Pe de altă parte, valoarea pieţei se micşorează şi prin faptul că mulţi potenţiali clienţi îşi cumpără ambarcaţiunile din afara României şi le înmatriculează sub pavilion bulgăresc sau maltez, unde taxele sunt semnificativ mai mici. Pentru România un preţ mediu pentru o ambarcaţiune este de 25.000 de euro, la care se adaugă TVA-ul şi taxele de înmatriculare. O caracteristică a anului 2011 este aceea că nu s-au vândut bărci de dimensiuni mari, evaluate la circa o sută de mii de euro. Cele mai scumpe din acest interval de preţ, deşi există în România, sunt înmatriculate sub pavilioane cu taxare mai prietenoasă.

Mai mult, până în 2009 au existat şi accize pentru produse de lux, suspendate la începutul anului trecut, în urma alinierii legislaţiei autohtone la cea europeană. Nivelul taxelor se situa între 9 şi 12% în funcţie de lungimea ambarcaţiunii. Cu toate acestea, şi 2010 a fost "un dezastru", iar 2011 este un an "deloc grozav". Comercianţii observă însă semne de dezmorţire din faptul că lumea devine tot mai interesată - "sunt mulţi care vin, văd, învaţă, aud de la un prieten"; în plus, clienţilor li se oferă acum mai multe servicii alternative - permis de navigaţie, teste pe apă, andocare. "Într-o piaţă în care nu există tradiţie e foarte important să oferi şi servicii, pentru că dacă îţi cumperi o barcă, nu ştii exact ce să faci cu ea", explică Marcu. Bogdan Rucăreanu, directorul de marketing al Euronautica, vede şi el o uşoară redresare în 2011, dar spune franc că nu se va mai reveni la nivelul din 2007, când "se cumpăra aproape orice".

Pentru andocarea ambarcaţiunilor există marine la Orşova, la Brăila, la Galaţi, dar şi proiecte în diverse faze la Zimnicea, Olteniţa, Călăraşi şi Turnu Măgurele, în timp ce la Marea Neagră destinaţiile preferate de cunoscători sunt Limanu, Tomis, Mangalia şi Eforie Nord. Taxa de staţionare pentru o ambarcaţiune ajunge la circa 2.000 de euro anual.

În cazul Mării Negre, relieful nu prea ajută la construcţia acestor marine. Nivelul apei este foarte mic la mal, iar costurile pentru o astfel de construcţie devin substanţiale. Dincolo de ţărmul neprietenos, cultura navigaţiei pe litoral nu a existat până în 1990, dat fiind că politica regimului comunist nu permitea cetăţenilor să aibă astfel de îndeletniciri.

O soluţie care nu dă prea multe roade este cea de a vinde ambarcaţiuni către operatorii din turism. "Am încercat să discutăm cu pensiunile, dar turismul a căzut îngrozitor de mult în ultimii doi ani, deci a scăzut şi apetitul operatorilor de a cumpăra ambarcaţiuni", explică Mihai Marcu. Aşa se face că cei mai mulţi clienţi sunt persoane fizice şi de acolo ar urma să vină şi revenirea.

Pentru că, la fel ca şi în cazul altor industrii, românii vor prelua şi alte obiceiuri de consum din Vest, printre care şi acela de a avea o barcă. De aceea, importatorii sunt optimişti: "Industria de ambarcaţiuni nu este considerată una de lux, asta e doar o poveste românească, pentru că în alte ţări fiecare casă avea o barcă în curte". Sau, după cum spune Rucăreanu, cei care aveau în minte să cumpere o barcă nu au renunţat la plan, ci doar l-au amânat. Momentul achiziţiei va depinde de cel al redresării economiei.