Cum să nu ajungi niciodată la serviciu fără ca angajatorul să te prindă

Autor: Ioana Mihai-Andrei, Anca Barbulescu Postat la 22 mai 2013 241 afişări

Ideea de a lucra la distanţă de adresa firmei este deja fezabilă graţie uneltelor de birou tot mai inteligente. Astfel, imprimantele pot fi folosite chiar şi atunci când angajaţii se află la sute de kilometri dis-tanţă. Tot mai multe firme aleg să investească în aceste echipamente adaptate unui nou stil şi unei noi mentalităţi de lucru.

După trei ani de scăderi, începând cu prăbuşirea abruptă de 65% a unităţilor vândute în 2009, segmentul imprimantelor a început să crească din nou uşor anul trecut. În total, peste 290.000 de imprimante şi multifuncţionale au fost vândute în 2012, reprezentând o creştere de 3,2% prin comparaţie cu nivelul din 2011 (282.000 de unităţi). În primul an în care criza s-a făcut simţită, piaţa a reprezentat practic mai puţin de 40% din vânzările înregistrate în 2008, an în care s-a ajuns la un nivel record.

Ca valoare, piaţa echipamentelor de imprimare s-a plasat la circa 31 de milioane de euro în 2011 şi a stagnat anul trecut la aproximativ acelaşi nivel. În perioada de explozie a consumului, piaţa de profil a depăşit chiar 100 de milioane de euro (în 2008), conform informaţiilor publicate de GfK România în raportul periodic Temax. Privind evoluţiile din ultimii ani, se poate spune că acum piaţa s-a stabilizat.

Aproape 70% din piaţa echipamentelor de imprimare este alcătuită din multifuncţionalele cu dimensiuni reduse pentru firme mici şi foarte mici. HP, Xerox şi Canon sunt principalii competi-tori ai acestei pieţe, conform IDC. Cât priveşte imprimantele cu cerneală, cele mai mari felii sunt deţinute de HP, Canon şi Epson, având o cotă de piaţă cumulată de aproape 95%.

În segmentul imprimantelor laser, care au înregistrat în 2011 o creştere de 16,5% ca număr de unităţi vândute, în topul clasamentului se plasează HP, Samsung şi Canon, în vreme ce în valoare podiumul este ocupat de Xerox, HP şi Epson. Conform informaţiilor IDC, piaţa impri-mantelor laser a fost anul trecut de aproape 116.000 de unităţi.

Tehnologia inteligentă, inclusiv la capitolul imprimantelor, pur şi simplu nu mai poate fi ig-norată. Gartner estimează că până în 2016 cheltuielile companiilor cu tehnologiile de cloud ar putea depăşi 158 de miliarde de euro, iar argumentul sună convingător: organizaţiile pot avea ac-ces la informaţii de pe o gamă largă de dispozitive. Sistemul de lucru în cloud se poate dovedi mai cu seamă folositor domeniilor în care imprimarea documentelor este larg răspândită, câteva exemple în acest sens fiind sfera medicală, cea juridică şi cea financiar-bancară.

Dar nicio schimbare nu este uşoară. Canon are în portofoliu soluţii de acest tip, deopotrivă pentru organizaţii de mici sau mari dimensiuni, iar recomandarea pentru companii este să încurajeze angajaţii să folosească echipamentele pe care le preferă, comunicând beneficiile noilor tehnologii. În timp, noile tehnologii vor câştiga teren, iar computerele şi mobilele sunt exemple la îndemână despre felul în care tehnologia se insinuează în modul de lucru şi în viaţa oamenilor.

Mai nou, stilul de lucru este remodelat de folosirea la scară tot mai largă a echipamentelor in-terconectate, inclusiv telefoanele inteligente şi tabletele.

IDC estimează că până în 2015 numărul angajaţilor „mobili“ din Europa, Orientul Mijlociu şi Af-rica va ajunge la aproape 245 de milioane. Tot mai multe organizaţii adoptă acest nou stil de lu-cru, având angajaţi care călătoresc mult sau chiar se află în alte ţări. Or, acest lucru forţează businessurile să regândească sistemele pe care le pun la dispoziţia angajaţilor mobili în aşa fel încât ei să fie eficienţi şi productivi. Conform studiului „Folosirea echipamentelor, efectele mobili-tăţii asupra imprimantelor“, realizat de IDC în 2011, 52% dintre respondenţi au declarat că nu pot tipări documente de pe smartphone, dar şi-ar dori.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/it/cum-sa-nu-ajungi-niciodata-la-serviciu-fara-ca-angajatorul-sa-te-prinda-10894027
10894027
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.