Festivalul de teatru de la Sibiu - This FITS you (GALERIE FOTO)

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 02 iunie 2012 102 afişări

Indiferent dacă la festivalul de teatru de la Sibiu vii pentru o zi, două sau pentru toate cele zece zile, efectul e acelaşi: nu pleci niciodată mulţumit că ai văzut suficiente spectacole, dar pleci bucuros că ai văzut destule încât să-ţi rămână vie dorinţa de a veni şi la anul.

Criza însă nu numai că n-a ocolit FITS, dar era cât pe ce să-i dea lovitura de graţie, odată cu pierderea unei părţi din finanţare din cauza schimbării de guvern. Proiectat iniţial cu un buget de aproape 26 mil. lei, festivalul urma să primească de la Ministerul Culturii o contribuţie de 2 mil. lei, însă noul guvern n-a mai găsit decât 700.000 de lei, bani pe care Constantin Chiriac spunea la 27 mai, cu trei zile după începerea festivalului, că nu-i primise încă. Consecinţa a fost anularea unor spectacole şi "presiuni internaţionale" pentru ca situaţia să se rezolve.

Şansa FITS, totuşi, e că majoritatea finanţării nu vine din bani publici, iar sponsorii şi ţările participante investesc sume importante: conform lui Chiriac, Polonia a investit anul acesta pentru cele cinci spectacole cu care a venit la Sibiu 380.000 de euro, Germania 480.000 de euro, Japonia "mai mult de un milion". Aceasta e consecinţa politicilor culturale din ţările respective, a autorităţii de care se bucură artiştii în faţa politicienilor, dar evident şi a posibilităţilor economice: în Polonia, de pildă, singura ţară din Est ferită de recesiune, "artiştii au pus presiune pe guvern, parlament şi opoziţie şi au reuşit să obţină ca din 2010 până în 2013 să se dubleze suma alocată pentru cultură", spune directorul FITS.

Dincolo de incidentul finanţării pentru FITS, Chiriac anunţă în continuare planuri mari pentru Sibiu, capitala culturală europeană din 2007. În cinci ani, oraşul ar urma să aibă o nouă clădire a teatrului, cu trei săli de spectacol şi un centru de congrese, construită pe baza unui concurs internaţional de proiecte de arhitectură. Până atunci, studenţii la actorie şi la management cultural au sarcina să exploateze toate spaţiile publice apte să găzduiască spectacole şi concerte de-a lungul anului, consolidând astfel brandul artistic al oraşului. "Sibiul are şapte hoteluri de 4 stele, două de 5 stele şi în construcţie alte două de 5 stele şi trei de 4 stele; când vom avea şi centrul de congrese, de ce s-ar duce o organizaţie internaţională să-şi ţină reuniunile pentru Europa de Est în haosul de la Bucureşti, atâta vreme cât o poate face aici?" reflectează Chiriac.

Ceea ce rămâne însă după toate discuţiile şi planurile anunţate între spectacole e teatrul însuşi, aşa cum l-au trăit cei care au fost aici. Iar teatrul, în anul de graţie 2012, nu e nici atât de vesel precum arată în clipurile şi pozele de la FITS, nici atât de elitist precum şi-l imaginează cei gata speriaţi de cuvintele mari despre o montare sau alta. "Floarea de lotus", un spectacol japonez de dans Butoh, poate descumpăni prin aparenţa simplă - o femeie singură pe scenă (Kagaya Sanae), care doar cu mimica extraordinară şi cu dansul ei lent, pe un fundal sonor de ape curgătoare şi muzici difuze, transmite spectatorului o emoţie de o intensitate incredibilă. "Werther", prezentat de austriecii de la Schauspielhaus din Graz, are aerul că tratează schematic, dacă nu chiar şmechereşte povestea romantică a îndrăgostitului lui Goethe; efectele de oglinzi şi ecrane de pe scenă transpun însă cu empatie dragostea într-o epocă a iPad-urilor, unde atenţia se împrăştie repede, iar dilema despre sinucidere se exprimă ca în statusurile de pe Facebook.

La fel, "Faust" al lui Silviu Purcărete impresionează în primă instanţă prin mobilizarea pirotehnică şi recuzita de film horror care integrează fizic spectatorii, dar cu adevărat terifiant e contrastul între uriaşa poftă lubrică a lui Mefisto pentru sufletul lui Faust (respectiv al oricărui spectator din sală) şi puţinul preţ pus de Faust atât pe propriul suflet, cât şi pe bâlciul lumesc oferit de Mefisto. Cât despre "Gulliver" al aceluiaşi Purcărete, cruzimea voioasă a cetelor de sub-oameni îmbrăcaţi în costume de corporatişti ori caii sexy cu trupuri de femei vor stârni multe comentarii, dar probabil abia la premiera de la Edinburgh vom vedea şi cronici despre acest Gulliver condamnat de propria-i nesăbuinţă să rămână captiv într-o existenţă veşnică de "yahoo" sub-uman, singura posibilă pentru el, dacă nu cumva de fapt singura posibilă pentru un om. Se sparie gândul şi refuză a crede; dar oare a fost teatrul vreodată mai liniştitor?

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

CREDITE FOTO: Mihaela Marin, Sebastian Marcovici, Mediafax Foto

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/festivalul-de-teatru-de-la-sibiu-this-fits-you-galerie-foto-9696413
9696413
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.