Omul care aduce anual 200.000 de turişti străini în România

Autor: Liviu Iancu Postat la 25 septembrie 2012 3801 afişări

A scris 27 de cărţi despre vaci şi cai şi aduce aproape 200.000 de turişti străini în fiecare an în România. Omul de numele căruia se leagă prezenţa celor mai mulţi turişti străini nu este un reprezentant al TUI, nici vreun oficial al ministerului care se ocupă de turism, ci decanul Facultăţii de Zootehnie din Bucureşti.

Mărginean este, din acest an, reprezentantul în România al gigantului Thomas Cook Neckermann şi a început să aducă turişti pe litoralul românesc. "Am avut nu doar germani pe litoral, ci şi austrieci şi polonezi. Am adus în acest an 5.600 de turişti străini pe litoral. Pe piaţa poloneză suntem la preţ mai ieftini ca bulgarii. Că şi serviciile sunt mai proaste, asta este o altă problemă. Dar polonezii se uită foarte mult la preţ. Dacă anul acesta am avut doar un charter pe săptămână cu sosire pe Varna, pentru anul viitor sunt stabilite două chartere. Ei aterizează pe Varna pentru că tarifele de pe aeroportul Kogălniceanu sunt foarte mari. Am mai avut turişti din Ungaria, Cehia şi Slovacia", spune proprietarul grupului Karpaten.

În afara litoralului, Mărginean se mai ocupă de serviciile în România pentru turişti de croazieră, care stau în general o zi în ţara noastră, dar şi de străini care vin în circuite culturale. La turismul de croazieră fluvială, Karpaten asigură excursii pentru 115.000- 117.000 de străini pe an, germani, francezi, americani şi austrieci, care ajung în croazieră pe Dunăre în România. "Avem o cotă de piaţă de 82% pe croaziere fluviale. Pe croaziere maritime avem o pondere de piaţă de aproximativ 42% şi ne-am ocupat anul acesta de turiştii de pe 32 de nave maritime. Vin din Germania, în principal. Croazierele încep fie de la Istanbul, fie de la Genova. Avem 46.000 de turişti pe an. Ei fac excursii de o zi în România, coboară de pe navă, unii vizitează Constanţa, alţii Delta, alţii Bucureştiul, iar seara se întorc la vapor şi pleacă. Sunt nave care depăşesc şi 3.500 de turişti şi ai nevoie de 38-40 de autocare ca să faci excursii. Dar în medie sunt între 800 şi 1.000 de turişti pe un vapor, adică 20-22 de autocare", spune Mărginean. În acest an Karpaten a adus în România şi peste 1.000 de grupuri de turişti străini (22.500-23.000 de persoane) din Germania, Austria şi Olanda pentru circuite culturale. "Acum, în criză, străinii aleg România pentru că este o destinaţie ieftină. Dacă vrei un program scump, un program premium de cinci stele, n-o să găsim clienţi, pentru că imaginea noastră nu este de aşa natură. Aşa încât turiştii care nu au prea mulţi bani aleg între Turcia, România, Bulgaria sau Macedonia. Turiştii străini care ajung la noi sunt în general în vârstă, pensionari. Am şi interes să lucrez cu aceştia pentru că sunt segmentul de populaţie cel mai stabil financiar. Chiar şi cu această criză, pensiile s-au plătit întotdeauna în vestul Europei", explică proprietarul Karpaten. Circuitele includ Transilvania, mănăstirile din Bucovina şi, bineînţeles, Bucureştiul.

Turismul îi ocupă lui Mărginean cea mai mare parte a timpului, jumătate din an fiind plecat la târguri de turism din străinătate. Cu toate acestea, nu neglijează nici cariera universitară. "Am scris vreo 27 de cărţi de bovine şi cabaline, iar în perioada aceasta trebuie să apară, la Editura Academiei, Tratatul de tipologie (a doua ediţie) - 1.000 de pagini despre cai. În timpul nopţii, când n-am ce face, mai scriu la cărţi. Acum sunt pe terminate cu volumul II din Tratatul de bovine."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
turism,
management,
zootehnie
/analize/turism/omul-care-aduce-anual-200-000-de-turisti-straini-in-romania-10108057
10108057
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.