Reportaj: Andrii Popa în deşertul marocan
Nu departe de Libia, Egipt sau Algeria, actuala “linie de foc” a Africii, se găseşte Maroc, o oază turistică, un paradis al cumpărăturilor şi o bucătărie dătătoare de surprize cât se poate de plăcute. Până nu demult şi Maroc făcea parte din “linia de foc”, însă acum manifestaţiile sunt doar o amintire.
Tot la Oceanul Atlantic, la fel ca şi Casablanca, se află capitala Marocului, Rabat. Oraşul găzduieşte palatul regal şi alte palate. La fel ca şi Marrakech, Rabatul se învârte însă în jurul pieţei centrale. Am ajuns în piaţă în jurul orei şase şi soarele începea să apună. Tarabele erau însă la posturi pentru că încă se mai găseau curioşi şi cumpărători. Din curiozitate, noi am încercat fructe de cactus - care au un gust între pepene galben şi caisă - şi pricomigdale de Maroc. Pricomigdalele nu aş putea să le descriu, ştiu doar că fiecare costa 1 dirham (0,1 euro), iar noi am golit taraba vânzătorului.
Essaouira mai poate fi numit şi oraşul îmbrăcat în alb şi albastru, acestea fiind culorile pe care le întâlneşti la tot pasul. Port la Oceanul Atlantic şi fostă colonie portugheză, Essaouira mai poartă încă urmele portughezilor (tunurile şi turnurile stau mărturie pentru acele vremuri), însă a reuşit să îşi contureze şi caracterul marocan. Magazinele cu bijuterii, ulei de argan, pielărie şi suveniruri sunt dovada clară că eşti în Maroc, locul unde comerţul este la el acasă.
Tot în Essaouria poţi vizita piaţa de peşte, şi poţi vedea în farfurie ceea ce în urmă cu o oră văzuseşi abia scos din ocean. Bărcile, toate de culoare albastră, aduc zilnic peştii şi fructele de mare servite la restaurantele din port. Şi de această dată şoferul nostru, nu Othman, ci un domn de 50-60 de ani, ne-a dat o nouă lecţie despre Maroc. Pentru că era vineri şi ţinea post negru, el nu a putut să mănânce, însă a negociat pentru noi masa de prânz: peşte şi fructe de mare la alegere pentru opt persoane, 880 de dirhami (circa 88 de euro, respectiv 11 euro de persoană). Cartofii prăjiţi, sucurile şi salatele erau gratis şi nelimitate. În meniul nostru de 880 de dirhami au intrat: arici de mare, crabi, creveţi - de trei feluri, ţipar, pisică de mare, sol şi multe alte tipuri de peşte.
Ca orice călătorie desăvârşită în Maroc, a mea s-a încheiat cu o excursie de două zile în deşert. Până în deşert însă trebuie să parcurgi un drum lung cu maşina prin valea râului Draa, cel mai lung râu din Maroc (1.100 de kilometri). Pe drum nu trebuie ratate oraşele Ouarzazate (aici se găsesc cele mai importante studiouri de film din Maroc, unde s-au filmat Lawrence of Arabia, The Mummy sau Gladiator), Ait Benhaddou (Patrimoniu UNESCO) şi cooperativa de producţie a uleiului de argan, unde femeile marocane produc manual uleiul atât de căutat în Occident. Acolo, o sticlă poate fi cumpărată cu 100 de dirhami (10 euro). Bineînţeles, după negocieri.
După drumul cu maşina, pentru a ajunge în deşert e nevoie şi de un drum de două ore cu cămila. Şi contrar aşteptărilor, constat că este un animal paşnic, care nu muşcă, vrea să fie mângâiat şi poate alerga ca un cal. La finalul excursiei pe cămilă ajungi la corturile berbere, unde primeşti masa tradiţională de seară - supă şi tajine (carne de miel sau pui şi legume, gătite într-un vas special) - focul de tabără şi spectacolul organizat de gazdele care se îmbracă special în alb, cântă şi dansează. Cântecele sunt în principal marocane, însă, spre surpriza noastră, seara s-a încheiat cu Andri Popa, melodie învăţată de la sutele de turişti români care au trecut pe acolo. Să fii turist român în Maroc înseamnă să fii asociat cu Hagi şi Mutu şi să plăteşti preţuri mai mici pentru că "românii sunt săraci".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro