Au fost deschise iarna trecută şi, deşi reprezentanţii hotelului nu oferă detalii referitoare la investiţie, publicaţia britanică The Guardian vorbeşte despre o sumă de 40 de milioane de euro. La acestea se adaugă investiţiile suplimentare în restaurante şi baruri, instalaţii de urcare şi spa, totul astfel încât complexul să poată fi transformat în satul montan modern care poate fi vizitat acum. Iar lipsa maşinilor de pe unicul drum are o explicaţie logică: parcarea subterană unde toate maşinile localnicilor şi turiştilor îşi găsesc găzduirea, pe toată durata şederii în staţiune transportul fiind asigurat de autocarele complexului.

Lemnul, în preponderenţă pin şi molid, domină atât exteriorul, cât şi interiorul complexului, până la cele mai mici detalii: statuile din holul hotelului, spre exemplu, sunt din lemn. Nota exclusivistă este dată de  geamurile-acvariu şi de marmură, dar mai ales de piscină, spa şi saună, care se întind pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, alcătuind cea mai întinsă zonă de spa din zona estică a Tirolului. 

Cabanele din apropiere - care pot găzdui de la patru până la opt persoane - sunt dotate cu bucătărie, şemineu, patru dormitoare, o baie cu vedere asupra munţilor şi câte un mic spa privat. Turiştii cazaţi aici îşi pot cumpăra proviziile de la magazinul de delicatese aprovizionat cu produse regionale, dar pot rezerva şi mese la restaurantul hotelului, unde preparatele se bazează de asemenea pe produsele localnicilor.

Chiar şi apa este asigurată de izvorul natural al staţiunii, iar căldura este bazată pe o centrală care funcţionează pe bază de peleţi din lemn. Luxul din mijlocul naturii are un preţ pe măsură: pentru o cameră de hotel preţul este de 129 de euro pe noapte, iar în cazul unei camere de familie standard ajunge la 195 de euro. Cabanele au preţuri cuprinse între 490 de euro şi 1.090 de euro, în cazul celor de lux. 

După o noapte în care am dormit în una dintre camerele căptuşite cu pin şi după relaxarea în mica saună cu care este dotată fiecare cameră a hotelului, eram pregătită pentru o zi de schi. Aceasta începe de cele mai multe ori în magazinul cu articole sportive din complex, unde, spre exemplu, o pereche de mănuşi poate fi cumpărată la un preţ care porneşte de la 50 de euro şi de unde se face şi închirierea echipamentelor.

Instructorul de schi Mark, care pe timpul verii este instalator, după cum el însuşi ne-a spus, şi-a oferit serviciile în schimbul a 100 de euro pentru o zi, dar tarifele variază în funcţie de mărimea grupului pe care îl înstruieşte şi de durata pentru care este angajat. Abia urcaţi în autocarul complexului,  am şi ajuns la destinaţie, pârtia gratuită destinată începătorilor, care se afla la o distanţă de mai puţin de zece minute de hotel.

Eram singuri pe pistă, din când în când vedeam câte un schior mai experimentat care cobora de la altitudini mai mari. Pentru cei 110 kilometri de pârtie există 15 instalaţii moderne de telegondole şi teleschi care asigură urcarea entuziaştilor la altitudini de până la 2.120 metri. Ski pass-ul de o zi costă 42,5 euro, iar pentru o săptămână, acesta ajunge la 217 euro.

Pârtiile Glossglockner sunt la fel de noi precum complexul: acestea se întind de la drumul principal care leagă oraşul Mittersill din Salzburg de oraşul medieval Lienz din Tirol şi au fost deschise în 2009, odată cu inaugurarea gondolei din Kals, care a alăturat astfel zonele de schi preexistente din Kals şi Matrei. După o dimineaţă petrecută pe zăpada recent cernută de tunuri, am urcat în funicularul format din gondola de şase locuri de forma unei bule, purtată pe un cablu de 1.450 de metri până la Adler Lounge (Lounge-ul Vulturilor), ultima staţie a acestuia, aflat la 2.120 metri. Eram, din nou, singuri, la staţia de la baza gondolei.

Apres-skiul are o arhitectură modernă, spre deosebire de majoritatea celor răspândite în staţiunile austriece, care încearcă să reunească elemente fals-folcloristice, cum ar fi blănurile de oaie aşezate pe scaune. Aici, şezlonguri moderne permit schiorilor relaxarea la soare, în timp ce savurează o halbă de bere care nu costă mai mult de trei euro.

Panorama de aici oferă cea mai bună privelişte asupra celui mai înalt vârf austriac şi a celorlalte piscuri din apropiere. Clădirea adăposteşte trei restaurante, inclusiv o sală unde se poate lua o cină gourmet şi unde clăparii sunt înlocuiţi cu papuci oferiţi de personalul restaurantului. Clădirea dispune şi de camere pentru cazare care pot fi închiriate cu 204 de euro pentru o noapte.

După un prânz format din supă limpede cu aluat, carne de raţă, varză roşie şi somekaiserschmarrn (clătită dulce specifică Austriei, care m-a costat aproximativ 30 de euro), am coborât folosind tot telegondola. Evident, pentru schiorii mai experimentaţi, exista alternativa coborârii pe pistele rapide roşii şi abruptele piste negre spre Matrei, celălalt sat de la baza pârtiei.

Ziua se încheie la hotel, cu cântece de iarnă austriece, asigurate de un grup de localnici înarmaţi cu harpe şi viori, dar şi cu tradiţionalul schnaps, prilej cu care am aflat şi cine sunt responsabilii construcţiei extravagante din mijlocul naturii. Familia Schultz a revoluţionat cultura „cabanei de munte„ din Alpii austrieci în ultimii zece ani. Întreprinderea de familie este, de mai bine de 30 de ani, proprietară şi responsabilă de administrarea instalaţiilor de urcare de pe pârtiile de schi din Tirolul de Est şi, în ultimii opt ani, s-a specializat pe construirea de spaţii de cazare departe de zonele în care aleg să vină masele de turişti.