Ce planuri aveţi pentru următorii 40 de ani?

Autor: Roşca Postat la 12 aprilie 2012 61 afişări

A avut nevoie de aproape zece ani să viziteze 40 de ţări. Mai are încă de patru ori pe atâtea pentru a vedea toată lumea. Timpul e de partea lui, pentru că are doar 27 de ani, iar pentru 2012 are în plan să îşi pună pe hartă şase noi state, în frunte cu Rusia, Kenya şi Japonia.

Cel mai recent exemplu este un contract de PR încheiat cu agenţia Happy Tour, una dintre cele mai mari din ţară, controlată de fondul de investiţii spaniol GED. Contractul presupune mai multe deplasări în străinătate în poziţia de coordonator de grup şi reprezentant al companiei.

Aceasta nu este prima colaborare cu agenţii de turism. "Dacă la început călătoream exclusiv pe cont propriu, acum merg şi la invitaţia companiilor aeriene şi a agenţiilor de turism." La

în-toarcerea din călătorie povesteşte pe blog impresii. Mai mult, oferă detalii despre preţuri, despre cele mai bune modalităţi de transport şi cazare şi despre locurile unde merită să mergi să mănânci. Nu omite însă nici locurile care merită (sau nu) vizitate.

În ultima lună a fost plecat în trei ţări: Grecia (Salonic), Austria (Viena) şi Franţa (două regiuni montane). "În total am vizitat 40 de ţări din America de Nord, America de Sud, Europa şi Africa. Africa nu prea o consider vizitată deoarece am mers doar în Egipt." O să meargă însă în acest an şi în Kenya şi Tanzania pentru că are în plan să escaladeze Kilimanjaro. "Când merg în călătorie sunt activ de dimineaţa până seara. Nu îmi place să stau la plajă, prefer să vizitez." De aceea mizează pe city-breakuri. "Mai mult, sunt preferabile şi ca timp, pentru că leg mereu un weekend de o vineri." Job-ul său este însă flexibil şi îi permite să îşi ia zilele libere pentru călătorii, atâta timp cât nu îşi neglijează obligaţiile.

Pentru acest an are pregătite deja o parte din călătorii, iar altele vor intra în curând în pregătiri. Prima pe listă este Moscova în mai. Urmează apoi Turcia, o croazieră în Danemarca şi Norvegia şi cele două săptămâni pe Kilimanjaro (şapte zile de urcare, o zi la Nairobi, patru în safari şi două pe drum). "Aş vrea la finalul anului să ajung şi în Japonia", spune Răzvan Pascu. Finalul anului trecut l-a prins în SUA, la New York de Crăciun şi în Miami de Revelion. Apoi a plecat într-o croazieră în Bahamas.

Aceste destinaţii nu se numără însă pe lista de favorite, pe care stau înscrise Marele Zid Chinezesc, Armata soldaţilor de teracotă din Xi'an, China, Ushuaia - cel mai sudic oraş din lume - şi gheţarul Perito Moreno, ambele în Argentina. Lista însă se va lungi odată ce noi oraşe, locaţii şi ţări se vor înscrie pe listă.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
lifestyle,
Rusia,
Kenya,
Japonia
/arta-si-societate/lifestyle/ce-planuri-aveti-pentru-urmatorii-40-de-ani-9511056
9511056
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.