Manager de hub cibernetic

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 03 decembrie 2015 424 afişări

În urmă cu zece ani Adrian Danciu aducea Fortinet pe piaţa din România, iar din 2005 până astăzi a dezvoltat afacerile furnizorului american de securitate în toată Europa de Sud-Est.

Manager de hub cibernetic

„Am avut exemple precum Sony, Adobe, eBay sau Target - în cazul acesteia din urmă, care este cea mai mare companie de retail din Statele Unite, prejudiciul a fost de 148 de milioane de dolari. Breşa lor de securitate nu avut drept cauză faptul că reţeaua nu a fost securizată, ci pentru că cineva din afara ei a pătruns şi a pătruns neintenţionat. Este vorba de un contractor, o firmă care trebuia să repare aerul condiţionat; după ce se termina intervenţia, o persoană trebuia să introducă un tichet în sistemul Target în care să anunţe ce a reparat, cât a lucrat şi aşa mai departe. Problema e că laptopul acelei persoane era infectat, iar sistemul de protecţie al celor de la Target nu verifica şi calculatoarele logate din interiorul companiei. Malware-ul s-a transmis în toată reţeaua, ajungând să deţină ulterior cont de administrator asupra reţelei. Au furat datele a peste 70 de milioane de utilizatori şi le‑au vândut cu preţul mediu cu care se vând astfel de informaţii online, adică 8 cenţi. Atât costă datele unei persoane pe internet. Dar nu s-au oprit aici; au luat controlul asupra POS-urilor din reţeaua Target şi au obţinut date de pe cardurile tuturor clienţilor care intrau în magazin.”

Studiile realizate de Center of Strategic and International Studies au arătat faptul că pierderile cauzate de atacurile cibernetice s-au ridicat la aproximativ 600 de miliarde de dolari doar în 2014. Tot pentru anul 2014, Institutul Ponemon a realizat un studiu ce a inclus 59 de companii din Statele Unite ale Americii. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Ponemon, în medie consecinţele unui atac cibernetic se ridică la 12,7 milioane de dolari per companie. Costul mediu suportat de o companie care trece printr-un astfel de atac se ridică la 1,6 milioane de dolari pentru fiecare incident. Acest cost se reflectă în detectarea atacurilor şi în recuperarea datelor. Impactul financiar ridicat este confirmat şi de studiul PWC, lansat în 2015, care estimează costul unui atac major la 1,46 de milioane de dolari.

Cele mai recente exemple de atacuri cibernetice ce au produs pagube semnificative au fost cele înregistrate de companii precum Community Health Service (CHS) în august 2014, când datele a peste 4,5 milioane de utilizatori au fost compromise. Şi anul 2015 a venit cu provocări pentru compania de asigurări de sănătate Anthem. Atacul asupra companiei a avut grave urmări, 80 milioane de date ale clienţilor actuali sau din trecut au fost compromise.

Potrivit celor de la Fortinet, există trei zone principale care prezintă grad de risc. Una dintre cele mai mari ameninţări vine din partea utilizatorilor de platforme Adroid. Acestea se vor transforma în ţinta hackerilor în următoarea perioadă. Cota de piaţă a sistemelor Android este de 81% în rândul utilizatorilor de dispozitive mobile, iar instalarea care nu beneficiază de un sistem centralizat reprezintă risc major când vine vorba despre securizarea datelor. Cea de-a doua ameninţare majoră pentru următoarea perioadă vine din faptul că parolele nu mai sunt măsuri de securizare suficiente pentru protejarea datelor de pe platformele de tip cloud. Pentru a preveni falsa autentificare, companiile vor fi implementa sisteme de autentificare paralele, iar acestea vor deveni esenţiale. Cea de-a treia ameninţare vine din zona criptografierii datelor. Din ce în ce mai multe sisteme se vor baza pe certificate de criptografie utilizate nu numai pentru autentificare, dar şi pentru comunicare.

Un exemplu elocvent pentru această tendinţă este tehnologia Block Chain, utilizată de BitCoin. Aceasta va fi aplicată cu precădere, în perioada următoare, în domenii precum sectorul financiar, pentru a putea oferi servicii de asigurare, tranzacţionare, creditare, ca soluţie altenativă. Însă principala provocare vine din faptul că sistemele de criptografiere – în fond o serie de presupuneri matematice – vor putea fi, în viitor, dovedite false.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/manager-de-hub-cibernetic-14906687
14906687
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.