România capătă o formă în ochii Sony PlayStation

Autor: Florin Casota Postat la 29 august 2016 1177 afişări

Presa străină numeşte Neo un produs de mijloc de generaţie (mai trebuie să mai treacă nişte ani până o să vedem PlayStation 5) care va aduce îmbunătăţiri la nivelul performanţei şi va fi prima consolă capabilă să redea jocuri video la rezoluţie 4K (consola rivalului Microsoft, Xbox One Slim, care se lansează în toamnă, va fi capabilă doar să redea filme 4K, nu şi jocurile). Sony ar putea da mai multe detalii pe 7 septembrie, când va avea loc un eveniment PlayStation la New York. Jim Ryan mai menţionează că orice joc ce se va lansa în viitor va funcţiona atât pe PS4 cât şi pe PS Neo.

Acest nou produs ar putea deservi mai bine jocurile VR (realitate virtuală), care necesită mai multe resurse pentru a putea rula bine, mai ales că Sony lansează propriul headset de VR. PlayStation VR este programat să apară în octombrie şi promite câteva zeci de jocuri, peste 50 de la lansare până la Crăciun, estimează Ryan. Astfel, cu acest dispozitiv, compania japoneză intră în competiţie cu produse precum Oculus Rift, HTC Vive sau Samsung Gear VR. 

Două elemente pe care Sony mizează sunt preţul de vânzare mai mic decât al competitorilor, dar şi faptul că necesită doar o consolă şi o cameră PlayStation (puţine PC-uri actuale pot rula jocuri video VR şi este nevoie de un upgrade de componente). Cu o piaţă potenţială de peste 43 de milioane de unităţi, Jim Ryan spune „de la lansare şi în decursul anului 2017 aş fi dezamăgit dacă nu am vinde câteva milioane de astfel de device-uri. Încă nu pot spune un număr fix pentru că nu pot prezice dacă va avea succes sau nu“; oficialul de la Sony mai punctează şi că „nu am dezvoltat produsul ca să vindem doar câteva sute de mii de exemplare“. 

Ţine să adauge că numărul precomenzilor este bun, fără a preciza un număr concret, dar „ce pot spune este că după lansare clientul ar trebui să se mişte destul de repede pentru a prinde PSVR“.

Întrebat dacă jocurile de realitate virtuală vor reprezenta viitorul segmentului de gaming, Jim Ryan afirmă că este prea devreme de spus, menţionând că „suntem intrigaţi de VR; faptul că multe francize importante de jocuri - ca Star Wars, Batman, Gran Turismo sau Resident Evil - se uită la VR legitimizează categoria“. Şi PlayStation, dar şi competitorii săi se folosesc de parteneriatele cu diferitele companii producătoare de jocuri video pentru a le aduce clienţilor jocuri exclusive.

Întrebat cât de importante sunt pentru succesul PS4, Jim Ryan răspunde: „Consumatorii au posibilitatea de a alege şi tot timpul trebuie să le dai un motiv să te aleagă pe tine. Jocuri ca Uncharted 4 le-au dat oamenilor multe motive să cumpere un PS4“. 2,7 milioane de motive, am zice noi, având în vedere că acesta este numărul unităţilor vândute doar în prima săptămână.

Până nu demult jocurile video erau destinate casei, apoi mai mulţi producători le-au oferit ocazia entuziaştilor de a lua jocurile cu ei cu ajutorul consolelor portabile. Acestea s-au bucurat o perioadă de succes, însă dezvoltarea exacerbată a smartphone-urilor a scăzut cererea pentru astfel de produse. „Jocurile pe smartphone au schimbat dinamica pieţei, dar există încă oameni care vor să se bucure de jocuri pe console dedicate“, consideră Jim Ryan. Sony este prezent pe acest segment cu PS Vita, succesorul lui PSP, despre care spune că „nu a atins performanţa PSP-ului, dar nu a fost un eşec total şi se vor publica în continuare jocuri indie pentru PS Vita“.

Compania s-a inspirat din modelul de business al Netflix prin dezvoltarea programului său numit PlayStation Now, care oferă gamerilor posibilitatea de a se implica în jocuri care rulează via stream, exact ca şi în cazul Netflix. Accesul se face prin intermediul unui abonament lunar. „Ceea ce am putut observa este că oamenilor le place să se aboneze la un serviciu şi să poată consuma cât de mult vor. E clar că există un apetit pentru oameni care vor să se bucure de jocuri în acest fel.“

Serviciul este disponibil deocamdată în SUA, Marea Britanie şi recent s-a extins şi pe pieţele din Belgia şi Olanda, iar despre viitoarele dezvoltări Ryan spune că vor urma tiparul deja existent. Ceea ce ne face să ne gândim că următoarele pieţe vor fi Germania, Franţa. „PlayStation Now este un business diferit. Este o nouă tehnologie şi când facem extinderea trebuie să ne asigurăm că oferim calitatea la care gamerii se aşteaptă.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.