Sintagma “de calitate”, repetata la infinit de tot felul de insi, este naiva si nu spune nimic; ce inseamna de calitate? Un text agramat scris de un natang, dar care iti furnizeaza o idee de milioane este de calitate sau nu? Poate ca ar fi mai logic sa vorbim nu de “calitate”, ci de “util”, ceea ce este cu totul altceva. Iar banii vin: Financial Times a lansat recent un newsletter pentru investitorii din China, numit China Confidential, care costa 4.138 de dolari pe an.

Se pune si problema creatorului de continut. In presa generatorul de continut nu sunt editorialistul, analistul sau prezentatorii programelor de stiri, ci reporterii si redactorii. Spiritul si initiativa si tenacitatea acestora, munca de teren, contactul cu sursele, inspiratia si spontaneitatea sunt calitati destul de scumpe si tot mai greu de gasit, indiferent daca este vorba de un ziar, o revista sau un site media. Distributia. Greseala fundamentala a lui Rupert Murdoch, in materie de presa scrisa, este ca nu intelege ca ziarul nu mai este un produs de masa. In acelasi timp, continutul util este la fel de valabil, de folositor si pretabil platii, fie ca este online, tiparit intr-un ziar sau vorbit la radio.

Conflictul nu este intre media electronica si jurnalele tiparite, ci intre modele de business, intre giganti ca News Corp. si rapitori ca Huffington Post, intre executivi cu ceasul intern reglat fie intre prima editie si editia de seara, fie intre buletinele de stiri de “la fix”, fie intre “cat mai repede, online”. Principalul model de business pe internet, in zona furnizarii de continut, nu este crearea de stiri, articole, analize si comentarii specializate, ci de preluare a acestora; daca site-ul se numeste “drudgereport.com” sau “huffingtonpost. com”, avem modele de succes, miliarde de accesari pe an si antreprenori milionari. Dar Matt Drudge sau Arianna Huffington se sprijina pe munca a sute de oameni, asa cum multele situri de acest gen din Romania folosesc munca a mult mai putini oameni.

Interesant ar fi cum ar reactiona agregatorii de stiri la o politica nitel mai intransigenta si mai agresiva a agentiilor de stiri, institutiile aflate la capatul unui intreg lant trofic al informatiei. Ce transformari ar suferi new media in cazul in care furnizorii primari de informatie – ziare, agentii de stiri, televiziuni – ar taxa-o? Problema nu este, totusi, un astfel de conflict, fals de altfel, ci modelul de business adecvat. Tot asa cum nu “a plati” este problema, ci mai degraba “a plati usor”, fara complicatii tehnice si fara riscuri. O spun cifrele: New York Times avea, in 2007, in momentul in care acelasi Rupert Murdoch a decis sa renunte la continutul platit, peste 220.000 de clienti platitori, iar Wall Street Journal, modelul de astazi al mogulului australian, are un milion de clienti.

Viitorul media transcede plata online sau evolutia ziarelor tiparite. Raspunsul facil este ca trebuie adaptare, continut, nisare, eficienta si oameni de calitate. Raspunsul greu este la ce presiune va ceda structura angrenajului media. Pana atunci, dupa modelul vechilor chinezi, autorul acestui articol este de acord sa plateasca o suma, un abonament pentru ca un numar de persoane din angrenajul media sa NU mai scrie; poate ca am avea parte de o lume mai linistita.