Cine lupta cu YouTube in Romania

Postat la 28 iulie 2009 101 afişări

Pe langa YouTube, oricare alt serviciu de continut video pare sa fie un purice comparat cu un elefant. Cateva au facut insa slalomul printre problemele de profitabilitate si de continut original, reusind sa depaseasca YouTube in tara de provenienta. Nu este insa cazul si in Romania.

Altfel, ar fi destul de dificil pana si pentru YouTube sa perceapa o taxa cat de mica utilizatorilor care publica clipuri video pe site, din moment ce acestia sunt obisnuiti cu servicii gratuite. Dar pe masura ce internetul va consacra un model solid de publicitate si va sustine mai multe servicii pe baza de abonament, plata pentru publicarea clipurilor online ar putea sa nu mai fie un model chiar atat de greu de asimilat. “Cu cat oamenii petrec mai mult timp pentru a urmari clipuri video online, cu atat publicitarii vor fi mai interesati sa se promoveze prin acest mediu. Deocamdata, pe asta mizeaza acum companiile de continut video”, este de parere Keith McMahan, analist al Telco 2.0 Initiative.

De multe ori insa, serviciile locale sunt in dezavantaj din acest punct de vedere, dat fiind ca utilizatorii din tara respectiva prefera sa se uite la clipuri pe site-urile internationale. Din 285 de milioane de utilizatori din toata lumea, 0,7%, adica in jur de 2 milioane, sunt utilizatori romani; prin comparatie, Trilulilu are in prezent peste jumatate de milion de membri inregistrati si este accesat lunar de 2,3 milioane de vizitatori unici (cifra care nu este insa echivalenta cu numarul de utilizatori, dat fiind ca o persoana poate folosi Trilulilu de pe mai multe computere conectate la internet, fiind considerata in toate cazurile drept vizitator unic). In cazul 220.ro, numarul utilizatorilor inregistrati a crescut la 500.000, dintre care peste 60% au fost activi in ultima jumatate de an, spune Mihai Popescu, iar asteptarile sale pentru acest an vizeaza o crestere de 15-20% pe baza constatarii ca in fiecare zi sunt create si activate cateva sute de conturi noi. Filebox numara 200.000 de membri inregistrati, cu planul de a ajunge pana la finalul anului la aproximativ 350.000.

“Prin comparatie cu site-urile locale de continut, YouTube are cateva avantaje clare la capitolele continut si distributie, prin simpla marime a arhivei video fiind evident ca acolo poate fi gasit aproape orice clip”, admite Biris. In ce priveste distributia, faptul ca in spatele YouTube se afla Google reprezinta un avantaj din mai multe puncte de vedere, incepand cu integrarea site-ului de continut in mixul de produse si de promovare al Google si pana la faptul ca parteneriatele cu canalele de distributie globale se obtin mult mai usor. Drept exemplu, cand un consumator trimite unui prieten pe Yahoo!Messenger un link la un clip video de pe YouTube, vizionarea se poate face direct in fereastra de messenger, fara a mai fi necesara intrarea pe site. “E un parteneriat de distributie facut direct cu Yahoo!, lucru mai greu de realizat pentru un site local de continut video”, spune Biris.

O alta explicatie pentru reticenta romanilor fata de site-urile autohtone de continut video tine si de ideea ca serviciile locale sunt in mod automat inferioare celor internationale. “Tocmai din acest motiv, unele branduri romanesti din alte domenii au preferat nume internationale si etichete de genul , putand sa se pozitioneze altfel”, compara Sergiu Biris, dand exemplul Bigotti, un brand vestimentar despre care nu foarte multi stiu ca este romanesc. In aria serviciilor online, Mihai Popescu de la 220.ro invoca situatia din Rusia sau Portugalia, unde ofertele locale le-au invins in unele cazuri pe cele straine; la fel stau lucrurile si in Bulgaria, unde site-ul de continut video Vbox7 se numara printre primele cinci cele mai accesate.

Problema cea mai mare e legata insa tot de continut si de distributie, nu de calitatea unui serviciu de a fi sau nu autohton. YouTube a devenit un fel de sinonim pentru continutul video generat de utilizatori, la fel cum Google este sinonimul cautarilor pe internet. Pe site-urile romanesti, in schimb, cea mai mare parte a materialului provine din alte surse, nefiind creat de cel care il publica. “In mod normal, este destul de greu de apreciat cate dintre clipuri sunt 100% romanesti, pentru ca nu putem monitoriza cu precizie cine a realizat un clip”, comenteaza Sergiu Biris. Pe Trilulilu fiind disponibile in acest moment peste 1,4 de milioane de clipuri video, fotografii si fisiere audio. Mihai Popescu estimeaza ca dintre cele 200.000 de clipuri video existente pe 220.ro, in jur de 35-40% reprezinta continut romanesc, publicat de utilizatori sau creat de compania din spatele serviciului. Pe In jur de 20% dintre utilizatorii activi ai 220.ro au publicat pana acum cel putin un material video.

“In Romania nu exista inca moda filmarii evenimentelor pe care le traiesc oamenii”, sustine Corina Cozminca, directorul de marketing al companiei care opereaza Filebox. Pe de alta parte, spune ea, nivelul veniturilor permite unui numar mic de persoane sa achizitioneze aparate de filmat cu o calitate video buna, iar cele realizate cu telefonul mobil au o calitate relativ scazuta, motiv pentru care numarul clipurilor 100% romanesti este destul de redus. Procentul celor care publica pe Filebox clipuri nu depaseste 5%, iar o buna parte dintre utilizatori folosesc doar serviciul gratuit de gazduire de continut oferit de site. Astfel, in sectiunea video exista in jur de 90.000 de clipuri, dintre care putin peste 3% sunt HD, iar in sectiunea de muzica exista 8.000 de melodii, insa numarul fisierelor stocate pe Filebox este mai mare de un milion. “Made in RO”, cum se numeste si sectiunea dedicata pe site, contine 3.000 de clipuri video, in timp ce in restul categoriilor, numai 10% din material a fost realizat de romani.

Cu toate acestea, pe internetul romanesc apar cu regularitate site-uri de continut video care incearca sa se orienteze pe anumite nise, ignorand problema lipsei de originalitate a clipurilor. Specializarea ramane modelul cel mai potrivit: Hulu.com a devenit al treilea cel mai popular serviciu de continut video de pe internet prin simplul fapt ca s-a concentrat pe materiale realizate de profesionisti - in principal filme si seriale de televiziune. Pe acelasi principiu tinde sa mearga si Tare.ro, serviciul de continut video care face parte din portalul Apropo. ro, mizand pe continut profesionist, “fie ca este vorba despre filme, clipuri, emisiuni de televiziune sau interactive, create intern, continuand astfel initiativa pornita prin difuzarea filmului ”, spune Anda Mihaila, directorul de marketing si comunicare al MediaPro Interactiv. Site-ul numara peste 43.000 de materiale postate, dintre care 40% clipuri video.

“Totusi, cred ca este mai greu sa lansezi in momentul de fata o afacere bazata pe continut video si mai ales continut generat de utilizatori. In primul rand, pentru ca exista o concurenta mare, iar in al doilea rand pentru ca resursele necesare sunt semnificative”, apreciaza Sergiu Biris.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/cine-lupta-cu-youtube-in-romania-4688579
4688579
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.