Românul de 37 de ani care câştigă 300.000 de dolari pe an învăţându-i pe alţii să danseze

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 24 iunie 2014 1304 afişări

Românul de 37 de ani care câştigă 300.000 de dolari pe an învăţându-i pe alţii să danseze

După deschiderea celui de-al doilea studio, în urmă cu circa doi ani şi jumătate, „am simţit fluturaşi în stomac, mi s-a părut plăcut şi am început să fiu deschis la oportunităţi, deşi înainte operarea unui singur spaţiu mi se părea de ajuns„.

Dar s-a întâmplat ca în urmă cu doi ani, la o competiţie la care a participat la Roma, să se întâlnească cu nişte prieteni români care au fost foarte impresionaţi şi i-au propus să înceapă o afacere de profil şi în Bucureşti. „Prima mea reacţie a fost: «Nu, nu cred că o să mearg㻄, mărturiseşte acum, amintindu-şi de experienţa sa în România. În plus, era mulţumit de felul în care evoluau cele două studiouri ale sale. Dar reţeaua Arthur Murray este în dezvoltare la nivel mondial, în ţări ca Italia, Polonia, Germania, iar la un moment dar a auzit colegi de-ai săi vorbind despre intenţia de a începe o afacere în capitala României. Iar atunci soţia sa, Sarah, i-a spus: „Nu laşi pe nimeni altcineva să deschidă la Bucureşti, e ţara ta, tu te duci„.

Deşi prietenii au insistat, nu era hotărât; a venit în Capitală, ca să vadă „pulsul„ oraşului, şi i-a plăcut Bucureştiul mult mai mult decât se aştepta. „Mi-a plăcut schimbarea, să văd că lumea este deschisă la orice. Am văzut şi că dansul este foarte popular în Bucureşti, sunt multe competiţii.„ Estimează că doar în Capitală funcţionează în jur de 30 de studiouri. Odată sădită ideea unei afaceri cu o franciză Arthur Murray la Bucureşti, Lucian Stănilă şi prietenii săi, cu care a pus bazele studioului, au început să caute spaţii şi să cerceteze piaţa.

„N-am avut un concept clar despre un studio în Bucureşti, pentru că nu ştiam care este nivelul cheltuielilor de aici.„ Bugetul iniţial a fost de 100.000 de euro, dar s-a dublat, pentru că le-a spus partenerilor - doi fraţi - că dacă vor să înceapă această aventură, trebuie să facă întocmai cum le arată el - de la trainingul angajaţilor şi până la amenajarea sălii. Lucian Stănilă deţine 50% din afacere, iar restul se împarte între cei doi fraţi. Sala a fost deschisă pe 5 aprilie, în zona de nord a Capitalei, într-un complex de birouri, ocupând un întreg nivel, cu o suprafaţă de circa 400 mp. Cam 15 persoane trec pragul studioului în fiecare seară, iar preţul lecţiilor este stabilit în funcţie de program; pentru 400 de dolari cursanţii primesc 4 lecţii private şi acces nelimitat la cursurile de grup şi la cele pentru petreceri. Aşa se şi împarte programa: lecţii individuale, cele de grup şi cele pentru petreceri.

În prima lună de la deschidere, franciza Arthur Murray din Bucureşti a atras cam 40 de cursanţi, dintre care unii vin zilnic la lecţiile de dans. „Sunt foarte mulţumit de reacţia cursanţilor, care sunt foarte interesaţi de toate tipurile de dans, nu au idei preconcepute despre anumite stiluri.„ La asta, estimează Lucian Stănilă, contribuie şi faptul că afacerea urmează un model american. „Cred că puţini vin interesaţi de salsa sau tango; cei mai mulţi vor să se pregătească pentru nunţi.„

Românul spune că există studii care arată că dintre toate activităţile sportive dansul este cel mai eficient în combaterea stresului, pentru că „în timpul dansului faci cel puţin patru lucruri: înveţi ceva util, pentru minte, faci mişcare, pentru inimă, exersezi echilibrul, util pentru picioare, în plus această activitate are o importantă componentă de socializare„. De aceea, mai ales în SUA, mulţi dintre cursanţii de la studiourile de dans sunt trimişi de doctori. „Majoritatea îmi spun: «Mi-aţi schimbat viaţa, sunteţi mai eficienţi şi mai ieftini decât psihologul»", în condiţiile în care un curs de 45 de minute costă 150 de dolari. Românul se aşteaptă ca primul studio pe care l-a deschis la New Jersey să realizeze anul acesta o cifră de afaceri de 1,2 milioane de dolari, iar cel preluat în urmă cu doi ani să ajungă la 400.000 de dolari, în creştere faţă de rezultatele din anii anteriori. Marja de profit se încadrează, în acest domeniu, în jurul a 25% din cifra de afaceri.

Cât priveşte afacerea din România, antreprenorul se fereşte să facă estimări în privinţa încasărilor din primul an de funcţionare, dar este încredinţat că la Bucureşti va mai deschide „cel puţin două sau trei studiouri; probabil că într-un an, cel mult doi vom deschide al doilea spaţiu„. Crede că în maximum doi ani investiţia s-ar putea amortiza: „Am un sentiment foarte bun, pentru că acum am experienţă şi ştiu ce greşeli să nu mai facem„. Opt instructori, recrutaţi în urmă cu un an, lucrează acum la studioul din nordul Capitalei. În primele cinci luni ale anului Lucian Stănilă a venit în România de trei ori, iar în 2013 de patru ori şi crede că peste zece ani va avea trei locuinţe - una în România, alta în SUA şi a treia, probabil, în Caraibe „şi cu 10-15 studiouri, cu mult timp petrecut pe drum şi dansând„.

De-a lungul timpului, cel mai dificil i s-a părut faptul că în primii patru ani după ce a ajuns în SUA nu s-a putut întoarce în România, pentru că nu avea actele în regulă. În schimb, cel mai frumos moment i se pare prezentul. În fond, face exact ceea ce-i place şi câştigă bani frumoşi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/romanul-de-37-de-ani-care-castiga-300-000-de-dolari-pe-an-invatandu-i-pe-altii-sa-danseze-12825967
12825967
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.