1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani

Autor: Ioana Mihai-Andrei, Iuliana Roibu, Ioana Matei Postat la 31 mai 2015 19058 afişări

1.000 de poveşti ale celor mai importanţi oameni de afaceri sub 40 de ani

Tot în 2007, fostul medic Raul Ciurtin spunea în textul ce îi descria profilul din catalogul tinerilor manageri că are un obiectiv clar: păstrarea identităţii companiei Albalact, alături de ritmul de dezvoltare. El preluase frâiele Albalact în 1999, într-un moment când compania se afla într-o situaţie precară. În 2007, Ciurtin conducea deja o afacere de circa 29 de milioane de euro şi 508 de angajaţi. A reuşit să îşi îndeplinească obiectivul, în special datorită celor două mărci lansate şi promovate intens, Fulga şi Zuzu. Evoluţia companiei, înfiinţată în 1971 şi privatizată în 1999, a luat o turnură spectaculoasă în momentul când conducerea companiei a hotărât să intre, din 2004, pe segmental lactatelor UHT şi să lanseze un brand care să se deosebească de celelalte de pe piaţă: „Aşa s-a născut Fulga, văcuţa care se mişcă, vorbeşte şi face glume“. Prezenţa mărcii în portofoliul de produse a avut un efect imediat: cifra de afaceri a companiei a crescut de la 6,4 milioane de euro în 2003 la 11 milioane de euro în 2004 şi 16,5 milioane de euro în 2005. Bazându-se tot pe strategia unui brand jovial, au decis în 2006 să lanseze marca Zuzu. Gama Zuzu a adus o creştere de 70% în 2006 a cifrei de afaceri, care a depăşit pragul de 29 de milioane de euro.

Despre abandonarea meseriei de medic în favoarea unei cariere în management, Ciurtin spune că a fost cea mai dificilă decizie din viaţa sa, pentru că „nu ştii niciodată dacă va fi un loz câştigător sau nu“, dar între timp a ajuns la concluzia că „traseul meu de până acum a fost mai bun decât cel pe care îl visam“. Albalact este în prezent al doilea cel mai mare jucător de pe piaţa lactatelor, cu o cifră de afaceri 423 milioane de lei (aproximativ 96 de milioane de euro) în 2013.

Ambiţia ieşeanului Iulian Dascălu de a comercializa pantofi în anii 90 sub brand propriu, Iulius, s-a dovedit neproductivă şi l-a îndemnat să se reorienteze: „Am ochit nişte hale la marginea Timişoarei şi aşa a apărut complexul comercial Terra”, îşi amintea omul de afaceri cum a făcut pasul spre domeniul care l-a propulsat în zona afacerilor de anvergură, în textul din catalogul tinerilor manageri din 2008. El a deschis în 2000 primul mall, în Iaşi, oraşul natal, urmat de alte două la Timişoara şi Suceava. Ulterior, a pus şi bazele complexului rezidenţial Palas. În 2008, ajunsese la o cifră de afaceri de 25 de milioane de euro şi la aproximativ 100 de angajaţi şi era deja numit „regele Mallurilor din România. Şapte ani mai târziu, numele Iulius se identifică, în afară de cele patru comerciale Iulius Mall, şi cu complexul Palas Iaşi, acestea având în 2013 o cifră de afaceri cumulată de 64,56 milioane euro. Suceveanul Vasile Armenean este un alt antreprenor al cărui nume se confundă cu Betty Ice.

Deşi are o echipă de peste 600 de angajaţi şi venituri de 87,5 milioane de lei anul trecut, el participă în continuare la crearea reţetelor Betty Ice. Fondată în urmă cu 20 de ani, compania suceveană deţine o fabrică în judeţul Suceava, este prezentă în reţelele de magazine moderne şi tradiţionale, dar deţine şi magazine proprii. Betty Ice are peste 100 de chioşcuri cu îngheţată şi patru magazine mari în toată ţara, dar şi alte două unităţi în construcţie, în Bucureşti şi în Iaşi. Vasile Armenean a dezvoltat cea mai puternică firmă locală de pe piaţa locală a îngheţatei, estimată la 200 de milioane de euro, şi încă o conduce, în dorinţa de a ajunge lider de piaţă. „Într-un concediu petrecut în România în 1990, am adus o maşină de îngheţată din Austria, pe care am cumpărat-o prin credit, am închiriat un spaţiu în Suceava şi am testat piaţa timp de o lună”, spunea Vasile Armenean, într-un interviu acordat în 2009, anul apariţiei în catalog. În 1987-1988, Armenean a lucrat la o gelaterie din Austria şi acolo i-a venit pentru prima dată ideea de a lansa un business similar şi în ţară. El a fondat afacerea Betty Ice în 1994, la Suceava. Aflată în al 21-lea an de operare, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 91 de milioane de lei în 2014. Vasile Armenean, devenit acţionar unic în 1998 (anterior deţinuse doar pachetul majoritar), primeşte oferte în mod regulat de la investitori, dar spune că nu vrea să vândă Betty Ice, ci să o lase moştenire copiilor: „Nu voi ceda decât maximum 30% din acţiuni şi doar dacă voi fi nevoit să obţin finanţare în acest fel”.

