Veştile bune din economie duc moneda naţională la un curs de sub 4,4

Autor: Claudia Medrega Postat la 09 iunie 2014 132 afişări

Leul câştigă teren. Cursul a coborât sub pragul de 4,4 lei/euro, dar alegerile prezidenţiale îl vor întoarce spre 4,5 lei/euro.

Veştile bune din economie duc moneda naţională la un curs de sub 4,4

În ultimele săptămâni, cursul de schimb a testat pragul de 4,4 lei pentru un euro şi chiar a coborât sub acest nivel la sfârşitul lunii mai şi în primele zile din iunie, odată cu revenirea României în categoria investment grade şi a veştilor bune venite de la indicatorii macroeconomici. Totodată, percepţia externă privind riscul de ţară este mai bună chiar decât înainte de venirea crizei, cotaţiile CDS-urilor coborând sub pragul de 150 de puncte de bază. Leul a recuperat teren după pierderile suferite în faţa euro pe finalul anului trecut şi primele două luni din 2014, când cotaţiile urcaseră spre 4,55 lei/euro din cauza turbulenţelor de pe pieţele externe.

Leul a câştigat mai mult de două procente în faţa euro de la începutul acestui an, în ciuda perioadei de volatilitate din primele două luni ale anului. Faţă de nivelul record din ianuarie, leul s-a apreciat cu mai mult de trei procente.

Rămâne de văzut dacă mişcarea de întărire a monedei locale se va dovedi a fi pasageră sau nu, având în vedere că pe piaţă s-a conturat credinţa că banca centrală nu ar fi confortabilă cu o apreciere vizibilă a leului spre pragul de 4,40 lei pentru un euro şi că ar fi şi gata să intervină pentru a împiedica o asemenea evoluţie.

Strategia băncii centrale de până acum indică o înclinaţie de a evita o volatilitate foarte mare a cotaţiilor. Episoadele de volatilitate de pe piaţa valutară consemnate în trecut au avut un impact semnificativ asupra clienţilor cu credite în valută, dar şi asupra inflaţiei în condiţiile în care multe preţuri sunt indexate la euro.

Băncile şi fondurile de investiţii din străinătate au ajuns să deţină în România circa un sfert din obligaţiunile guvernamentale în lei, iar o ieşire a lor de pe piaţă poate să ducă la deprecierea leului.

Banca centrală a introdus „incertitudinile ridicate“ în balanţa riscurilor externe care ar putea să abată inflaţia de la traiectoria prognozată. Aceste incertitudini vizează volatilitatea fluxurilor de capital adresate economiilor emergente, în contextul evoluţiilor geopolitice şi regionale, al continuării procesului de dezintermediere financiară transfrontalieră şi al posibilelor ajustări ale conduitelor politicii monetare de către principalele bănci centrale. Balanţa riscurilor externe este relativ echilibrată.

În viziunea BNR, amplificarea fluctuaţiilor de curs ar fi cel mai mare risc pentru inflaţie. Eventuala agravare a consecinţelor conflictului din Ucraina în combinaţie cu o posibilă prelungire a proceselor de dezintermediere şi de restructurare a sistemelor bancare din Europa (inclusiv în contextul exerciţiului de evaluare a ca-lităţii activelor) ar putea antrena presiuni de depreciere a leu-lui, fluctuaţiile de curs de schimb rămânând „cel mai sem-ni-ficativ risc“ la adresa perspectivei inflaţiei, potrivit eva-luărilor BNR din ultimul raport asupra inflaţiei. Există o „senzitivitate re-la-tiv ridicată“ a inflaţiei şi a aşteptărilor inflaţioniste la miş-că-rile cursului leu/euro, acesta fiind unul dintre motivele pen-tru care BNR a fost preocupată pe parcursul crizei de evitarea unor perioade de depreciere dramatică a leului. Raportul asupra infla-ţi-ei aduce în discuţie incer-ti-tu-dini substanţiale legate de escaladarea tensiunilor re-gio-nale şi geopolitice apă-rute recent.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/vestile-bune-din-economie-duc-moneda-nationala-la-un-curs-de-sub-4-4-12726626
12726626
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.