Internet in constructie. Cum e sa fii antreprenor in online-ul romanesc?

Autor: Anca Arsene-Barbulescu Postat la 15 decembrie 2010 176 afişări

Cum e sa fii antreprenor in online-ul romanesc? Cu mult in urma fata de Occident, in faza in care bazele afacerilor se pun caramida cu caramida. Cei mai multi aduc bani de-acasa ori de la prieteni, dar ocaziile de a obtine finantare de la investitori nu lipsesc, pentru cei care stiu sa faca un plan de business viabil si au o idee capabila sa aduca bani.

Majoritatea antreprenorilor care au raspuns la Web Start-Up Survey sunt barbati, mai exact 82% din total, aproape jumatate sunt absolventi de facultate, iar un sfert au urmat chiar un master, in timp ce numai cateva procente sunt absolventi doar de liceu, in cea mai mare parte tineri care au pornit un proiect online imediat dupa terminarea studiilor. De altfel, peste de o treime dintre respondenti au varsta sub de 25 de ani, iar majoritatea nu depasesc varsta de 35 de ani.

Cea mai mare parte a antreprenorilor au cel putin doua proiecte online si numai un sfert sunt concentrati pe o singura idee, dar nici macar o treime dintre acestia nu pot spune ca au venituri doar din afacerea de pe internet.

Cam 59% dintre proiecte genereaza venituri, conform Web Start-Up Survey, insa doar putin peste 41% dintre ele sunt profitabile, principala sursa de venituri fiind publicitatea, urmata de vanzarea de servicii si de comertul cu varii produse. "Modele de business pentru afaceri online sunt insa foarte multe", sustine Dragos Novac, managing directorul Metropotam.ro si directorul executiv al firmei de dezvoltare de aplicatii Krogos Software. Dincolo de publicitate, el da drept exemplu sistemele de afiliere, vanzarea de baze de date, licentierea brandului prin care numele unui business sa fie pus pe produse uzuale, precum bauturi sau alimente (un caz care se potriveste doar pe jumatate, fiindca e vorba de un post de radio care nu functioneaza doar online, este cel al radioului Itsy Bitsy, care a lansat sucuri in parteneriat cu Prigat), sau chiar modelul "freemium", conform caruia serviciul de baza este oferit gratuit si orice beneficiu suplimentar este taxat.

"Oportunitati de crestere au fost dintotdeauna in internetul romanesc. Acum insa, si oportunitatile de finantare incep sa fie tot mai multe", apreciaza Orlando Nicoara, directorul general al Apropo Media si unul dintre veteranii industriei. Au aparut in ultima perioada o serie de initiative prin care investitorii si antreprenorii sa ajunga mai usor la aceeasi masa pentru a negocia - de genul VentureConnect, unde antreprenorii au intrat saptamana trecuta in contact cu 17 investitori. Au aparut si investitori noi, ca de pilda Openfund, o companie din Grecia aflata in cautare de start-up-uri, inclusiv online, din Europa, pe care sa le finanteze cu cel mult 50.000 de euro.

Cu ocazia editiei din vara a VentureConnect, fondatorii site-ului de locuri de munca in strainatate TJobs.ro, unde sunt lunar disponibile 21.500 de joburi, au batut palma cu un grup de investitori din Europa pentru o investitie de aproximativ jumatate de milion de euro, iar contractul este in prezent in curs de finalizare. "Reusim astfel s terminam anul viitor ce ne-am propus initial sa dezvoltam pana la sfarsitul lui 2012", a spus Calin Stefanescu, directorul executiv al TJobs.ro, proiect lansat anul trecut cu o investitie estimata la 100.000 de euro.

In aceeasi situatie ar putea fi peste jumatate de an si unul dintre cei 11 antreprenori care au avut saptamana trecuta la dispozitie cate opt minute pentru a-si prezenta afacerea, urmate de alte sapte in care au raspuns la intrebarile investitorilor, pentru a atrage o finantare. Cele mai cunoscute dintre ele ar fi Zelist, serviciul care monitorizeaza blogurile si conturile autohtone de pe Twitter, serviciul de afiliere 2Parale sau reteaua sociala Tetatet. Deocamdata, TJobs.ro este doar unul dintre zeci sau sute de proiecte care isi incearca anual norocul, dar reusita lor poate sa dea sperante ca sunt sanse ca pe viitor sa se reduca numarul proiectelor abandonate din lipsa de finantare.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/internet-in-constructie-cum-e-sa-fii-antreprenor-in-online-ul-romanesc-7800906
7800906
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.