Care este soluţia pentru angajaţii remote sufocaţi de aglomeraţia din apartamentele lor

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 07 februarie 2021 131 afişări

Pentru unii e greu să lucreze de acasă fără să fie deranjaţi de vreun membru al familiei, din cauză de spaţiu insuficient. Ca atare, hotelurile, afectate de restricţiile de călătorie şi regulile de distanţare socială, îşi regândesc oferta, adaptând-o pentru asemenea clienţi.  

Acestea merg până la a modifica unele camere, scoţând din ele paturile ca să facă loc unor birouri luxoase şi unor scaune confortabile, scrie New York Times. Mai mult, hoteluri din Londra, care şi-au amenajat spaţii de co-working, le permit clienţilor accesul la bibliotecă sau la camere separate, ori la grădină, care poate fi folosită pentru întâlniri. În funcţie de preţul plătit, cei veniţi la lucru primesc mâncare de la restaurantele hotelurilor, au la dispoziţie valet şi acces la saună şi spa.

De cealaltă parte a Atlanticului, hotelurile din diverse oraşe din SUA îmbie clienţii cu camere cu mobilier vintage, pick-upuri la care se pot asculta o serie de discuri atent alese sau săli de fitness decorate cu tablouri ale unor artişti contemporani. La Milano sau Tokyo, cei care aleg să lucreze la hotel au cafea la discreţie sau ore gratuite de yoga, iar spaţiul de lucru este amenajat de arhitecţi cunoscuţi. Preţurile variază de la câteva zeci la câteva sute de dolari pe zi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
munca,
hoteluri,
pandemie,
co-working

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.