Se apropie sfârşitul Twitter?

Autor: Florin Casota Postat la 02 februarie 2016 487 afişări

Săptămâna trecută Twitter a anunţat plecarea a patru dintre cei nouă vicepreşedinţi ai companiei, caracterizând mişcările ca fiind voluntare. „Sunt întristat să anunţ că Alex Roetter, Skip Schipper, Katie Stanton şi Kevin Weil au decis să părăsească compania“, a declarat Jack Dorsey, cofondatorul şi ceo-ul companiei, într-un anunţ publicat pe contul său personal de Twitter. Celor patru li s-a alăturat şi Jason Toff, responsabil pentru aplicaţia de video streaming Vine, care a anunţat că pleacă pentru a se alătura Google.

Se apropie sfârşitul Twitter?

La începutul perioadei dot-com, Yahoo era rege. La scurt timp, a devenit motorul de căutare numărul 1 şi a strâns miliarde de dolari. Bani pe care i-a cheltuit pe achiziţionarea mai multor companii, printre care Flickr, GeoCities, HotJobs, Broadcast.com, într-o încercare de a-şi extinde domeniul de business. Mai târziu, tehnologia de căutare Google s-a dovedit a fi mai bună, iar mai multe dispute în conducere au dus la plecarea lui Jeff Mallett, cel care condusese compania în perioada de creştere (1995-2002). Mulţi au acuzat compania că s-ar fi extins prea mult, fără să se concentreze pe un domeniu anume.

Notabil este faptul că Yahoo e una dintre cele mai vechi companii de internet care încă mai activează, dar a trecut foarte mult timp de când nu mai este văzută ca un lider, ca un inovator în tehnologie. În schimb, ani de-a rândul a rămas într-o zonă nesigură, încercând să-şi crească veniturile, dar şi să recâştige utilizatorii de internet.

O mişcare în acest sens a fost numirea Marissei Mayer, unul dintre primii ingineri ai Google, în funcţia de CEO a Yahoo. Această numire a fost văzută ca o reuşită a companiei, un CEO vizionar care ar avea potenţialul de a reinventa compania. Venirea lui Mayer la Yahoo a alimentat aşteptările de redresare rapidă a Yahoo, dar nu a reuşit să crească veniturile din publicitate pentru a concura cu liderii de piaţă Google şi Facebook. Speranţele unei redresări rapide nu s-au concretizat, după ce un plan de atragere a publicităţii prin serviciile mobile, video şi media socială, strategie introdusă de Mayer în 2014 sub numele Mavens, nu a reuşit să crească veniturile. În acelaşi timp, publicitatea prin serviciile de căutare pe PC-uri a continuat să scadă. Iar acum, la 3-4 ani distanţă, se vorbeşte de demiterea lui Mayer şi o restructurare a companiei.

Fondul de investiţii Canyon Capital Advisors, unul dintre principalii 15 acţionari ai Yahoo, a cerut în scris boardului să găsească urgent un cumpărător pentru serviciile de internet, inclusiv motorul de căutare, serviciul de e-mail şi divizia de ştiri. Mai mult, fondul de investiţii SpringOwl Asset Management, propune reducerea personalului cu 75% şi înlocuirea lui Mayer.

Cu Mayer la conducere, compania a realizat 50 de achiziţii, printre care şi Tumblr, pentru care a plătit 1,1 miliarde de dolari, dar şi Brightroll, companie de tehnologie video, achiziţionată cu 650 de milioane de dolari, însă rezultatele nu s-au văzut. Compania nu a creat niciun hit în materie de produse. În plus, Yahoo a făcut o investiţie ciudată, alegând să finanţeze serialului TV Community. Astfel mai mulţi critici au catalogat conducerea lui Mayer ca fiind una haotică. Yahoo a părăsit chiar topul Fortune 500, compania ocupând locul 494 în 2013, atunci când Mayer era în postura de CEO. În 2015 a fost clasată pe locul 561.

Decizia de achiziţionare a Tumblr a fost criticată de acţionari, care susţin că s-au dat prea mulţi bani pentru un produs neprofitabil. Preluarea Tumblr a crescut baza de utilizatori a Yahoo, însă nu a dus şi publicitate. Mai mult de atât, profitul Yahoo a scăzut în primul trimestru din 2015 de aproape 15 ori, de la 312 milioane de dolari în acelaşi interval din 2014 la 21 de milioane de dolari, după ce veniturile din afişarea de publicitate şi din căutarea pe internet au coborât pentru prima dată în ultimii ani.

Totuşi, volumul căutărilor efectuate pe Yahoo a urcat în primul trimestru la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani, graţie unui parteneriat încheiat de compania americană cu Mozilla, prin care Yahoo a devenit motorul de căutare implicit la Mozilla.

Recent, Yahoo a înfiinţat o companie în care se vor transfera toate activele, cu excepţia deţinerii la Alibaba. Noua companie va include operaţiunile de internet ale Yahoo şi participaţia de 35% deţinută de grup la Yahoo Japan. Yahoo are o capitalizare de piaţă de circa 35 de miliarde de dolari, dar numai deţinerea Alibaba valorează peste 30 de miliarde de dolari. Valoarea serviciilor online furnizate de Yahoo a scăzut constant în ultimii an şi a ajuns la doar 3,9 miliarde de dolari, potrivit unei estimări făcute în octombrie. Astfel, fără investiţiile făcute în Asia, Yahoo ar fi fost în prezent o companie mult mai mică.

La fel ca şi în cazul lui Dorsey, deşi la el ar putea fi vorba de o restructurare voită,  şi oamenii din jurul Marissei Mayer au început să plece. Toamna trecută doi oameni- cheie ai lui Mayer au părăsit compania, Jackie Reses, care se ocupa de fuziuni şi achiziţii, şi Kathy Savitt, care conducea departamentul de marketing. Astfel cei doi s-au alăturat unui lung şir de plecări, printre care se numără Lisa Licht, care se ocupa de parteneriate de marketing, Alex Stamos, chief information security officer, dar şi Scott Burke, vicepreşedinte al platformelor de publicitate şi de date. Vorbind despre aceste plecări, Mayer a spus că totul face parte dintr-un „plan bine pus la punct pentru a creşte afacerea”. Pe lângă plecările din conducere, Yahoo a concediat cam 14% din cei 12.500 de angajaţi şi intenţionează să mai dea afară încă 1.000 de oameni cu speranţa de a reveni în linie dreaptă. Totuşi concedierile de anul trecut nu au avut efectul scontat, valoarea acţiunilor scăzând cu 35% în decursul anului, şi nici moralul actualilor angajaţi nu este ridicat. Potrivit unui sondaj realizat pe platforma online Glassdoor, doar 34% dintre angajaţii Yahoo cred că situaţia se va îmbunătăţi. Dacă Yahoo alege să vândă atât afacerile de bază, cât şi participaţia deţinută la Alibaba, Yahoo, va avea la dispoziţie peste 30 de miliarde de dolari pentru a stabili ceea ce vrea să facă mai departe.

Dacă la Yahoo zicala „peştele de la cap se împute” ar părea că se potriveşte, la Twitter este încă prea devreme de spus. Cert este că ambele companii se află în ape tulburi şi caută o oază de linişte.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/se-apropie-sfarsitul-twitter-15019035
15019035
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.