Reportaj: Acasă la Nobel, Ikea, Ericsson, Saab, Scania şi Electrolux

Autor: Ioana Mihai Postat la 08 octombrie 2011 89 afişări

Vă vin în minte când vă gândiţi la Stockholm? Aerul curat, cele 14 insule pe care este aşezat oraşul? Poate cele 57 de poduri, faptul că în Suedia ninsorile încep din octombrie şi ţin până în mai? Sau poate că e pentru Nobel, Ikea, Ericsson, Saab, Scania sau Electrolux?

De asemeni, în momentul în care au hotărât să ia măsuri pentru reducerea traficului din centrul oraşului, la îndemâna orăşenilor au fost puse şi alternativele. Pe de o parte, pentru a descuraja folosirea maşinilor, la intrările în oraş au fost instalate camere de luat vederi care contorizează intrările şi ieşirile din oraş. La finalul lunii posesorii autovehiculelor plătesc circa 3 euro pentru fiecare ieşire şi intrare în oraş.

Alternativa transportului în comun sau cu bicicleta a devenit astfel preferată de mulţi locuitori. Cei care se plimbă liniştiţi pe trotuarele oraşului pot constata cu surprindere că îi incomodează pe bicicliştii care au dedicată special o felie consistentă din spaţiul pietonal. Iar metroul are 100 de staţii - 53 sunt la suprafaţă pentru că Stockholm este aşezat pe o zonă stâncoasă, iar săpăturile sunt anevoioase -, iar toate mijloacele de transport circulă după un orar strict. O călătorie cu metroul costă însă echivalentul a 4 euro şi un abonament lunar circa 80 de euro. De altfel costul vieţii într-una din ţările cu cel mai ridicat nivel de trai este destul de piperat.

Preţul mediu al locuinţelor este de 4.000 de euro pe mp, chiria lunară pentru un apartament de două camere de 75 mp este de 900 de euro, cea mai ieftină apă minerală costă în jur de 4 euro pentru 1,5 litri, iar un pachet de ţigări este 6 euro.Sigur, toate aceste lucruri nu par un lux pentru cei care lucrează şi trăiesc în oraşul numit Capitala Scandinaviei - o marcă deja înregistrată. Pentru suedezi, care au cu totul alte preocupări şi par că trăiesc mai degrabă într-un soi de film SF, pe lângă reducerea emisiilor de gaze, principala grijă este calitatea vieţii.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Stockholm,
Ikea,
Ericsson,
Saab,
Scania
/analize/turism/reportaj-acasa-la-nobel-ikea-ericsson-saab-scania-si-electrolux-8821677
8821677
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.