Din nefericire, este foarte posibil ca numarul magic al lui Scorsese sa imparta publicul in doua tabere, una care-l va considera o capodopera, iar cealalta o realizare nastrusnica si gaunoasa, un "Inglorious Basterds" mult mai intens si lugubru, dar la fel de lipsit de substanta ca filmul nominalizat la Oscar al lui Quentin Tarantino. Inspirat intrucatva de noir-urile mijlocului de secol XX, lui "Shutter Island" i se poate reprosa ca seamana cu laborioasele capcane din animatiile cu Tom si Jerry, unde un complicat angrenaj de elemente nu face altceva decat sa rostogoleasca o bila sau sa prabuseasca un bolovan. Din prisma finalului, nu poti sa nu te intrebi pentru ce atatea rasturnari de situatie, atatea urmariri, tensiuni si indicii contradictorii, pentru ca rezolvarea sa vina atat de scurt si sec.

"Mult zgomot pentru nimic" ar putea fi o eticheta perfecta pentru "Shutter Island", daca Martin Scorsese nu ne-ar lua ochii atat de frumos cu perfectiunea scenografiei, a cadrelor si-a interpretarilor si daca la sfarsit protagonistul n-ar pune o intrebare a carei obsedanta greutate te urmareste mult timp dupa iesirea din sala de cinema. Bineinteles, daca autorul acestor randuri a fost dezamagit de "prestigiu" (vezi filmul lui Christopher Nolan), asta nu inseamna deloc ca "Shutter Island" nu are toate sansele sa fie una dintre cele mai bune premiere ale lui 2010 si ca tot ce se intampla pe mica insula din largul coastei Statelor Unite n-o sa ne tina cu sufletul la gura.