Surpriza Craciunului din cinematografe - Little Fockers (VIDEO)

Postat la 25 decembrie 2010 56 afişări

Varf de lance al batalionului de filme de familie care iau cu asalt cinematografele in luna decembrie, “Little Fockers” ni-i reambaleaza pe Robert De Niro si pe Ben Stiller in tot mai intepenitul cuplu Byrnes-Focker cu tanara generatie a familiei si pastile gen Viagra pe post de element resuscitant.

Dintre noile achizitii in ceea ce priveste actorii, printre care se numara Jessica Alba, Harvey Keitel si Laura Dern (poate nu ati vazut "Inland Empire", dar sigur o stiti din seria "Jurassic Park"), cel mai sus iese, surprinzator, Jessica Alba. Celebra pentru comentariile ei cu privire la industria filmului (sa zicem doar ca avem de-a face cu actrita de la Hollywood pentru care un consilier pentru interviuri este obligatoriu), Alba este Andi Garcia (chiar asa!), reprezentanta unei companii de medicamente hotarate sa promoveze, cu ajutorul lui Greg Focker, recent lansatul Sustengo, o pastila pentru disfunctii erectile.

Este o caricatura din cap pana in picioare, dar un plonjon intr-o groapa de cativa metri adancime si cateva glume reusite despre Andy Garcia sunt pe lista putinelor bobarnace in stare sa mentina atentia treaza pe durata celor 100 de minute. Daca si Laura Dern are momentele ei, aparitia lui Harvey Keitel este la nivelul celei a lui Steve Buscemi in "Oameni mari si fara minte": o irosire cumplita a unui talent mult prea rar folosit in comedie.

Cat despre Dustin Hoffman, aparitiile lui arata clar abordarea de bricolaj a "Familiei". Neimpresionat de scenariu, actorul a refuzat sa apara in sequel, dar ulterior s-a razgandit, iar scenele sale au fost realizate dupa terminarea filmarii propriu-zise. De aici si neconvingatorul subplot al cuscrului la andropauza, hotarat sa invete flamenco in Sevilla.

Pentru spectatorul pasionat de comedie fara pretentii, "O familie de cosmar" categoric va avea lipici in perioada sarbatorilor, mai ales cand principalul concurent este galagiosul "Calatoriile lui Gulliver" cu Jack Black in rolul titular. Dar chiar si cel mai inrait fan al seriei isi va da seama ca finalul trilogiei este mult sub partile anterioare si ca studiourile DreamWorks, proprietarul francizei, ar face bine sa-l impace o data pentru totdeauna pe ursuzul Jack cu timidul Greg, pentru ca, dupa trei portii din aceeasi ciorba reincalzita, sunt sanse sa ni se aplece.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/film/surpriza-craciunului-din-cinematografe-little-fockers-video-7826841
7826841
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.