Vorbind cu jurnaliştii de la Business Insider la Forumul Economic Mondial de la Davos, Matthieu a rezumat pentru cititori câteva dintre sfaturile sale pentru obţinerea fericirii:

NU TE MAI GÂNDI DOAR LA PROPRIA PERSOANĂ

Pentru Ricard răspunsul este întotdeauna atitudinea empatică şi altruismul. Gândindu-te tot timpul doar la binele propriei persoane, totul devine mai obositor şi mai stresant, iar în cele din urmă această stare duce la nefericire; pentru a fi fericit, Ricard consideră că omul trebuie să fie „binevoitor“ fără vreun motiv sau vreun scop anume. „Dacă mintea ta este plină de bunăvoinţă, îţi produce şi o stare sănătoasă de spirit, propice pentru a lăsa fericirea să te urmeze“, spune călugărul.

ANTRENEAZĂ-ŢI MINTEA CA ÎNTR-UN MARATON

Ricard crede că toată lumea are capacitatea de a avea o minte mai deschisă, deoarece există un potenţial de bunătate în fiecare fiinţă umană (exceptând cazurile speciale, cum ar fi criminalii în serie, care nu au o activitate normală a creierului). Dar, la fel ca un atlet ce se antrenează asiduu pentru a parcurge cei 42 km ai maratonului, oamenii trebuie să-şi antreneze mintea pentru a ajunge şi a menţine starea de fericire. „Cu o pregătire mentală ne putem îmbunătăţi mereu nivelul de fericire. E ca şi cum te-ai antrena. Poate nu devii campion olimpic, dar cu siguranţă vei simţi o diferenţă pozitivă. Bunăvoinţa, atenţia, echilibrul emoţional şi capacitatea de adaptare sunt abilităţi care pot fi instruite. Aşadar, punându-le pe toate la un loc, ai putea spune că fericirea este o abilitate care poate fi antrenată“, explică acesta.

IMPUNE-ŢI CA 15 MINUTE SĂ TE GÂNDEŞTI CONTINUU DOAR LA LUCRURI POZITIVE

Începe-ţi activităţile concentrându-te pe gânduri fericite timp de 10, până la 15 minute pe zi, spune Ricard. În acest timp nu-ţi lăsa mintea distrasă şi axează-te doar pe emoţiile pozitive. Dacă faci asta în fiecare zi, rezultatele mentale pozitive pot fi resimţite chiar şi două săptămâni mai târziu. Iar dacă practici acest exerciţiu timp de de 50 de ani, aşa cum a făcut Ricard, poti deveni un „profesionist în fericire“. Teoria este, de asemenea, susţinută şi de neurologi.

De asemenea, pe lângă cele trei reguli mari, călugărul a mai prezentat o listă cu câteva lecţii despre ce înseamnă şi cum se poate creşte fericirea:

Oricine poate fi cel mai fericit om din lume dacă ştie să caute fericirea în locul potrivit. În general avem tendinţa să asociem fericirea cu scopuri greşite;

Fericirea nu are ca scop o succesiune nesfârşită de experienţe, aceasta fiind mai mult o reţetă pentru epuizare. Fericirea este stare de spirit, un mod de a exista – provocarea este de a lăsa acest mod de viaţă să domine şi să-ţi conducă stările emoţionale şi atitudinea;

Spre deosebire de plăcere, care se epuizează pe măsură ce-o experimentezi, fericirea este o abilitate cultivată şi cu toţii avem posibilitatea de a ne înfrupta din ea. Va trebui, însă, să identifici ceea ce-ţi aduce ţie bucurie în viaţă. Noi, în budism, spunem că nefericirea este cauzată de ignoranţă;

Fericirea constă în creşterea şi îmbunătăţirea nivelului tău de referinţă la viaţă, nu în artificii bruşte sau experienţe euforice. Lumea nu este un catalog de fantezii şi dorinţe pe care le solicităm, avem un control limitat asupra acestor condiţii tranzitorii şi iluzorii, dar ceea ce putem face este ca nivelul de bază al vieţii noaste să crească organic;

Pentru a fi cu adevărat fericit trebuie să scăpăm de toxinele mentale, cum ar fi ura, obsesia, aroganţa, invidia, lăcomia şi mândria. Scopul principal a ceea ce înseamnă antrenarea minţii prin meditaţie este de a scăpa de acestea şi de a ne cultiva calităţi şi sentimente pozitive, precum empatia, altruismul etc.

Modul în care mintea interpretează lumea este un element esenţial în determinarea calităţii vieţii noastre în fiecare clipă. De aceea trebuie să acordăm o atenţie crescută stării noastre interioare, trebuie să învăţăm să recunoaştem că există stări mentale sau emoţii care sunt favorabile, înfloritoare, şi unele care sunt distructive şi să învăţăm să le gestionăm;

De obicei, atunci când avem un acces de furie, urmează o perioadă în care nici măcar nu putem recunoaşte aspectele pozitive ale persoanei pe care suntem supăraţi. 100% din peisajul nostru mental este acoperit de această stare de dispreţ. O abordare antidot este următoarea: cu cât ne inducem mai multe gânduri şi sentimente pozitive şi altruiste, cu atât mai puţin spaţiu ne rămâne pentru negativism. Devenind conştienţi de existenţa şi efectele furiei, ea încetează să se alimenteze şi se stinge, nu se va aduna ca într-o bombă cu ceas.

În esenţă, Ricard vede calea spre fericire doar prin intermediul compasiunii, dar nu ca o religie venită din neant, ci ca pe o practică zilnică. „Asta e ceea ce a încercat budismul să destrame – ideea de fericire şi suferinţă ca ceva abstract. Mecanismul fericirii este, de fapt, o ştiinţă. Încercaţi să fiţi profesorii minţii voastre!“ este îndrumarea sa care îi sumarizează filosofia de viaţă. Iar sfatul său nu putea veni mai bine în contextul în care studii recente au dezvăluit că indicele fericirii naţionale a scăzut brusc în ultimii ani, în mai multe regiuni ale lumii, din pricina incertitudinilor de ordin economic, a terorismului sau a dezastrelor naturale. Cu toate că problemele de interses public cu care se confruntă omenirea sunt din ce în ce mai mari, se pare că mintea umană se poate ridica mai presus de toate acestea.

Pe de altă parte, vânzarea ideii de fericire este o parte a vieţii moderne şi esenţiale pentru comercializarea bunurilor de larg consum, de la suplimente de vitamine la maşini şi smartphone-uri. Până în ultimii ani, fericirea în sine a fost o chestiune evazivă prin definiţie. „Pentru a fi fericit, un om trebuie să ştie în primul rând ce este fericirea“, spunea filosoful Jean-Jacques Rousseau, care, în urmă cu 250 de ani, a început o dezbatere cu privire la natura fericirii. De asemenea, capitalismul şi-a orientat strategia pe „vânzarea“ acestui ţel, răspândind pentru prima oară la nivel larg teoria conform căreia muncitorii fericiţi erau mai productivi. În prezent, fericirea nu mai reprezintă o variabilă necunoscută, cu atât mai mult cu cât ştiinţa a demonstrat prin intermediul celor ca Matthieu Ricard că aceasta se poate descoperi prin învăţare şi antrenament. În curând, neuroştiinţele şi psihologia, în alianţă cu economia socială, vor „localiza“ fericirea, o vor defini şi măsura. Şi apoi, fericirea ar putea intra în rândul bunurilor mercantile.