Vacanţă pe un „hotel plutitor“

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 24 septembrie 2016 465 afişări

Să adormi în Franţa într-un pat de hotel şi să te trezeşti în Spania în acelaşi pat din acelaşi hotel este, ar zice mulţi, de domeniul SF-ului, însă am trăit această experienţă într-o mică vacanţă pe o navă de croazieră, care „alerga“ în fiecare noapte dintr-un port în altul cu mii de turişti dornici să vadă noi obiective turistice.

Vacanţă pe un „hotel plutitor“

În Cannes am petrecut câteva ore, în care am avut timp să revăd oraşul de pe Coasta de Azur, care an de an este gazda celebrului festival de film. Ne-am plimbat pe Bulevard de la Croisette şi am ajuns şi la muzeul Castre, de unde se poate vedea portul şi întregul oraş. Locul este perfect pentru pasionaţii de fotografii şi toată lumea căuta unghiul potrivit pentru a capta frumuseţea oraşului în telefoane şi aparate foto. Seara am plecat din Cannes, îndreptându-ne către o altă destinaţie. După Italia şi Franţa am ajuns în Spania, unde am vizitat Palma de Mallorca, cel mai mare oraş al insulei Mallorca, iar apoi Barcelona.

La Mallorca am ajuns a doua zi şi am avut câteva ore să ne plimbăm prin unul dintre cele mai frumose oraşe ale Spaniei, fiind o destinaţie perfectă dacă vrei să îmbini relaxarea pe plajă şi încordarea gâtului în goana după imagini care îţi taie răsuflarea. Din port am luat un taxi către La Seul - Catedrala din Mallorca, cel mai impresionant obiectiv turistic din Palma de Mallorca, un loc pe care şi-a pus amprenta celebrul arhitect catalan Gaudi. A doua zi urma să mergem în oraşul care găzduieşte Sagrada Familia, cea mai impresionantă operă a lui Gaudi. După Catedrala de Mallorca, ne-am relaxat la o sangria (vin dulce spaniol) la o terasă într‑una dintre pieţele din Palma, apoi am pornit spre castelul Bellver, de unde am putut admira imaginea întregului oraş. De sus, nava MSC Fantasia se vedea ca un punct alb, n-ai fi zis că are 333 de metri lungime şi 66 înălţime.

Ne-am întors pe navă după ce locul soarelui pe cer a fost luat de Lună, iar la întoarcere călătorul poate alege dintr-o gamă generoasă de posibilităţi de petrecere a timpului liber. Dacă nu vrei să petreci o seară liniştită urmărind o piesă de teatru, poţi merge la club, la cinema sau la cazino; sau poţi vedea meciuri de fotbal – există un bar dedicat celor pasionaţi de sport. Cei pentru care shoppingul este relaxant pot cumpăra suveniruri, haine sau bijuterii din magazinele de pe navă, care stau însă închise atunci când nava este în port. O vacanţă pe o navă de croazieră porneşte de la câteva sute de euro şi poate ajunge uşor la preţuri de câteva mii sau chiar zeci de mii de euro, în funcţie de locaţie. De exemplu, unul dintre partenerii companiei MSC Cruises, Aerotravel, are în prezent pachete pe navele MSC Splendida, Preziosa, Poesia şi Divina, care pornesc de la 250 de euro pentru şapte nopţi (fără taxe precum cele portuare sau excursii opţionale) pe nava Splendida ce include Barcelona, Gibraltar, Genova, Lisabona, La Coruña şi Southampton. În ziua următoare am ajuns la Barcelona, unde am avut de vizitat partea veche a oraşului, care include Catedrala de Barcelona, acesta fiind doar unul dintre obiectivele turistice importante ale oraşului; pe listă nu trebuie să lipsească Sagrada Familia sau parcul Guell. După o plimbare pe La Rambla, celebra stradă din capitala Cataluniei, a venit timpul să ne luăm rămas bun de la vacanţă şi să luăm drumul aeroportului.

Barcelona este de departe cel mai important oraş din itinerarul parcus în mica excursie pe mare şi merită vizitat cel puţin o dată. Barcelona a fost pentru noi punctul terminus al croazierei, însă MSC Fantasia mergea mai departe în alte zone din Franţa şi Italia, unde alţi mii de oameni se trezeau în fiecare dimineaţă cu o altă privelişte de la hubloul cabinei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.