Solitaire Arena a fost pornit în mod oficial în noiembrie anul trecut şi este încă într-o perioadă de test în care se aduc periodic îmbunătăţiri. În total, şapte persoane lucrează la Mavenhut, iar planurile vizează extinderea echipei până la zece oameni, mai ales că deja a fost lansat la sfârşit de aprilie şi un al doilea joc, Mahjong Arena, tot în competiţie împotriva unui adversar, iar antreprenorii spun că vor urma şi alte lansări de jocuri, cel puţin două în următoarea perioadă.

PESTE 750.000 DE UTILIZATORI DE FACEBOOK AU JUCAT ÎN ULTIMA LUNĂ UNUL DINTRE CELE DOUĂ TITLURI ALE MAVENHUT, în condiţiile în care la finele lunii aprilie numărul lor era de 550.000. Cam 150.000 se joacă zilnic. „Ne-am propus să depăşim un milion de jucători, obiectiv despre care iniţial speram să fie atins cândva spre sfârşitul acestui an, dar care va fi probabil depăşit chiar în iunie", estimează Badea. Momentan, aproximativ 85% dintre utilizatori se joacă Solitaire Arena, iar restul petrec timp pe Mahjong Arena, dar balanţa se va echilibra în scurt timp, susţin fondatorii Mavenhut.

Din Solitaire Arena ies deja şi bani. Şi nu e vorba despre publicitate, aşa cum ar fi de aşteptat, mai ales că s-au jucat până acum sute de milioane de jocuri lungi, în medie, între şase şi nouă minute. Numai luna trecută s-au derulat mai bine de 60 de milioane de bătălii în Solitaire Arena, iar utilizatorii au petrecut în total 4,5 milioane de ore în joc, fiecare intrând în competiţie de aproape 20 de ori pe zi. Din punctul de vedere al publicităţii, cifrele menţionate sunt o adevărată mină de aur.

Antreprenorii din spatele Mavenhut au lăsat deocamdată reclamele într-un plan secund. Monetizarea jocului se face prin vânzarea de bunuri virtuale, în acest caz anumite avantaje în faţa adversarului, precum o baghetă magică prin care se poate vedea ce este în spatele unei cărţi de joc fără ca mutarea să fie dusă până la capăt, un indiciu pentru următoarea mutare, anularea mutării precedente sau trimiterea automată în suită a cărţilor odată aliniate. O baghetă magică, de pildă, costă un dolar, dar există şi posibilitatea plăţii unui abonament lunar de 20 de dolari în schimbul căruia sunt oferite nelimitat toate avantajele cu excepţia baghetei magice. „Nu e deloc puţin„, admite Badea, însă câteva zeci de mii de oameni au făcut până acum cel puţin o tranzacţie, iar numărul abonaţilor a ajuns de ordinul miilor. Dintre jucătorii de până acum 72% sunt femei, cu vârsta medie de 42 de ani, mai mult de jumătate din SUA, urmaţi de Germania, Italia, Franţa şi Argentina, în timp ce România se numără printre primele zece ţări de unde vin cei mai mulţi utilizatori.

DINCOLO DE PLANURI ŞI TOATE ACESTE CIFRE, povestea în sine a celor trei antreprenori şi felul în care au reuşit nu doar să pornească de la zero un business deja profitabil în domeniul jocurilor, dar mai ales modul în care au atras finanţare, este un model bun de urmat. „Când am pornit Mavenhut, ne-a venit ideea de altfel foarte bună de a căuta investitor când încă nici măcar n-aveam ceva concret", povesteşte Bobby Voicu. „Şi am ajuns să ne întâlnim şi să ne spunem povestea absolut oricui ne-a băgat în seamă şi a acceptat să stea de vorbă cu noi", mai spune el despre zecile de întâlniri. Din apoape în aproape, văzând ce anume sunt întrebaţi cel mai adesea despre ideea lor, au înţeles şi au rafinat ce anume să spună la aceste prezentări pentru investitori.

Există însă o diferenţă destul de mare între americani şi europeni, atât de partea antreprenorilor, cât şi de cealaltă parte a baricadei, anume investitorii. În primul rând, antreprenorii americani pornesc cel mai adesea de la dorinţa de a face un lucru cu care să schimbe lumea, pe când europenii vor o afacere care merge şi, dacă se întâmplă cumva să schimbe şi lumea, e foarte bine, dar dacă nu, nu e o problemă. Cât despre investitori, cei din Europa sunt foarte interesaţi de monetizare şi îşi construiesc planurile de finanţare plecând în primul rând de la acest lucru, face Bobby Voicu o observaţie, pe când americanii se axează mai mult pe ideea în sine şi au convingerea că „atunci când o să ai destul de mulţi utilizatori, o să-ţi vină şi ideea despre cum să faci bani".

ASTFEL, PROBLEMA ANTREPRENORILOR ROMÂNI NU ESTE UNA DE FINANŢARE, ci ţine de faptul că ei nu ştiu ce şi cum trebuie să facă pentru a obţine o investiţie. Oamenii care ştiu să-şi prezinte businessul au rareori probleme în a găsi fonduri. „Majoritatea antreprenorilor din România nu prea susţin prezentări, nu neapărat pentru că nu au cui, ci pentru că le este jenă şi nu prea sunt capabili să primească o critică pe care să o considere constructivă„, mai punctează Voicu. Pentru ei, o soluţie alternativă este crowdfunfingul, strângerea de fonduri prin platforme care intermediază accesul antreprenorilor la mulţi oameni dispuşi să finanţeze cu sume mici proiectul, aşa cum se întâmplă pe Kickstarter, de pildă, o asemenea platformă americană care a asigurat investiţii cumulate chiar şi de ordinul milioanelor de dolari. „Este o idee bună, dar foarte elitistă", rezumă Badea. Poate tocmai de asta nici n-a funcţionat până acum în România.