Si Sean Penn face pentru "Milk" acelasi lucru ca Rourke pentru "Luptatorul". Daca nu ar fi fost Penn si imersiunea totala pe care acesta o reuseste in personalitatea lui Harvey Milk, primul homosexual declarat ales intr-o functie publica in Statele Unite, probabil ca filmul biografic regizat de Gus van Sant despre ultimii (si cei mai activi) ani din viata unuia dintre cei mai celebri promotori ai miscarii LGBT ar fi fost mult mai putin reusit. Chiar daca simti ca o parte din zonele mai intunecate ale vietii lui Milk au fost intentionat neglijate, tot n-ai cum sa nu apreciezi biopicul lui van Sant si interpretarea excelenta a lui Penn.

Sa trecem oceanul inapoi si sa vorbim despre doua filme franceze, doua binemeritate prezente pe aceste pagini. Este vorba de "Il y a longtemps que je t'aime" ("Te iubesc de mult") si "Un conte de Noel" ("O poveste de Craciun"). Drama lui Philippe Claudel, despre Juliette (Kristin Scott Thomas), o femeie eliberata dupa 15 ani de detentie pentru o crima nenumita, este unul dintre acele filme a caror atmosfera te captiveaza imediat si lasa urme mult mai persistente decat ai crede la prima vedere. Drama Juliettei si graba celor din jur de a o judeca formeaza un context stapanit excelent de Claudel cu ajutorul uneia dintre cele mai bune interpretari femine ale anului.

Daca "Te iubesc de mult" se sprijina pe umerii lui Scott Thomas, cu totul alta este situatia in "Poveste de Craciun". Filmul lui Arnaud Desplechin, cu nume mari pe generic (Catherine Deneuve, Mathieu Amalric, Chiara Mastroianni, Emmanuelle Devos si multi altii), prezinta o familie a carei chimie extrem de volatila, copios predispusa la rasturnari de situatii si conversatii cu alura de turnir, stranse in jurul bradului de Craciun si al problemei create de o boala mortala. Departe de clasicele povesti de Craciun vazute si ras-vazute la TV in preajma sarbatorilor, filmul lui Desplechin ramane proaspat, socant si imprevizibil timp de aproape doua ore si jumatate.

Din Franta sarim in America de Sud, si nu pentru ca animatia "Up" ("Sus") ar fi sud-americana, ci pentru ca intr-acolo se indreapta Carl, protagonistul propulsat de mii de baloane colorate. Cu un Oscar sigur in buzunar, "Up" arata ca Pixar nu si-a pierdut obiceiul de a face filme pentru absolut toate varstele si, dupa ce nu de mult eroul era un robotel, acum iata ca aveam de-a face cu un octogenar morocanos. Exemplu ca visele se pot implini la orice varsta si in ciuda tuturor betesugurilor, periplul sud-american al lui Carl si aventurile sale care nu exclud o paruiala cu un opozant la fel de intepenit raman una dintre cele mai frumoase experiente de cinema din 2009.

La inceputul anului aparea pe ecrane "Changeling" ("Schimbul"), cu Angelina Jolie in rolul lui Christine Collins, o mama singura din Los Angelesul inceputului de secol trecut. Cand fiul ei dispare, femeia apeleaza la politia orasului, care pune in miscare intreaga-i forta pentru a rezolva cazul. Adevaratele probleme incep cand lui Christine i se aduce un copil despre care aceasta este sigura, in ciuda lungilor luni de cautari, ca nu este al ei. Femeia devine astfel tinta abuzurilor politistilor si incepe o lupta impotriva tuturor. In ciuda interpretarii exagerate a lui Jolie, Eastwood reuseste un film intens, cu mai multe finaluri, cu atat mai socant cu cat se bazeaza pe o intamplare petrecuta in realitate.

La final sa amintim de singurul film romanesc din aceasta lista. Comentat si apreciat in marile reviste de specialitate, laudat la Cannes si laureat al marelui trofeu al Festivalului de Film Transilvania, "Politist, adjectiv" are parte de doua dintre cele mai aiuritoare (in sensul bun) conversatii vazute anul acesta la cinema si castiga batalia cu timpul (nu e un film care sa se lase descoperit si apreciat usor) cu ajutorul unor interpretari excelente si al unui mesaj plin de miez.