Lenovo Thinkpad X1 Carbon business, laptop business

Autor: Andrei Gîrbea Postat la 09 octombrie 2012 70 afişări

Brandul thinkpad, cu a sa istorie de 20 de ani în spate, nu mai necesită prezentare în rândul utilizatorilor din mediile business. Ultraportabilul X1 carbon, vârful lor de lance în 2012, a sosit de curând şi în românia, promiţând să fie unul dintre cele mai interesante notebookuri din categoria sa în acest final de an. Aşadar, dacă sunteţi în căutarea unui nou ultraportabil, iar bugetul nu este un factor primordial, lenovo-ul thinkpad x1 carbon este un model pe care vreţi să îl luaţi în considerare.

Astfel, pe lateralele acestui laptop găsim un cititor de carduri, două sloturi USB şi unul MiniDisplay Port, însă lipsesc atât portul VGA, cât mai ales Ethernet-ul. Poate unii dintre voi le consideraţi învechite şi inutile, însă în condiţiile în care majoritatea proiectoarelor existente pe piaţă suportă doar VGA, iar multe dintre hoteluri nu oferă decât internet prin cablu, veţi înţelege de ce aceste omisiuni sunt deranjante. Pe de altă parte însă, şi tocmai de aceea am pus acest neajuns pe ultimul plan, Lenovo oferă împreună cu X1-ul Carbon adaptoare ce pot rezolva aceste probleme.

ŞADAR? În rândurile precedente am atins doar o serie de aspecte legate de X1 Carbon, mai multe detalii veţi găsi pe site-urile de specialitate. Cert este că, din punctul meu de vedere, ThinkPad-ul X1 Carbon este la ora actuală ultrabook-ul business cu cele mai multe aspecte pozitive. Preţul său însă e posibil să pună pe gânduri pe mulţi dintre potenţialii cumpărători, configuraţiile disponibile în România urmând să pornească de la circa 1.500 de euro. Dar probabil vă aşteptaţi la acest aspect, nu?

LTERNATIVE. Una peste alta, X1-ul Carbon nu este cu siguranţă singurul laptop business de calitate de pe piaţă. Dacă sunteţi dispuşi să alegeţi un laptop puţin mai gros şi mai greu, ThinkPad-ul X230 este un model mai performant şi compatibil cu atât de utilele baterii externe şi docking station-uri Lenovo. Cei de la Dell sau HP, cu ale lor modele Latitude şi Elite-book, oferă şi ei laptopuri business interesante, chiar dacă în segmentul ultraportabilelor oferta lor cam scârţâie. Pe de altă parte, renunţând la o seamă dintre elementele specifice integrate de ThinkPad-uri şi de laptopurile business în general, precum vPro, cititorul de amprente sau modemul 3G, ultrabookurile de top ale momentului, precum Asus Zenbook UX31A sau chiar şi HP Spectre XT Pro, sunt alternative de luat în seamă, cu preţuri ceva mai digerabile.Însă dacă doriţi cu adevărat cel mai bun ultrabook business, Lenovo-ul ThinkPad X1 Carbon este la ora actuală purtătorul acestui titlu "nobiliar".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Lenovo Thinkpad,
Carbon,
laptop business
/business-hi-tech/lenovo-thinkpad-x1-carbon-business-laptop-business-10180973
10180973
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.