Cum te îmbraci business când afară sunt peste 35 de grade? Mai multe "trucuri" de la consultanţii vestimentari

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 10 iunie 2017 18688 afişări

Marsay este un business care a venit natural, ca urmare a nevoilor pieţei, povesteşte Alex Tudoroiu despre debutul său antreprenorial: ”Am pornit după ce am observat o saturaţie a clienţilor faţă de banalele costume negre, gri şi bleumarin din retailul clasic. Am vrut să readucem tradiţia şi vechile cutume şi să le reintegrăm în societatea contemporană, să oferim clienţilor nu doar produse de cea mai bună calitate, ci şi experienţe. Experienţe personalizate până la cel mai mic detaliu într-un timp cât mai scurt„. Investiţia iniţială în afacere a constat în dezvoltarea tiparelor, în stocul de materiale, în realizarea de produse finite şi de accesorii, în dezvoltarea brandului, a site-ului şi a sistemului de francizare. Investiţia a constat în multă implicare, timp şi resurse financiare, rezumă Tudoroiu, care a constatat că implicarea, timpul şi resursele financiare sunt la fel de necesare ca la început: ”Evident, toate cele trei nevoi le are afacerea şi astăzi, pentru că fără ele nu se poate menţine o dezvoltare sănătoasă pe termen lung. Din punct de vedere financiar, investiţia iniţială s-a ridicat în jurul valorii de 100.000-150.000 euro„.

Pasiunea pentru haine a avut-o încă din copilărie, fiind cultivată iniţial de mama sa. ”Întotdeauna a avut grijă să mă îmbrace frumos; când spun frumos nu mă refer la faptul că aveam cele mai scumpe haine, dar întotdeauna erau ajustate pe corp şi potrivite din punct de vedere cromatic. Pasiunea pentru costume şi ţinutele elegante a început undeva la începutul facultăţii, când am locuit la Londra pentru o perioadă şi unde m-am îndrăgostit de eleganţa şi rafinamentul britanic. În plus, am realizat că este o nişă unde lucrurile nu stăteau foarte bine şi am simţit că pot aduce plusvaloare„, povesteşte Tudoroiu.

Preţurile costumelor Marsay diferă în funcţie de materialul ales şi încep de la 490 euro. În medie, cele mai vândute costume se situează în jurul valorii de 700-800 euro. ”Avem însă şi clienţi mai pretenţioşi ce îşi achiziţionează costume din materiale premium ce ajung în jurul a 1.500 – 2.000 de euro. Cel mai scump costum vândut de noi a costat 9.700 de euro şi a fost făcut dintr-un material foarte exclusivist, disponibil într-o cantitate extrem de limitată în toată lumea.„

Materialele folosite de Marsay merg de la lână sau bumbac până la combinaţii de lână şi caşmir, lână şi mătase şi chiar lână cu particule de safir. Clienţii, spune Alex Tudoroiu, trebuie să ştie exact din ce este realizat produsul pe care îl cumpără. De aceea, pe fiecare costum realizat de Marsay, clienţii vor vedea, alături de eticheta companiei, şi detalii despre ţesătura din care este realizat produsul.

”Piaţa de made-to-measure este într-o continuă expansiune, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional„, este de părere Tudoroiu, care crede însă că viitorul va aparţine croitoriei personalizate: ”Cred că încă este o piaţă tânără care se va dezvolta foarte mult în următorii 10-15 ani şi va câştiga tot mai mult teren în faţa retailului clasic. Estimez că, în 10 ani, din 5 costume doar unul va fi achiziţionat din retailul clasic, iar restul vor fi made-to-measure sau made-to-order„. În acest moment, la trei ani de la lansarea brandului Marsay, cele trei magazine din Bucureşti, Constanţa şi Cluj-Napoca operează împreună în jur de 100-120 de comenzi lunar.

Ca orice antreprenor, Tudoroiu s-a confruntat cu diverse probleme de-a lungul anilor. Chiar dacă acest lucru este inevitabil, crede că cel mai important lucru este să vii cu soluţii viabile şi să mergi mai departe. Însăşi lansarea unui business propriu trebuie să reprezinte o soluţie la o problemă sau o insuficienţă a pieţei: ”Tinerii care vor să pornească o afacere trebuie să aleagă un domeniu care permite dezvoltarea ulterioară. Trebuie să studieze foarte bine piaţa şi să vadă dacă produsul sau serviciul care urmează a fi lansat acoperă nevoi nesatisfăcute din piaţă. Mai apoi să studieze tipologia clientului şi să afle dacă acesta ar plăti un preţ pentru acel produs sau serviciu care să facă totodată sustenabil businessul. Cred că ceea ce contează cel mai mult acum, pe lângă calitatea produsului, este calitatea serviciului adiacent şi serviciului postvânzare. Clienţii mulţumiţi aduc alţi clienţi„.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/lifestyle/cum-te-imbraci-business-cand-afara-sunt-peste-35-de-grade-mai-multe-trucuri-de-la-consultantii-vestimentari-14671356
14671356
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.