Care va fi evoluţia crizei în Europa şi România?

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 08 ianuarie 2012 142 afişări

Dacă pariul cel mare al anului trecut a fost, pentru guverne, îmblânzirea pieţelor prin eforturi de austeritate menite să reducă deficitele şi datoria publică,tema care se prefigurează pentru anul acesta e coborârea din sferele macroeconomiei pe terenul economiei reale, unde creşterea economică durabilă şi crearea de locuri de muncă se lasă încă aşteptate.

Pentru România, estimează Vasile Iuga, evoluţiile negative din zona euro sunt îngrijorătoare din mai multe perspective. În primul rând, UE este principala piaţă de export; în al doilea rând, cu peste 80% din sistemul bancar românesc controlat de bănci cu capital străin, "o eventuală criză financiară la nivel european va duce la o scădere a finanţării disponibile pentru România, cu efecte atât în sectorul public, cât şi în cel privat". O criză în zona euro "poate duce la o reducere semnificativă a investiţiilor străine directe în România, iar sumele trimise acasă de românii stabiliţi în

Occident vor continua să se reducă". Radu Crăciun, director de investiţii al Eureko Pensii, apreciază că scăderea cererii externe şi diminuarea liniilor de creditare furnizate de bănci "ar putea trage economia românească în recesiune", posibilele contramăsuri care ar putea fi adoptate fiind stimularea creditării în moneda naţională şi o creştere "spectaculoasă" a absorbţiei fondurilor europene. Fondurile europene ar fi într-adevăr "o gură de aer proaspăt", consideră Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, pentru că reducerea investiţiilor şi a finanţărilor private din zona euro înseamnă că România "va trebui să crească în principal din propriul suflu în anii următori". Anghel estimează că o absorbţie medie a fondurilor UE de circa 1,5 mld. euro în perioada 2012-2016, în special în infrastructură, agricultură şi turism, ar genera o creştere suplimentară a PIB de circa 1% pe an.

Deocamdată, punctul nostru tare în ochii investitorilor, care îl transformă într-un adevărat model de urmat în UE, rămâne performanţa consolidării fiscale, cu respectarea celor mai multe dintre ţintele convenite cu FMI şi UE, apreciază economistul-şef al BCR, care vede posibil chiar un nou acord preventiv cu FMI/UE după 2012, când actualul acord se va fi încheiat. BCR prevede pentru România o creştere a PIB de 1,2% în 2012, inferioară prognozelor FMI şi UE.

FMI, etalon tradiţional de optimism, exclude ideea de recesiune în 2012 nu numai pentru România, ci pentru toate grupurile de ţări analizate în prognoza de toamnă din 2011, inclusiv pentru zona euro (1,1%), considerată în alte analize drept candidată la creştere zero (Crédit Agricole), la un uşor recul (Goldman Sachs: -0,8%) sau semi-stagnare (CE: 0,6%). După FMI, nicio economie din zona euro nu ar urma să aibă scădere, cu excepţia Greciei şi a Portugaliei (nu însă cu mai mult de 2%), iar ţările din Est vor avea şi ele creştere pe toată linia, cifra pe ansamblu fiind de 2,7%, cu perspectiva de a ajunge la 3,9% în 2016.

La fel ca şi în anii trecuţi însă, atât FMI, cât şi alte instituţii internaţionale şi-au ajustat în jos majoritatea estimărilor la intervale foarte scurte. BERD a făcut asta în octombrie, când în cazul României, de pildă, a redus prognoza pentru 2012 de la 3,8% la 1,1%, FMI a ajustat-o ulterior de la 3,5% la 1,9%, iar Comisia Europeană de la 3,7% la 2,1%. Cifrele de mai sus merită citate pentru că fixează peisajul de început de an; despre realismul lor vom avea ocazia să mai vorbim pe parcursul lui 2012.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
criză economică,
români,
guvern
/cover-story/care-va-fi-evolutia-crizei-in-europa-si-romania-9130512
9130512
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.