai multe”, contabilizeaza pe scurt Tiriac. Doar contractele cu televiziunile expira anul viitor, insa cu sponsorii mai dureaza cel putin trei ani. De exemplu, contractul cu Lexus e semnat in acest an, spune multumit omul de afaceri. “Cei de la Lexus au dat nu numai cele 125 de masini, deoarece au vrut ca Lexus sa fie masina oficiala a acestei competitii, dar platesc mult pentru publicitate, iar ceilalti sponsori – in frunte cu asiguratorul Mutua Madrileña –, dar si L’Oréal, Dunlop sau Adecco platesc atat cat e nevoie. Altfel, de unde era sa iau 20 de milioane de euro?” 

Ion Tiriac: “Mai stau in afaceri cinci ani”