În această bursă, cel mai puţin cotate sunt lucrările contemporanilor, pe care cei de la Goldart încearcă să le promoveze încă de la debutul pe piaţă: „Investitorul trebuie să înţeleagă că investiţia de cea mai mare valoare este în artă contemporană, doar aşa poate fi văzută măiestria şi fineţea investiţiei, ale căror rezultate pot fi văzute uneori după zeci de ani„. 

Cotaţia redusă pe bursa pieţei de artă a artiştilor contemporani a fost observată şi de Alexandru Bâldea, manager şi acţionar majoritar al casei de licitaţii şi galeriilor de artă Artmark: „Din punct de vedere al indicatorilor de performanţă pe care îi folosim, vedem că se vinde din ce în ce mai multă artă şi concluzionăm că piaţa se extinde, dar cu oscilaţii„. Bâldea consideră că principalul motiv pentru care piaţa a reuşit să se menţină şi uneori să crească pe timp de criză este acela că se află la început, dar şi pentru că „are nişte valenţe de tezaurizare a valorii în astfel de vremuri, fiind vorba de bunuri concrete ale căror valori sunt împărtăşite de o comunitate întreagă„.

El observă totuşi că, în cazul unei pieţe mature de artă, ar fi avut loc nişte descreşteri de cotaţie ale principalilor artişti pe timp de criză. Bâldea a observat că majoritatea artiştilor importanţi au crescut în valoare, media lucrărilor fiind undeva la 25-30% pe an. Iar despre preponderenţa artei de patrimoniu, el este de părere că „la zece ani de la debutul pieţei de artă românească, este normal să existe un ataşament faţă de acest tip„.

Veniturile maxime la o licitaţie de artă contemporană au ajuns la un vârf de circa 300.000 de euro şi cresc datorită „pieţei locomotivă„ de patrimoniu, pentru care se pot înregistra venituri şi de un milion de euro pentru o licitaţie. Dacă preţurile artiştilor contemporani se află în jurul a câtorva mii de euro, recenta reuşită a unuia dintre ei, arată potenţialul: clujeanul Adrian Ghenie a vândut opera „Dr. Mengele 2„ la o licitaţie organizată de Sotheby’s, cea mai importantă casă de licitaţie din lume, cu 141.000 de euro, o sumă de patru ori mai mare decât cea estimată.

La Artmark, cel mai scump obiect tranzacţionat în cadrul unei licitaţii a fost un Tonitza de mari dimensiuni, opera „În iatac„ care a ajuns la un preţ de adjudecare de 290.000 de euro anul trecut, iar pe locul doi a fost tabloul lui Grigorescu, „Ţărăncuţă cu mărgele roşii„, care a ajuns la 270.000 de euro. Cifra de afaceri la care a ajuns Artmark a ajuns astfel la 14 milioane de euro, cu o creştere de circa 30-40% faţă de 2011.

„Avem un trafic mare de valoare, fie că vorbim despre pictură sau artă decorativă„, spune Bâldea, referindu-se la cele 210 oferte primite pe zi pentru care casa de licitaţie obţine un comision net de circa o treime din valoarea vânzărilor. Alis, prima casă de licitaţie deschisă pe piaţa autohtonă în 1990, se află în prezent pe cea de-a treia poziţie după Goldart şi Artmark şi nu s-a înscris în linia creşterilor din 2012. Cifra de afaceri a scăzut cu circa 10%, de la 9.675.000 lei în 2011, la circa 8.910.000 lei anul trecut, dar artiştii preferaţi de investitorii cu posibilităţi sunt tot vechii pictori români.

Mihail Bucur Papagheorghiu, reprezentantul casei de licitaţie Alis, estimează că „preţul unei opere de artă este o faţetă a lumii în care trăim - are atât o componentă materială - nivelul mediu de bogăţie a populaţiei şi una spirituală - bagajul de cultură şi civilizaţie al acesteia„. Alexandru Bâldea anticipează că România va avea o piaţă matură de artă peste 20 de ani şi aminteşte de un amic care îi spune că e „nebun că se ocupă cu comerţul cu artă„.