Tot în centru, sute de tineri zgomotoşi se adună seara la terasele din faţa barurilor pentru a sta la poveşti şi a observa trecătorii. Trebuie să vă spun că vinul pe care l-am găsit la Rimini, frizzante, un sortiment alb uşor acidulat servit la carafă, a fost unul dintre cele mai bune pe care le-am băut în ultima vreme - merită încercate şi soiurile Trebbiano şi Sangiovese, alb şi, respectiv, roşu, care costă cam zece euro sticla. Din terasele cochete de sub arcade am ajuns în ziua următoare la cea mai veche pizzerie din Italia, după cum aveam să aflăm de la localnici. Se numeşte La Busolla, iar un calzone mâncat cu poftă aici garantează că vei reveni.

De ploaia rece ne-a scăpat şi shoppingul. O zi prin centrele comerciale din jurul oraşului poate fi alternativa la magazinele de lux din buricul târgului. Un espresso ca la el acasă îţi încarcă bateriile pentru a intra în fiecare magazin, iar preţurile ne-au făcut să plecăm din Le Befane cu cinci perechi de încălţări, câteva bluze şi nişte pantaloni pe care am cheltuit în total cel mult 250 de euro. Pentru încălţăminte trebuie să treceţi pe la Sergio Rossi, Pollini, Baldini, Paciotti, Ferretti, Iceberg Block 60, iar pentru îmbrăcăminte la Gilmar Company Store sau la outleturile din jurul statului San Marino. După sesiunea de cumpărături, terasele din zona mai exclusivistă a plajei, Gran Maritimo, sunt pline de turişti veniţi să mănânce plăcinta tradiţională de la Rimini, numită piadina - un blat similar celui de calzone care se umple cu roşii, prosciutto, diverse sortimente de brânză, mezeluri sau legume. Gustul o să vă rămână mult timp în minte.

Cu greu te poţi abţine să mănânci doar una. Piadina sau varianta ei asemănătoare, Cassoni, nu sare de cinci-şase euro, iar una umplută cu gem sau cremă de ciocolată costă vreo patru. În preţ intră doar mâncarea, mai rar bonul fiscal. Călcâiul lui Ahile pentru zona euro, Italia, a treia mare economie după motorul franco-german, continuă să ştie să facă turism şi este a cincea cea mai vizitată ţară din lume. A atras cam 50 de milioane de turişti anul trecut, potrivit biroului naţional de turism. PIB-ul Italiei, situat la 1.500 de miliarde de euro, e umbrit de evaziunea fiscală, un sport naţional, după cum o numea anterior chiar ministrul de finanţe din Peninsulă, iar pe durata şederii la Rimini s-au fiscalizat doar cumpărăturile de la mall.

Chelnerul, recepţionera şi patronul de restaurant, cu toţii deplâng calitatea tot mai scăzută a mediului de afaceri: după cum scria anul trecut BUSINESS Magazin, Italia se află pe un ruşinos loc 80 în lume în ce priveşte calitatea climatului pentru afaceri, mult în urma economiilor comparabile din zona euro. Iar intrarea în zona euro nu a făcut decât să mascheze şi astfel să adâncească aceste deficienţe structurale ale societăţii italiene: deşi nici înainte nu se poate spune că avea o economie performantă, Italia a pierdut la fel de multă competitivitate ca şi Grecia după adoptarea euro, crescând cu 32% costurile cu forţa de muncă (Grecia cu 34%) între 2000 şi 2009. De la Rimini e clar că dacă alte lecţii nu sunt încă învăţate, peninsularii nu au uitat-o pe cea a turismului. Ce trebuia să fie o vacanţă comodă pe şezlong cu băi repetate de apă şi soare s-a transformat pe neaşteptate într-o lecţie de cinci zile despre oportunităţile pe care ţi le oferă un loc preferat mai ales pentru litoral. Istorie, arhitectură, mâncare, shopping - şi parcă frigul nu a mai contat.