După ce am urmărit cu sufletul la gură două aterizări am decis să mergem câţiva kilometri până în Lauterbrunnen, un cătun de munte tipic elveţian. De la ferestrele împodobite cu muşcate roşii ale hotelurilor de lemn poţi vedea cascada Staubbach, a cărei apă cade de la peste 300 de metri altitudine. Fix pe pajiştea din faţă păştea o turmă de oi. La câţiva kilometri depărtare se relaxau mai multe văcuţe. Lipseau doar căpriţele lui Heidi.

Am decis să nu mă dau bătută şi să merg mai departe în căutarea lor. Pe drumul meu prin Elveţia am dat chiar peste o familie de urşi care dormea liniştită pe scările şi în apa din Berna. Capitala Elveţiei are ca simbol acest animal, de la care îi provine şi numele. Potrivit unei legende locale, fondatorul oraşului a jurat că va numi oraşul după primul animal pe care îl va întâlni la vânătoare. Astăzi, pentru a-i atrage pe turişti, autorităţile au decis ca în afara statuilor care întruchipează urşi să fie expuse şi animale vii, în aşa-numita groapă cu urşi. Nu este o groapă în adevăratul sens al cuvântului, ci un spaţiu de câteva ori mai mare decât cel de la zoo, unde locuieşte o familie de urşi, spre deliciul turiştilor care se întrec în a-i fotografia. În ziua toridă de mai când am ajuns în Berna, mama domea în iazul propriu, sprijinindu-şi capul de asfaltul fierbinte. Puii dormeau şi ei ceva mai departe.

Nici în Berna nu am găsit caprele lui Heidi, aşa că am pornit din nou mai departe. Turul Elveţiei merită făcut cu maşina, nu doar din considerente de timp ci şi pentru bani. Aici transportul în comun este foarte scump pentru turişti. Elveţienii însă au reduceri de 50%. Astfel un bilet cu trenul pe o distanţă de 10 kilometri este 7 franci (26 de lei). Un litru de motorină este 2,8 franci (10 lei), iar preţul unei maşini închiriate pentru o săptămână este de circa 350 de franci (50 de franci pentru o zi).

După ce am străbătut Elveţia în lung şi în lat, nu am găsit-o pe Heidi însă am descoperit o serie de oraşe şi peisaje ce nu trebuie ratate, în frunte cu Thun şi Luzern şi terminând cu Coppet şi Gruyère. Trebuie încercată şi brânza de Gruyère, ciocolata (la fabrica Cailler după ce plăteşti biletul de intrare poţi mânca ciocolată câtă vrei) şi vinurile din cantonul Vaud brăzdat de podgorii aşezate la milimetru. Rândurile de viţă de vie par trase cu rigla. La fel ca şi în cazul ceasurilor, perfecţiune elveţiană.