Cum se combate dorul de casă. Compania care face bani din nostalgia oamenilor

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 29 mai 2021 96 afişări

Cum se combate dorul de casă. Compania care face bani din nostalgia oamenilor

Când te cuprinde dorul de casă, ar prinde bine să ai ceva care să-ţi amintească de ea, după cum s-a gândit o companie din Marea Britanie, care oferă servicii de expediţii internaţionale celor care se mută în străinătate. My Baggage a lansat apă de ploaie britanică îmbuteliată pentru cetăţenii ţării care locuiesc în străinătate şi cărora li se face dor de casă, scrie The Guardian. Sticlele sunt prevăzute cu un dop special, care permite apei să curgă la fel cum ar curge apa de ploaie la o aversă, pentru cei care doresc să şi-o toarne în cap ca să-şi amintească de aversele de acasă. Momentan se primesc doar precomenzi pentru apa de ploaie la sticlă, la un preţ de 20 de lire sterline bucata, livrările urmând a începe din luna iulie a acestui an. Pe lângă expaţi, firma se aşteaptă să stârnească şi interesul turiştilor aflaţi în căutare de suveniruri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AFACERI,
amintire,
apa de ploaie,
marea britanie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.