Restaurantul din România care îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul

Autor: Georgiana Călin Postat la 02 martie 2017 724 afişări

Într-o clădire cu aer istoric - fosta reşedinţă a arhitectului francez Albert Galleron, cel care a construit Ateneul Român şi Banca Naţională a României -, restaurantul haute-cuisine Le Bistrot Français, relocat de câteva luni, îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul. Pe lângă gastronomia franţuzească, specifică zonei de fine dining, localul găzduieşte o expoziţie proprie de artă a proprietarului grupului Le Manoir, evaluată la peste 150.000 de euro.

Restaurantul din România care îşi propune să provoace simţurile celor care îi trec pragul

Începând cu 2014, al doilea an de funcţionare, restaurantul a fost premiat de către Wine Spectator pentru lista de vinuri, iar în 2015 acesta a fost figurat în ghidul Michelin, la secţiunea recomandări. În prezent, bistroul este unul dintre cele nouă stabilimente din Europa de Sud-Est care deţin distincţia Wine Spectator Best Award of Excellence, acordată unui număr de 1.179 restaurante din întreagă lume. Pe de altă parte, Le Bistrot Français se mândreşte şi cu un număr mare de personalităţi şi artişti internaţionali care îi trec pragul în cadrul vizitelor lor în România. „Oaspeţii noştri se simt atât de bine la noi încât multe dintre cinele lor se încheie cu reprezentaţii spontane. De-a lungul timpului am avut o serie de muzicieni care au venit la masă, într-unul dintre saloanele private, şi au ajuns să cânte pentru publicul nostru. Cea mai recentă întâmplare a fost la finalul anului trecut, cu artistul italian Zucchero, care ne-a delectat cu muzica sa”, povesteşte antreprenorul. Le Bistrot Français a încheiat anul 2016 cu o cifră de afaceri de circa 850.000 de euro şi se aşteaptă la creşteri de până la 25% în 2017, reprezentanţii restaurantului preconizând că vor avea un număr mediu de 50 de oaspeţi pe zi şi o notă de plată medie de 250 de lei.

Grupul Le Manoir a fost fondat în 2004 de către Cristian Preotu şi soţia sa Maria şi include mai multe divizii; una dintre ele reuneşte cele patru magazine Comtesse du Barry - trei magazine în Bucureşti şi unul în Cluj, unde se găsesc produse gastronomice şi vinuri, o ciocolaterie franţuzească Michel Cluizel, restaurantele SushiRoom şi Le Bistrot Français, o divizie de cadouri şi produse dedicate segmentului corporate - care generează aproximativ 1 milion de euro cifră de afaceri anual. O altă divizie este cea cu activităţi de import şi distribuţie a produselor gastronomice şi băuturilor – prin care Le Manoir deţine 40% din piaţa de vinuri franţuzeşti din România, conform spuselor fondatorului. De asemenea, grupul include două magazine de modă  Petite Bateu şi o divizie cu activităţi de organizare de evenimente. Cumulat, valoarea afacerilor familiei Preotu se învârte în jurul sumei de 5 milioane de euro.

În prezent, cea mai profitabilă divizie este reprezentată de magazinele Comtesse du Barry, însă restaurantele vin puternic din urmă, mai spune antreprenorul. Lanţul de magazine este adus în România în sistem de franciză, acesta fiind modelul de dezvoltare şi în Franţa. Primul pas al lui Preotu ca antreprenor a fost deschiderea de magazine, iar restaurantele au apărut în urmă cu patru ani. „În curând deschidem un wine bar, La vinuri, şi un magazin de gastronomie românească, ce se va numi Augustin, iar dacă vor funcţiona, vrem să le multiplicăm”, mai precizează acesta. Pe termen lung, antreprenorul îşi propune să rămână în zona gastronomiei şi să-şi consolideze afacerile, cu concentrare pe „creşterea trendului calităţii, deoarece lumea e interesată de astfel de experienţe”. 

În opinia sa, piaţa în care activează cu preponderenţă – de gastronomie şi vinuri – se află într-o continuă dezvoltare şi maturizare. Înainte era împărţită între low şi high, dar acum a început să se dezvolte din ce în ce mai mult segmentul „medium”. Potrivit estimărilor, piaţa locală a restaurantelor, cafenelelor şi barurilor din România se situează la aproape 10 miliarde de lei; cei mai mari jucători sunt McDonald’s şi KFC, fiecare cu zeci de unităţi şi afaceri ce merg, în cazul McDonald’s, spre 500 de milioane de lei

„Lumea din magazinele noastre nu mai cumpără neapărat pentru cadouri, aşa cum obişnuia la început. Atunci o marcă prestigioasă dădea bine să fie oferită cadou, dar acum sunt foarte mulţi care cumpără pentru consumul propriu, ceea ce reprezintă o normalizare a obiceiurilor de cumpărare”, explică el. Oamenii sunt interesaţi de lucrurile frumoase şi gustoase şi se vede clar că există un interes în domeniu, iar „orice e orientat pe calitate va funcţiona, indiferent dacă e medium sau high”, crede Preotu. Pe de altă parte, cel mai mare impediment al dezvoltării acestui domeniu este, după părerea sa, forţa de muncă necalificată, mai exact lipsa şcolilor profesionale pentru segmentul în care activează. Oferă ca exemplu Franţa sau Italia, unde există multe şcoli profesionale, ai căror cursanţi văd în asta o meserie de viitor. „În România, de multe ori, munca în restaurante sau în magazine este ceva temporar. Este absurd. Ar trebui să se creeze o profesionalizare a meseriei şi o altă abordare asupra acesteia”, conchide Cristian Preotu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.