O monedă mai slabă ar ajuta la creşterea economiei elene, prin stimularea exporturilor şi încurajarea investiţiilor străine. Beneficiile riscă însă să fie anulate de costurile ridicate de finanţare, de natură structurală, consideră Valentin Marinov, director pentru cercetări în domeniul valutar la divizia de investment banking a Crédit Agricole din Londra.

„Unul dintre motivele pentru care credem că grecii vor să stea în zona euro şi în cele din urmă vor face acest lucru este impactul economic masiv care va fi suportat de economie în eventualitatea unui exit“, a spus Marinov. Analistul estimează, în baza crizelor financiare şi bancare precedente, că deprecierea ar ajunge la 40% în următoarele 12 luni.

Grecia a adoptat euro în 2001, în cadrul primului val de state care au început să folosească efectiv moneda unică de la 1 ianuarie 2002, potrivit site-ului Comisiei Europene. Nicio ţară nu a părăsit zona euro şi nu există un mecanism oficial pentru a face acest lucru.

Actuala criză nu este doar un eşec al statului modern elen ci un eşec al visului european de unitate, pace şi prosperitate, notează Financial Times.

În ultimii 30 de ani, Europa a îmbrăţişat propria versiune a „sfârşitului istoriei“. A devenit cunoscută ca Uniunea Europeană. Ideea a fost ca naţiunile europene să lase în trecut tragediile războiului, fascismului şi ocupaţiei. Prin aderarea la UE, statele europene au putut să se îndrepte spre un viitor mai bun, bazat pe democraţie, domnia legii şi respingerea naţionalismului.

Aşa cum a spus odată Lordul Patten, fost comisar european, succesul Uniunii a asigurat ca europenii să se certe pe cotele la pescuit şi bugete, în loc să se omoare între ei.

După înlăturarea regimului coloneilor în 1974, Grecia a devenit pioniera unui nou model în Europa, în care restaurarea democraţiei la nivel naţional a fost asigurată de cererea de aderare la Comunitatea Economică Europeană de la acea dată.  Grecia a devenit al 10-lea membru al clubului european în 1981. Statutul de membru timpuriu al UE, care reuneşte în prezent 28 de membri, îl contrazice pe cei care susţin acum că Grecia a fost întotdeauna un membru periferic. Modelul adoptat iniţial în Grecia, respectiv consolidarea democraţiei prin integrare europeană, a fost aplicat pe întreg continentul în următoarele trei decenii. Spania şi Portugalia, care au înlăturat la rândul lor regimuri autoritate în anii ’70, au intrat în comunitatea europeană în 1986. După căderea Zidului Berlinului, aproape toate ţările din fostul bloc sovietic au urmat modelul elen de a lega schimbările democratice interne de succesul aderării la Uniunea Europeană.

Pentru Uniunea Europeană, extinderea UE după model elen a devenit cel mai puternic mijloc de extindere a stabilităţii şi democraţiei pe continent. „Imaginaţi-vă că un râu mare traversează Europa. De o parte este Moscova, iar de cealaltă Bruxelles‑ul. Ştim de ce parte a râului vrem să fim“, a afirmat un politican polonez înainte de aderarea ţării sale la UE.

Această puternică idee, că UE reprezintă buna guvernare şi asigurarea democraţiei, a continuat să rezoneze în Europa modernă. Acesta este motivul pentru care demonstranţii ucraineni au fluturat steaguri europene când au înlăturat guvernul corupt al lui Viktor Ianukovici, în 2014. Pericolul este ca Grecia, odată o forţă motoare a tranziţiei la democraţie în proiectul european, să devină o emblemă a unui proces nou şi periculos, dezintegrarea UE. Actuala criză poate conduce uşor la ieşirea Greciei din zona euro şi chiar din Uniunea Europeană. Acest fapt ar submina ideea fundamentală a UE, faptul că aderarea la Uniunea Europeană este cea mai bună garanţie pentru prosperitate şi stabilitate. Chiar dacă Grecia nemulţumită şi sărăcită ar rămâne în UE, legătura dintre UE şi prosperitate va fi ruptă, pentru că se conturează un adevăr oribil. Nu doar că UE nu a reuşit să asigure prosperitate şi unitate, dar blocarea Greciei şi a altor state europene într-un experiment economic eşuat, cel al euro, distruge activ bunăstarea, stabilitatea şi solidaritatea europeană.

Pericolele acestui proces sunt cu atât mai mari pentru că Grecia are o poziţie geografică strategică. La sud sunt instabilitatea din nordul Africii, la nord instabilitatea din Balcani, iar la est Rusia furioasă şi belicoasă.

Pe fondul acestor probleme, administraţia de la Washington are tot mai puţină încredere faţă de aparenta disponibilitate a UE de a lăsa Grecia să se prăbuşească. Pentru unii oficiali americani, se pare că europenii au uitat toate lecţiile strategice din timpul Războiului Rece, legate de importanţa Greciei. Europenii răspund că dacă Grecia ar fi iertată de datorii, acest fapt ar fi o nerespectare a legislaţiei şi obligaţiilor comunitare, în timp ce excluderea Greciei ar lăsa totuşi o şansă ca daunele să fie limitate la o singură ţară, potrivit Financial Times.

Criza are implicaţii profunde şi pentru democraţie, motivul original care a făcut ca Grecia să intre în UE acum peste trei decenii. În prezent, premierul Alexis Tsipras susţine că departe de a asigura democraţia, UE a devenit inamicul, încălcând voinţa oamenilor.

În realitate, este o ciocnire a mandatelor democratice, între dorinţa grecilor de a respinge austeritatea şi voinţa celorlalţi cetăţeni europeni care vor ca împrumuturile să fie plătite şi nu sunt de acord ca Grecia nereformată să beneficieze de banii UE.