Oraşul unde nu ai voie să mori sau cel construit într-o piatră: care sunt CELE MAI CIUDATE 12 aşezări omeneşti din lume - GALERIE FOTO

Postat la 23 decembrie 2017 352 afişări

Toate oraşele lumii sunt unice în felul lor, dar câteva sunt de-a dreptul extraordinare, nu îţi vine să crezi că există. Bright Side prezintă cele mai ciudate 12 oraşe ale planetei, iar unele dintre ele merită vizitate.

5. Cel mai albastru oraş

Pereţii, uşile şi chiar scările din oraşul Chefchaouen din Maroc au nuanţe diverse de albastru. O teorie este că au fost pictate de evreii ce locuiau aici, albastru fiind pentru ei o culoare sacră. Evreii au plecat de mult timp, dar efectele tradiţiei au rămas.

4. Oraşul extratereştrilor

În 1947, un OZN s-a prăbuşit lângă oraşul Roswell, New Mexico. Încă este un subiect de dezbatere despre ceea ce a era, de fapt, acel obiect, dar Roswell a devenit universal cunoscut sub numele de Alien City (Oraşul extratereştrilor). Acest loc prezintă diverse festivaluri cu această tematică, chiar McDonald's –ul local este decorat cu astfel de imagini.

3. Oraşul din largul mării

Neft Daşları sau „Oil Rocks” este un oraş industrial din Azerbaidjan. Acesta se află pe platformele metalice din largul mării, deasupra unui câmp petrolier. Oraşul nu are o populaţie rezidentă. Aproximativ 2.000 de oameni vin să lucreze aici, în schimburi de câteva luni.

2. Oraşul de sub piatră

Oraşul Setenil de las Bodegas din Spania atrage turişti din întreaga lume - probabil pentru că este construit într-o stâncă enormă de bazalt. Pe unele străzi puteţi vedea roci deasupra capului, în loc de cer, iar unele par a fi pe punctul de a cădea, dar sunt în aceeaşi poziţie de secole.

1.      Oraşul cu mai mulţi morţi decât vii

Oraşul Colma, California, găzduieşte 17 cimitire, iar numărul celor decedaţi îl depăşesc pe al celor care trăiesc într-o proporţie de o mie la unu. Asta s-a întâmplat deoarece autorităţile au decis cândva să mute toate cimitirele din apropiere din San Francisco, iar toate cadavrele au fost aduse aici. Populaţia oraşului era formată doar din gropari şi cei care se ocupau cu servicii funerare, dar începând cu anii 1980 au început să se stabilească aici şi oameni cu alte profesii.  Motto-ul oraşului este în prezent „E minunat fii viu în Colma!” 

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.