Care vor fi cele mai oportune domenii pentru investiţii?

Autor: Ioana Mihai Postat la 12 ianuarie 2012 552 afişări

Degetele de la o singură mână nu sunt suficiente pentru a enumera cele mai tentante zone pentru investitori chiar şi în perioade dificile. Totuşi unele domenii tind să atragă cel mai mare interes: infrastructura, energia, agricultura şi serviciile medicale.

Lărgind puţin cercul ţintelor de investiţii, Dorin Catană, director general al Centrofarm, spune că mize ce se pot dovedi câştigătoare sunt proiectele imobiliare şi companiile multinaţionale producătoare de bunuri de consum. "Atât timp cât există consum, va exista şi ofertă, iar lucrurile pot reveni la normal", estimează Catană. Mai cu seamă în domeniul imobiliar, Mirela Raicu, managing partner la Esop, crede că perioada următoare va fi propice pentru achiziţii, în special de terenuri sau pentru realizarea de parteneriate. Sunt mulţi dezvoltatori cu probleme de lichiditate, dar care deţin portofolii de proiecte imobiliare interesante. "Importantă este doar identificarea celor cu o atitudine constructivă de business, ce pot fi parteneri de afaceri viabili în aceste momente", adaugă Raicu.

Pe lângă domeniile deja menţionate, Ciprian Moga, managing partner la iQuest Consulting, crede că mai sunt o serie de segmente de piaţă ce pot produce veritabili câştigători chiar în perioadă de criză. Companiile de outsourcing care au atins nivelul de maturitate vor avea oportunitatea de a (re)câştiga pieţele europene, exemplifică Moga. Tot el completează că şi comerţul cu amănuntul va avea asigurat "un nivel de croazieră" destul de confortabil, mai cu seamă că oportunităţile "pândesc" la tot pasul. Potenţial promit şi serviciile de IT specializate - în special în outsourcing, crede Moga. În opinia lui, vor fi la căutare serviciile de administrare baze de date, dezvoltarea de aplicaţii pentru telefonie mobilă şi tablete grafice, business intelligence, cloud computing sau outsourcing de funcţii de bază în IT, servicii de software-as-a-service.

Totuşi, în următorii ani nu sunt prea multe şanse de câştig peste medie la investiţii, indiferent de domeniu. "Perioada <tunurilor> a trecut şi până ce economia mondială nu se va curăţa de balastul enorm al finanţelor toxice realizate şi inventate, va fi o migrare oportunistă constantă între diversele posibilităţi de investiţie", spune Marian Popa, Central and Eastern Europe managing director al Endava.

O vorbă înţeleaptă spune să avem un portofoliu diversificat, parafrazează Anca Bidian, CEO al Kiwi Finance, care crede că acest lucru este şi mai important în perioade de incertitudine. Oportunitatea însă trebuie evaluată şi pe termene medii şi lungi, nu numai pe termen scurt. "Şi pentru ca investiţia să nu devină loterie, cred că este foarte important să nu riscăm ce nu suntem dispuşi să pierdem", conchide Anca Bidian.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
România,
investitii,
/cover-story/care-vor-fi-cele-mai-oportune-domenii-pentru-investitii-9130572
9130572
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.