Ce alte declaraţii „şocante” a mai făcut Remus Borza, consilierul la care Viorica Dăncilă vrea să renunţe

Postat la 08 iunie 2019 65481 afişări

Premierul Viorica Dăncilă îl demite pe consilierul său economic, Remus Borza, după declaraţiile acestuia privind reducerea numărului de bugetari şi de ministere, potrivit unor surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

Un pionier, alt pionier

Remus Borza s-a lovit de unul dintre „băieţii deştepţi“, de Bogdan Buzăianu, fondator al companiei Energy Holding, şi în cazul insolvenţei UCM Reşiţa. „Mie mi-e simpatic omul ăsta... A fost un pionier în 2002-2003, când a inventat genul ăsta de contracte, în care realmente Hidroelectrica era legată de mâini şi de picioare, nu putea să iasă.“ În 2011-2012, UCM Reşiţa avea 800 de milioane de lei pierdere, dar în 2013 şi 2014 a trecut pe profit. „Şi le-am arătat şi celor de la UCM Reşiţa că degeaba e cea mai veche unitate industrială din Europa, înfiinţată în 1771. Primele locomotive pe aburi s-au construit la Reşiţa, primele generatoare, şi ce e astăzi? Un morman de fiare vechi, o plăcintă întinsă pe 230 de hectare. În insolvenţă, dar pe profit de trei ani de zile.“

Borza spune că a luat de bun ce-au aruncat alţii de rău, companii din industrie, cu mii de oameni, dar unde nu ai obiectul muncii, pentru că industria românească nu s-a mai adaptat. „Şi eu aş fi vrut companii în care să nu fie nevoie să fac nimic, să iau o căciula de bani pe lună, nişte 30-40.000 de euro, să iau un 5-10% din ce dai la fier vechi şi uite aşa să fac zeci de milioane de euro fără dureri de cap. Dar altceva n-a rămas pe piaţă, doar dosare kamikaze în care îţi rupi gâtul, în care n-ai opţiuni, decât ori la bal, ori la spital. De aceea prefer să merg de fiecare dată la bal; să meargă alţii la spital. În industrie trebuie să-ţi iei salopeta, să-ţi iei cizmele, să te cobori să stai de vorbă cu muncitorul pe limba lui. Muncitorul acceptă să dai cu el de pământ, cu condiţia să vadă că ştii despre ce vorbeşti. Să vadă că ai soluţii. Cu condiţia să te recunoască ca fiind unul de-al lor.“

Cum alege?

Singura soluţie la preluarea companiilor a fost aducerea de sânge proaspăt, aşa că Borza a demarat un proces ambiţios de recrutare a managementului de companii. „Pentru 67 de poziţii am avut 2.400 de candidaţi, oameni cu background impresionant. După 15 ani de practică în penal, e suficient să mă uit două secunde în ochii cuiva şi să zic: «E de treabă, nu e de treabă, e hoţ, e cinstit, e deştept sau e prost, fac treabă cu el sau nu fac». Eu mai am un principiu de business: prefer să lucrez cu un hoţ deştept decât cu un prost cinstit. De ce? Pentru că pot să îl stăpânesc, că sunt mai hoţ decât el. Dar în sensul bun.“ A reuşit astfel să formeze echipe de conducere la Hidroelectrica, din mai bine de 20 de oameni veniţi din toate mediile de business, la Polisano, unde recent a schimbat conducerea ultimelor trei firme din grup şi unde l-a recrutat pe cel care a dezvoltat reţeaua de clinici şi spitale private MedLife şi pe alţi manageri din industrie.

„Cum i-am convins? Le-am dat mai puţini bani decât câştigau. Sunt câteva sute de tineri, poate o mie, care au abilităţi de a conduce o companie. În mod normal, un director nu are voie să stea mai mult de cinci-şapte ani într-o companie pentru că apar plafonarea, lipsa de motivare, de interes şi de performanţă. Am găsit şi în România oameni care nu vin neapărat pentru bani, ci vin pentru provocare şi, deşi e o vorbă mare, vin din curiozitate să facă echipă cu un nebun, dar cu un nebun care face lucrurile să se mişte, cu Borza. Nu sunt eu cel dintâi manager al ţării, dar, experimental, în toate companiile în care am testat diverse tehnici de management am avut succes. La Hidroelectrica au venit oameni din poziţii de vicepreşedinte în cadrul unor bănci de talie internaţională la salarii la jumătate faţă de cât câştigau anterior.“

Polisano nu este o companie în insolvenţă, ci în reorganizare în afara insolvenţei, iar anul acesta se va restructura într-o structură de tip holding. Grupul are 16 linii de business, mai importante fiind cinci dintre ele: producătorul de medicamente, o investiţie de 60 de milioane de euro, va fi inaugurat în februarie, având cea mai mare capacitate de producţie de medicamente din Europa Centrală şi de Est şi o linie de producţie de oncologice mai modernă decât a numărului unu mondial, Hoffmann-La Roche; distribuitorul de medicamente; clinicile şi spitalele; farmaciile Reţeta; Polisano Pharma.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/ce-alte-declaratii-socante-a-mai-facut-remus-borza-consilierul-la-care-viorica-dancila-vrea-sa-renunte-13782945
13782945
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.