Primul esec dupa declansarea crizei in turism

Postat la 04 mai 2009 53 afişări

Trebuia sa devina unul din primii zece turoperatori din Romania, dar a ajuns primul care si-a suspendat activitatea pe fondul crizei economice. Novatours, cel mai mare jucator de profil din tarile baltice, si-a inchis de la 1 mai filiala din Romania si se orienteaza catre businessul din tara-mama.

“Noi nu am dat faliment”, tine sa sublinieze Useckas. “Ne-am suspendat activitatea din cauza conditiilor dificile din piata. Am suficienti bani in cont pentru a-mi plati toti furnizorii. Daca as fi dat faliment, probabil nu as mai fi avut nici internet astazi, nici angajatii nu ar fi continuat sa vina la serviciu stiind ca oricum nu si-ar fi primit banii.” In plus, decizia de suspendare a activitatii arata intentiile serioase ale investitorilor lituanieni, sustine el, mai ales ca presupune costuri foarte mari pentru grup, comparativ cu intrarea in insolventa.

Procedura, care se va finaliza peste aproximativ 6 luni, potrivit estimarilor lui Useckas, ofera actionarilor Novatours un ragaz de trei ani in care pot decide daca mai redeschid sau nu operatiunile pe piata locala.

Fostul Country Manager al FlyNova se va intoarce incepand cu luna iunie in sediul central din Lituania, unde va prelua operatiunile de vanzari si marketing ale grupului si se va ocupa de consolidarea businessurilor din cele trei tari in care mai activeaza: Estonia, Letonia si Lituania. “In Lituania si in Estonia, cele mai mari piete pe care activeaza Novatours, inregistram chiar o usoara crestere. Nu la fel stau insa lucrurile in Letonia, o alta piata in care lucrurile merg foarte prost.” Intre timp vor pleca in vacanta si ultimii turisti, 90 la numar, care au cumparat pachete de la FlyNova.

“Numarul era mai mare, dar ieri au fost anulate si ultimele contracte existente pentru lunile iulie si august”, a explicat Useckas. Ultimul zbor efectuat de FlyNova a avut loc pe data de 27 aprilie, restul clientilor care si-au rezervat si achizitionat vacante pe perioada verii urmand sa zboare prin intermediul altor turoperatori din piata. “In schimb, rezervarile hotelurilor si toate celelalte beneficii (early booking, bonusurile pentru clientii fideli) au ramas valabile, iar turistilor care au decis sa anuleze rezervarile le-am returnat banii”, explica Useckas.

“E laudabil ca au renuntat la zboruri inainte de inceperea sezonului”, considera Ciprian Enea. “S-ar putea sa avem surprize din partea altor turoperatori din piata, care sa renunte la activitate in mijlocul sezonului sau, mai rau, cu turistii in aeroport.” Enea confirma zvonurile numeroase privind viitoare falimente in randul turoperatorilor, dar crede ca marea problema intervine in cazul acelor jucatori mici care mizeaza strict pe ce se va intampla in sezonul urmator si isi platesc practic cursele de la o saptamana la alta. “Sunt mai multe companii in situatii de acest gen”, spune Enea. In legatura cu o situatie similara avertiza insusi Raimondas Useckas la inceputul lui 2009.

Useckas nu este la prima experienta in care pune pe picioare o filiala a Novatours pe o piata straina (inainte de venirea in Romania, a fost timp de 4 ani Country Manager al Novatours in Estonia), dar este prima data cand nu are succes. Recunoaste ca trece prin cea mai grea perioada din cariera sa, desi incearca sa-i faca fata cu un zambet pe fata, fie el si usor stresat. A aflat de decizie pe 10 aprilie, intr-o vineri dupa-amiaza: “Nu mi-a picat bine, dar in afara de faptul ca am plecat cu o ora mai devreme de la birou, lucrurile au decurs normal. Lunea urmatoare, au fost instiintati si angajatii. De atunci, ba sunt suparat intr-o zi si ma razvratesc in sinea mea impotriva deciziei, ba inteleg perfect ratiunile de business si ma calmez. Eu personal vad potential in aceasta piata si cred ca s-ar mai fi putut face ceva, dar asta ar fi necesitat mai mult timp, iar timpul cere costuri mai mari, si ajungem iar la aceeasi discutie despre asteptarile de business ale actionarilor”.

Ce va face in urmatoarea luna pe care o mai are de stat in Romania? “Munca, munca si iar munca”, spune managerul de 32 de ani. Useckas nici nu si-a luat inca biletul de avion pentru a se intoarce acasa: “Mai avem inca multe documente de arhivat si trebuie sa mai reziliem contractele cu furnizorii de telefonie mobila, apa si internet. Apoi, vindem mobila”.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/turism/primul-esec-dupa-declansarea-crizei-in-turism-4288396
4288396
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.