Principalul argument pentru produsele sub brand romanesc este pretul: "Macar cu 10-15% tot sunt mai ieftine", spune Dragoiu, cu toate ca exista produse fabricate sub brand propriu care se pot dovedi chiar mai scumpe decat cele straine. Laptopurile, de pilda, un segment unde intentioneaza sa intre anul acesta Serioux, au un pret de la bun inceput mai ridicat la producatori, softul ridica si el destul de mult pretul, iar intre o companie mica si una de talia Sony sau Apple, puterea de negociere e cu totul alta. Si unul va fi pretul obtinut pentru o comanda de zeci de mii de bucati si altul pentru o mie. "E un proces permanent de negociere", accentueaza Ziemba, iar fabricantii din China nu lucreaza niciodata fara plata in avans.

Daca modificarile aduse modelului ales din portofoliul producatorului nu sunt foarte mari, costul este si el automat mai mic. Diferenta de pret intre un produs standard si unul personalizat in functie de solicitarile clientului variaza intre 5 si 50%. Din costul de productie a unui echipament, fabricarea propriu-zisa inseamna cam jumatate, apreciaza Nistoran. Inca 5% din cost inseamna transportul, aplicatiile software inghit cam 20%, iar personalizarea si localizarea mai inseamna inca o zecime. Restul merg catre comunicare si marketing, dar in calcul nu intra marjele de profit ale producatorului, la care se mai adauga si cele ale comerciantilor. In magazine, preturile sunt totusi aproximativ aceleasi, ceea ce inseamna ca firmele lasa de la ele pentru a acoperi in aceiasi bani pretentiile comerciantilor. "Uneori, nici nu mai ai de unde sa tai", sustine omul de afaceri din spatele Evolio.

Modelul de business folosit de romani functioneaza foarte bine in multe tari. In Polonia, spre exemplu, exista in jur de 100 de companii care vand electronice sub branduri locale, pe care le produc in China si apoi le aduc in tara. In Rusia sunt si mai multe, insa piata ruseasca este speciala, intrucat consumatorii inclina mai mult spre produse autohtone.

Daca ar produce de la zero in fabrici autohtone, "investitiile sunt mult mai mari, de sute de mii sau milioane de euro", sustine Peticila, prin comparatie cu cele cateva zeci de mii spre o suta, cat ar avea nevoie o firma noua pentru importul unui prim lot de produse. Mana de lucru in Asia este mai ieftina decat in Romania, iar restulprocesului de productie - personalizare, instalare de software, ambalare si comercializare - se intampla oricum aici.

"Numarul producatorilor de electronice s-a diminuat constant in ultimii ani ca urmare a acestor importuri, dar si a avansului tehnologic mondial", comenteaza Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC). Daca acum trei sau patru ani existau o serie de fabricanti locali de PC-uri, astazi cresterea impetuoasa a vanzarilor de laptopuri i-a imputinat drastic.

Productie inca mai exista, dar nu fabricare de la zero, ci mai curand asamblare, inclusiv in cazul firmelor straine care au inaugurat de-a lungul anilor fabrici aici. Nokia, spre exemplu, a pornit productia de telefoane mobile in parcul industrial Tetarom II de la Jucu, dar se ocupa mai mult de modele din gama de baza si asambleaza componente importate din alte tari producatoare. Judetul Cluj a devenit astfel cel mai mare centru de productie hardware IT&C din tara, insemnand in prezent 60% din total. Fabricantii de acolo cumuleaza afaceri de 1,04 miliarde de euro, potrivit datelor pentru 2009 ale Institutului pentru Tehnica de Calcul, din care putin peste un miliard de euro inseamna doar Nokia. Numarul angajatilor din domeniu se apropie de 3.000, putin mai mult de jumatate la Nokia, iar restul in companii precum Emerson, producator american de echipamente electronice si de automatizari, cu trei fabrici si un centru de inginerie in Romania.

La Timisoara, care furnizeaza aproape 10% din productia locala de produse IT&C, valoarea afacerilor se ridica la doar 163 de milioane de euro. Cifrele erau mai mari in urma cu cativa ani dar situatia s-a schimbat dupa ce filiala Alcatel-Lucent s-a transformat dintr-un producator de hardware intr-o companie de servicii telecom, iar fabricanti precum Kathrein si-au mentinut afacerile sau au avut chiar scaderi spre 40%, cum a fost cazul EMS Flextronics sau ETA2U. Alt mare centru de productie din tara este judetul Bihor, unde firme precum Celestica, Connectronics sau Hanil Electronics insumeaza afaceri de 185 de milioane de euro. Producatorii par sa fi ocolit destul de mult Capitala, unde, desi sunt inregistrate aproape 310 companii care au ca profil productia de hardware, afacerile se ridica la doar 143 de milioane de euro. Scaderea e destul de mare fata de anii precedenti, potrivit Institutului pentru Tehnica de Calcul, inclusiv din cauza iesirii din ecuatie a unor unitati de asamblare precum cea a Flamingo. Practic, mai mult de jumatate dintre fabricantii din Capitala au venituri mai mici de 100.000 de euro, iar 60 dintre ei n-au avut niciun fel de activitate in ultimii doi ani.