Cristina Bâtlan sau „Doamna Musette avea 18 ani când a decis să îşi deschidă propria companie. Nu lucrase niciodată înainte, iar deschiderea propriei afaceri a făcut să devină şi să rămână de atunci până în prezent propria ei şefă. A început iniţial un business cu ţesături, pe care l-a dezvoltat sub numele Musette timp de aproape un deceniu. În 2000, familia Bâtlan a decis să deschidă o fabrică de pielărie şi să treacă la o nouă etapă. La momentul când apărea în catalog, Musette Group deţinea două fabrici şi avea 270 de angajaţi. Antreprenoarea a reuşit să îşi dubleze afacerea în criză, ajungând de la 22,9 milioane de lei în 2008 (6,23 milioane de euro) la

47,3 milioane de lei (10,6 milioane de euro) în 2013. Cristina Bâtlan este şi unul dintre puţinii antreprenori români care a îndrăznit să se extindă şi în afara ţării, numele Musette fiind prezent în capitale ale modei precum Milano, New York şi Londra, dar şi în Luxemburg, Bulgaria sau Israel. Ambiţia ei din 2008 era ca într-un deceniu numele Musette să fie prezent în 300 de magazine din toată lumea.  

Adrian Rizea, directorul comercial al Lemet, a avut ideea de a deschide magazine cu marca Lem’s, iar ritmul rapid al inaugurărilor de magazine a fost factorul principal care a ridicat cifra de afaceri a companiei fondată de tatăl său, Alexandru Rizea, în 1991, în condiţiile în care vânzările din piaţa de mobilă au scăzut. Rizea s-a implicat în afacerea dezvoltată de părinţii săi la terminarea facultăţii (ASE), la acea vreme producătorul de mobile Lemet având 20 de angajaţi şi câteva magazine de specialitate, mai ales în Bucureşti. În 2010, anul apariţiei în catalog, fabrica înfiinţată la Câmpina ajunsese la hale de producţie de 30.000 mp, 250 de angajaţi şi venituri de 34 de milioane de euro. Brandul creat de Rizea anunţă noi lansări în continuare, iar în 2014 numărul magazinelor Lem’s a ajuns la 85, iar vânzările la 57,4 milioane de euro.

Faptul că numele „Rusu este sinonim cu afacerea creată de timişoreanul Cristian Rusu este evident. La 37 de ani, antreprenorul controlează unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă, Casa Rusu, cu o reţea de 29 de magazine. Grupul Rus Savitar, care a ajuns la 1.000 de angajaţi, reuneşte patru fabrici de mobilă şi reţeaua de magazine Casa Rusu, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 35 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2013. „În 1991, mama a început afacerea cu mobilă, cu nişte asociaţi. În 1994 a fost construit primul magazin propriu, cu marfă 100% românească. Profilul a fost menţinut până în 1998, când concentrarea s-a mutat către importuri”, rememora Rusu debutul companiei într-un interviu acordat recent BUSINESS Magazin. În 1998, la 20 de ani, a fost momentul când a preluat frâiele companiei, care avea la momentul respectiv doar patru angajaţi.

Tânărul antreprenor a marşat pe ideea preţului mic şi a făcut numele Rusu să  genereze afaceri ce vizează anul acesta pragul de 40 de milioane de euro, o nouă fabrică ce va deveni funcţională vara aceasta, cât şi continuarea extinderii reţelei de magazine.

„În dezvoltarea firmei, foarte importantă a fost imaginea mea”, spunea cu sinceritate Horaţiu Ţepeş, antreprenorul care controlează Bilka, liderul pieţei de ţiglă metalică, într-un interviu acordat  Business Magazin în 2013, anul apariţiei sale în anuarul tinerilor manageri. S-a dezvoltat pe creditul furnizor, adică putea plăti pentru mărfurile luate de la furnizori după ce încasa banii de la distribuitorii din România. În 2013, la 34 de ani, controla deja o afacere de 104 milioane de lei. Şi-a  început aventura antreprenorială în 2005, punând bazele propriei afaceri, HG Construct, în Făgăraş. Horaţiu Ţepeş se vede şi peste zece ani tot la conducerea Bilka Steel. „Vom fi reprezentativi la nivel regional, un brand cu relevanţă la nivel european, şi analizăm foarte bine dezvoltarea în ţările noneuropene, asta dacă situaţia va fi stabilă în estul continentului.“  Tinerii manageri pe care a pariat BUSINESS Magazin în cei peste zece ani au creat branduri competitive iar afacerile create de ei, fie de succes sau nu, sunt lecţiile de business care construiesc istoria noului capitalism românesc.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/1-000-de-povesti-ale-celor-mai-importanti-oameni-de-afaceri-sub-40-de-ani-14362705
14362705
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.